Volvo CE lansează în Europa excavatorul EC230 Electric

MEq
By MEq iunie 7, 2023 17:29

Volvo CE lansează în Europa excavatorul EC230 Electric

Primul excavator electric de clasă medie de la Volvo CE este acum disponibil pentru unele piețe din Europa – oferind o operare mai sustenabilă, cu zgomot redus și emisii zero. Excavatorul EC230 Electric, unul dintre puținele excavatoare electrice cu baterii de dimensiuni medii din industrie, și-a dovedit calitățile într-o varietate de aplicații comerciale în Europa și în Asia. După ce a fost introdus inițial în China, în 2021, și în Norvegia, în 2022, acum este disponibil comercial anumite piețe din Europa.

Excavatorul EC230 Electric de 23 de tone oferă aceleași performanțe ca omologul său diesel, dar cu avantajele de a avea emisii zero, zgomot redus, vibrații reduse, un control mai bun și un cost total de proprietate mai mic. Operatorii au raportat nu doar că au obținut forțe de săpare similare cu modelul diesel, Volvo EC200E, dar a făcut acest lucru cu un timp de ciclu mai rapid și cu mult mai puțin zgomot.

Volvo CE lansează în Europa excavatorul EC230 ElectricPrietenos cu mediul
Reducerea emisiilor poluante și a zgomotului nu este benefică numai pentru personalul de pe șantier și pentru comunitatea în care operează, dar contribuie și la îndeplinirea obiectivelor de reducere a CO2. De fapt, EC230 Electric este atât de eficient încât – chiar și cu energia necesară pentru producerea bateriilor – emisiile totale sunt mai mici decât varianta sa diesel.

Aceste beneficii au fost evidente în timpul operării utilajului pe șantierele unor clienți importanți, în Suedia și în Danemarca, unde a lucrat la ridicarea unei clădiri de birouri și în spații publice urbane.

Volvo CE lansează în Europa excavatorul EC230 ElectricRămâne încărcat
Utilajul este alimentat de baterii litiu-ion și a fost proiectat pentru o autonomie de opt ore de lucru, cu o încărcare rapidă de mare putere în pauza de prânz. Fiind un utilaj de uz general, este conceput pentru o varietate de sarcini, inclusiv lucrări de excavare, terasare și nivelare pentru pregătirea șantierului, precum și pentru manipularea deșeurilor în segmentul de reciclare și deșeuri.

Este primul excavator Volvo CE din clasa medie care este fabricat electric. Acesta s-a alăturat recent încărcătorului frontal de 20 de tone L120H Electric Conversion. Ambele le calcă pe urme utilajelor electrice compacte Volvo, comercializate cu succes: excavatorul electric ECR25 și încărcătorul compact pe pneuri L25 Electric. De atunci au mai fost introduse pe piață excavatoarele compacte ECR18 Electric și EC18 Electric, precum și încărcătorul frontal compact L20 Electric.

Volvo CE lansează în Europa excavatorul EC230 ElectricConexiune flexibilă
Excvataorul EC230 Electric este echipat cu un conector CCS2, care este un conector standard disponibil în majoritatea țărilor europene, permițând clienților să pornească și să pună în funcțiune utilajul aproape oriunde, folosind toate încărcătoarele disponibile pe piață.

De asemenea, vine cu un cablu de încărcare care oferă un nivel de putere de 22 kW, pentru încărcarea bateriei prin intermediul unei prize CEE – precum și cu opțiunea unui power bank mobil, construit special pentru a răspunde cerințelor lui EC230 Electric. Cu această gamă de soluții de încărcare, Volvo CE oferă clienților flexibilitatea de care au nevoie pentru a face treaba – nu numai cu utilajul în sine, ci și cu infrastructura necesară pentru menținerea utilajului în funcțiune, cu minimum de efort.

MEq
By MEq iunie 7, 2023 17:29