Un transport minier optimizat și mai sigur cu aplicația Reverse Assist

MEq
By MEq iunie 5, 2019 21:12

Un transport minier optimizat și mai sigur cu aplicația Reverse Assist

Divizia Mining de la Hexagon a anunțat introducerea aplicației HxGN MineOperate Reverse Assist, o funcție de poziționare de înaltă precizie care ghidează operatorii de camioane pe trasa optimă atunci când dau cu spatele pentru a încărca. Reverse Assist completează suita de produse Operator Assist a diviziei.

Manevrele inexacte la mersul înapoi și coliziunile costisitoare reprezintă pericole des întâlnite pentru șoferi în încercarea de a poziționa camionul pentru încărcare, proces cunoscut sub numele de „spotting”. Costul direct al poziționării incorecte a mașinii poate fi de mii de dolari per cupa încărcată pe zi. Reverse Assist elimină manevrele de repoziționare. În mod obișnuit, în exploatările miniere se folosesc practici ineficiente pentru ghidarea operatorilor de camioane, precum poziționarea în raport cu cupa excavatorului și încărcarea de pe o singură parte, însă aceste procedee limitează capacitatea de producție a camioanelor și a excavatoarelor miniere.

Prin calcularea unei căi de deplasare și ghidarea dinamică a operatorului de camion de-a lungul acesteia, Reverse Assist asigură poziționarea mașinii din prima, fără a fi nevoie de luarea ca reper a cupei excavatorului. Funcția Reverse Assist menține exploatarea minieră în condiții de siguranță și fără probleme, sporind productivitatea excavatorului și economisind timp și bani.

„Optimizarea ciclului de încărcare/descărcare este esențială în operațiunile miniere”, a declarat Fabien Kritter, directorul diviziei Automation. „Reverse Assist simplifică operațiunile complexe, precum cele de «spotting». Pe lângă câștigurile la nivel de productivitate, aplicația Reverse Assist aduce și alte beneficii, precum instruirea mai scurtă a operatorilor și distribuirea corespunzătoare a sarcinii. Elimină posibilele avarii ale mașinii și contactul accidental cu excavatorul, ca să nu mai vorbim de riscul rănilor asociate. Pentru exploatările ce pun în balanță nevoia de eficiență a costurilor și siguranța, Reverse Assist este un element important în această strategie.”

MEq
By MEq iunie 5, 2019 21:12