Terex vinde businessul de echipamente compacte pentru construcţii către Yanmar

MEq
By MEq iunie 23, 2016 19:38

Terex vinde businessul de echipamente compacte pentru construcţii către Yanmar

Terex Corporation a anunțat că va vinde divizia de utilaje compacte pentru construcții din Germania către Yanmar Holdings Co, Ltd. pentru o sumă de aproximativ 60 de milioane de $. Businessul german de utilaje compacte este responsabil pentru producerea și comercializarea de midi/mini excavatoare, excavatoare pe roți și încărcătoare frontale compacte.

În tranzacție sunt incluse unitatea de producție din Crailsheim, precum și centrul de distribuție de piese situat în Rothenburg, ambele din Germania. Vânzarea, care face obiectul aprobărilor guvernamentale de reglementare și al altor condiții obișnuite de închidere, este aşteptată să se încheie în a doua jumătate a lui 2016.

„Suntem încântați să încheiem acest acord cu Yanmar, deoarece ei reprezintă un cumpărător strategic puternic pentru această afacere care pune în valoare design-ul nostru de calitate, membrii echipei globale și partenerii de distribuție”, a comentat John L. Garrison, preşedintele şi CEO-ul Terex. „Pentru Terex, vânzarea businessului german de echipamente compacte pentru construcții este un alt pas în strategia noastră de a ne concentra portofoliul pe acele categorii de produse în care Terex are o prezență semnificativă pe piață și care pot oferi cele mai mari beneficii acționarilor noștri.”

Achiziţia va permite producătorului japonez Yanmar să-şi dezvolte mai mult businessul de pe piața europeană a utilajelor mici şi medii pentru construcții, prin utilizarea comună a rețelelor de vânzări și service, precum și prin dezvoltarea de produse și folosirea knowhow-ului ambelor companii.

MEq
By MEq iunie 23, 2016 19:38