SANY și Putzmeister: 10 ani împreună

MEq
By MEq iunie 17, 2022 09:19

SANY și Putzmeister: 10 ani împreună

Story Highlights

  • SANY
  • Putzmeister
  • autopompe de beton
  • aniversare
  • concrete machinery manufacturer
  • concrete pump truck

Related Articles

2022 marchează 10 ani de la preluarea Putzmeister de către SANY. În 2012, SANY Germania și CITIC PE au colaborat pentru achiziționarea a 100% din acțiunile Putzmeister, tranzacție care a însumat 360 de milioane de euro. Pentru o companie tânără și ambițioasă precum SANY, această achiziție a reprezentat o bornă importantă, dar și o mișcare care a schimbat jocul în peisajul industriei globale a utilajelor de construcții. La vremea respectivă chiar am remarcat această mișcare de pe piață printr-un editorial în Revista de Unelte și Echipamente.

În ultimul deceniu, Putzmeister, deja un producător de top în Europa de pompe pentru beton, a cunoscut o creștere și o dezvoltare constantă sub SANY. Volumul vânzărilor Putzmeister a crescut de la 500 de milioane de euro în 2011 la peste 800 de milioane de euro în 2021, menținându-și poziția de lider în cotele de piață la nivel mondial.

Odată cu extinderea rețelei de cercetare și dezvoltare, producție și vânzări (pentru a acoperi Europa, America și regiunile Asia-Pacific), fosta companie germană (afacere de familie) are acum o prezență globală mai extinsă, acoperind 154 de țări și regiuni.

Zece ani mai târziu de la achiziția din 2012, brandul Putzmeister este complet integrat pe harta globală de business a companiei chineze SANY. Azi, aproape jumătate dintre pompele de beton din întreaga lume poartă sigla Putzmeister sau SANY.

Pentru SANY, Putzmeister oferă o experiență aplicabilă în procesul de internaționalizare, de producție inteligentă și de concepte și practici compatibile cu cea de-a patra revoluție industrială. Pentru Putzmeister, capacitatea sa de a dezvolta noi segmente de business este susținută de sprijinul financiar și de resursele SANY.

Cooperarea în cercetare și dezvoltare dintre cele două companii a fost fructuoasă, lansând în comun seria V8 și autopompa de beton de 45 m pentru piața europeană. Tot împreună își asumă rolul de lider în noua gamă de produse electrice, inteligente și digitale. Putzmeister a lansat prima autopompă hibrid din lume – „iONTRON” – și a aplicat tehnologia Big Data în procesul de producție, transport și turnare a betonului, pentru a îmbunătăți productivitatea, operațiunile și eficiența consumului de combustibil.

Ambele companii își deschid piețele una pentru cealaltă. Tot mai multe produse Putzmeister au avut acces pe piața chineză prin SANY. În mod similar, multe dintre produsele SANY au devenit vizibile la nivel global prin intermediul rețelei Putzmeister.

Până în prezent, parteneriatul dintre SANY și Putzmeister a dat rezultate exponențiale pozitive în domeniile formării, schimburilor de angajați, cercetării și dezvoltării de business. Parteneriatul lor a dat rezultate mult mai bune decât dacă cele două companii ar fi continuat separat. În cazul lor, unu plus unu înseamnă mult mai mult decât doi.

MEq
By MEq iunie 17, 2022 09:19