Sandvik și Exyn vor colabora pentru dezvoltarea operațiunilor miniere autonome

MEq
By MEq august 10, 2020 14:46

Sandvik și Exyn vor colabora pentru dezvoltarea operațiunilor miniere autonome

Sandvik Mining and Rock Technology își sporește capacitățile autonome în sectorul minier printr-un parteneriat cu Exyn Technologies Inc. Clienții vor beneficia de combinația unică de soluții miniere digitale de la Sandvik și de cunoștințele Exyn în ceea ce privește sistemele autonome de drone.

„Ne propunem să realizăm o transformare în termeni de autonomie în exploatările miniere subterane”, a spus Patrick Murphy, președintele Rock Drills & Technologies, Sandvik Mining și Rock Technology. „Acest parteneriat va aduce avantaje unice, va avea la bază oferta noastră de automatizare lider în industrie și va conduce la luarea mai rapidă a deciziilor în procesele miniere pentru a profita de noi oportunități în îmbunătățirea performanței producției.”

Prin acest parteneriat, colaborăm pentru a oferi soluții eficiente pentru cartografierea și vizionarea exploatărilor subterane, ceea ce va face o diferență substanțială atunci când vine vorba de zone miniere periculoase, greu de ajuns sau care necesită mult timp de examinare și inspecție. Sistemul Sandvik OptiMine împreună cu datele colectate de dronele (aerial robots) Exyn creează vizualizarea progresivă și informarea cu privire la mediul real al exploatării miniere, pentru a crește transparența generală a procesului de exploatare. Colaborarea viitoare dintre Sandvik și Exyn va presupune cercetări despre cum să aplici și să generezi vizualizări 3D și percepții ale spațiilor subterane în mod autonom, valorificând totodată întregul potențial al sistemului AutoMine de la Sandvik.

Exyn Technologies este pionier în sisteme de drone autonome pentru medii complexe, în afara posibilității utilizării GPS-ului. Soluția completă oferită de companie permite implementarea flexibilă a unuia sau mai multor roboți, care pot naviga în mod inteligent și se pot adapta dinamic la medii complexe în timp real. Pentru prima dată, industrii precum cea de minerit, logistică și construcții pot beneficia de o singură soluție integrată pentru a colecta date relevante într-un mod mai sigur, mai accesibil și mai eficient.

Sandvik este lider global în domeniul automatizării exploatărilor miniere, implementând de peste două decenii soluții miniere digitale. Sistemul AutoMine acoperă toate aspectele automatizării, de la operarea de la distanță și autonomă a unui singur utilaj până la controlul mai multor mașini și automatizarea completă a flotei, utilizând capacități automate de misiune și control al traficului. Sistemul OptiMine este cea mai cuprinzătoare soluție pentru optimizarea producției și proceselor de exploatare subterană în rocă dură. Acesta integrează toate activele și oamenii – inclusiv utilaje Sandvik sau ale altor producători –, furnizând informații descriptive și predictive pentru îmbunătățirea operațiunilor.

MEq
By MEq august 10, 2020 14:46