Rebranding: Maximus devine RM Dungannon

MEq
By MEq februarie 2, 2020 19:17

Rebranding: Maximus devine RM Dungannon

Un brand – două centre de competență. Începând din ianuarie 2020, Rubble Master și Maximus vor fi unite sub un singur brand: RM Group. Acest pas vine firesc ca urmare a achiziției mărcii Maximus de către producătorul austriac, în 2018. Cele două centre de competență – RM Dungannon, ca expert în tehnologia sortării, și RM, ca specialist în sectorul concasării – sunt acum unite sub un puternic brand internațional.

Înființată în Irlanda de Nord, Maximus face parte din Grupul RM din 2018. Stațiile mobile de sortare pe șenile sunt produse în Irlanda de Nord și completează perfect gama de produse Rubble Master. Această strategie a dus la o creștere cu 15% a Grupului RM, în 2019. Colaborarea celor două mărci din ultimii ani nu a avut doar un impact pozitiv asupra cifrelor de vânzări.

”Rubble Master a promovat mereu o cultură a companiei care aduce oamenii laolaltă – clienți, furnizori și parteneri de distribuție. În ultimii ani, această cultură ne-a permis să facem schimb de experiență cu colaboratorii noștri din Irlanda de Nord, să dezvoltăm și să lansăm noi produse și să ne extindem expertiza în toate domeniile”, a spus Gerald Hanisch, fondator și proprietar al Rubble Master. Accentul principal va fi reorganizarea proceselor și evaluarea piețelor și produselor.

Parteneriatul inițial cu Maximus a evoluat. În ultimii doi ani, au apărut două centre de competență – unitatea de producție din Irlanda de Nord (ca expert în stații mobile de sortare pe șenile) și unitatea de producție din Austria (ca lider pe piața mondială a concasoarelor mobile). „Vedem rebranding-ul ca pe un următor pas logic, astfel încât să apărem pe piață ca un furnizor puternic de soluții complete, sub un singur nume – Grupul RM”, explică Hanisch.

Reprezentarea unitară ca RM Group este deosebit de benefică pentru clienți. Ca furnizor de soluții complete, gama de produse va continua să apară în aceeași culoare galbenă, vor exista colaborări ulterioare, iar echipa va fi reunită. „Iubim parteneriatele pe termen lung. Cu cele două centre de competență ale noastre oferim asistență pe întreaga durată de viață produselor RM în întreaga lume – 24 de ore pe zi”, a adăugat Hanisch.

MEq
By MEq februarie 2, 2020 19:17