Pentru lucrări de toaletare a arborilor, Sennebogen introduce noul 728 E

MEq
By MEq octombrie 7, 2021 16:51

Pentru lucrări de toaletare a arborilor, Sennebogen introduce noul 728 E

Sennebogen își extinde portofoliul de produse pentru întreținerea și tăierea copacilor odată cu noul 728 Seria E. Acesta se alătură excavatoarelor manipulatoare 718 E și 738 E pentru îngrijirea vegetației, dezvoltate de mulți ani și utilizate de clienții din întreaga lume. Modelul 728 E este acum disponibil pe piață ca utilaj nou, având o deschidere a brațului de până la 21 m pentru provocările din acest sector de activitate.

În domeniul întreținerii spatiilor verzi si al toaletării copacilor, siguranța și precizia sunt criterii-cheie. Acolo unde folosirea manuală a unui motoferăstrău cu lanț își arata limitele, intră în joc utilajul de îngrijire a copacilor. Noul Sennebogen 728 E are un echipament de lucru extrem de lung, ce consta dintr-un braț compact de 9,2 m și un balansier telescopic de 6 m, care poate fi retras rapid și extins în mod continuu cu încă 2,5 m. În această configurație, utilajul atinge cu ușurință o rază de lucru de până la 21 m. Datorită trenului de rulare pe roti, utilajul este sigur și stabil.

Gata de lucru în cel mai scurt timp – ușor de transportat
Optimizat pentru a fi utilizat de-a lungul drumurilor și aleilor, modelul 728 E are o dimensiune de transport de 3 m (poate fi transportat rapid și ușor pe o semiremorcă cu platformă joasă sau, cu aprobare rutieră individuală, se poate deplasa dintr-un loc într-altul ca utilaj mobil). Copacii și arbuștii crescuți de-a lungul soselelor pot fi îndepărtați în siguranță și precis cu minimum de forță de muncă. Datorită dimensiunilor compacte ale utilajului de bază și operării rapide, perturbarea traficului rutier poate fi redusă la minimum.

Confortabila cabină Maxcab se poate ridica cu 2,70 m peste cota initială și se înclină la 30 de grade, asigurând o vizibilitate remarcabilă. Operatorul dispune de comenzi ergonomice și de un scaun confortabil. Cabina are grilaje de protecție deasupra și frontal, precum și geamuri din sticlă securizată, utilajul putând fi configurat în funcție de cerințele clientului. Nu în cele din urmă, camerele video oferă operatorului suport suplimentar.

Puterea este asigurată de un puternic motor diesel Stage V de 140 kW, care acționează în mod fiabil cele două circuite hidraulice. La fel ca celelalte utilaje Sennebogen pentru toaletarea arborilor, modelul 728 E vine cu un sistem hidraulic auxiliar, generos dimensionat, pentru o funcționare independentă a uneltelor de lucru. În funcție de uz, utilajul poate folosi ca unelte de lucru un graifer cu ferăstrău, un echipament de tocat (mulcer forestier), o unitate de tăiere etc.

Întrucât întreținerea și tăierea copacilor sunt operațiuni cu risc ridicat, siguranța este importantă pentru furnizorii de servicii municipale. În astfel de condiții, conceptele moderne precum 728 E oferă o alternativă eficientă si sigură pentru metodele tradiționale.

MEq
By MEq octombrie 7, 2021 16:51