Odată cu AC 80-4, Demag aduce o nouă macara tot-teren în clasa de 80 t

MEq
By MEq aprilie 2, 2021 17:38

Odată cu AC 80-4, Demag aduce o nouă macara tot-teren în clasa de 80 t

La un moment dat, Demag avea deja o macara de 80 de tone, iar aceea era AC 80-2. Dar succesul pe care l-a avut acest model, la nivel mondial, a arătat că există un interes semnificativ pentru o macara cu acest tip de capacitate de ridicare. Tocmai de aceea, Demag a decis să adauge modelul AC 80-4 în segmentul de până în 100 t. Noua macara de 80 t își propune cu adevărat un nivel ridicat în ceea ce privește puterea și performanța și, în multe domenii, chiar depășește modelele clasei de 90 t.

Demag AC 80-4 are un braț principal de 60 m lungime, care însă, în unele configurații, face posibilă obținerea celei mai mari raze de acoperire a unui braț principal din clasa de până în 120 t. Mai mult, în clasa de până în 100 t, nicio altă macara nu se apropie de capacitatea sa de ridicare, cu brațul complet extins până la o rază de 30 m: AC 80 4 poate ridica o sarcina de 5,4 t la o rază de 14 m! De asemenea, cu brațul principal extins la 50 m: la o rază de 10 m, poate ridica 9,7 t, adică cu 2,2 t mai mult decât cel mai puternic model concurent.

Cea mai compactă din clasa sa
Toate macaralele tot-teren Demag sunt caracterizate de un design compact, iar noua AC 80-4 nu face excepție: aproape toate dimensiunile sale sunt mai scurte decât cele ale altor unități cu patru axe din clasa sa. Lungimea sa totală este de 12,15 m, lungimea autoșasiului este de 10,60 m, înălțimea nu depășește 3,85 m, iar lungimea brațului frontal în consolă este de 1,49 m. „Împreună cu lățimea sa de doar 2,55 m, AC 80-4 este mai potrivită pentru șantierele înguste decât oricare altă macara din clasa sa”, spune Michael Klein, Product Marketing Manager, Demag.

Deplasare pe drumuri cu o contragreutate de 9,3 t
Designul sofisticat al contragreutatii face posibilă o contragreutate maximă de 17,7 t. Pe șosea, poate transporta până la 9,3 t din această contragreutate, rămânând în același timp sub limita de 12 t pe axă, și toate acestea în condițiile în care transporta în același timp și vârful de braț rabatabil de 6,5 m. De fapt, această configurație include chiar și un bloc de cârlig cu 3 role la bord.

Motor și transmisie Mercedes-Benz
AC 80-4 este echipată cu un motor puternic Mercedes-Benz (pentru deplasare și operare). Acesta dezvoltă o putere maximă de 340 kW (462 hp) și oferă un cuplu maxim de 2.200 Nm. Motorul diesel este conform cu ultimele cerințe europene privind emisiile de noxe – Stage V. Transmisia Mercedes-Benz G230-12 (împreună cu motorul furnizat de același producător) este însărcinată cu transmiterea puterii la nivelul solului. Cu 12 viteze înainte și 2 în marșarier, direcție integrală standard și două sau trei axe directoare, AC 80-4 se potrivește perfect provocărilor de șantier cu terenuri accidentate, dar și pentru deplasarea rapidă pe distanțe lungi, pe drumuri și autostrăzi.

Inovații tehnologice Demag
Odată ajunsă pe șantier, noul sistem Demag Surround View facilitează pentru operatori poziționarea macaralei AC 80-4. Acest sistem brevetat folosește cele patru camere video de pe macara pentru a alcătui o diagramă asistată de computer a posibilului acces al picioarelor de calare, precum și a razei de pivotare a contragreutății în poziția actuală a macaralei.

Demag Surround View asistă, de asemenea, șoferul pe drumul spre șantier. Camerele pot furniza imagini ale zonelor laterale ale macaralei atunci când virează, facilitând operatorului macaralei să detecteze bicicliști, pietoni sau orice obstacole. Această funcție este activată automat atunci când indicatorul este acționat.

AC 80-4 vine echipată si cu inovatorul sistem de control Demag IC-1 Plus, care este considerat de mulți experți drept cel mai important sistem de control al macaralelor de pe piață. În timpul operării, IC 1 Plus determină capacitatea de ridicare a macaralei pentru fiecare poziție a brațului, în funcție de unghiul de pivotare al suprastructurii. Astfel, capacitatea maximă de ridicare disponibilă poate fi utilizată în orice configurație de deschidere a calajelor, inclusiv în cele asimetrice.

Acest avantaj este maximizat atunci când este combinat cu sistemul Flex Base, ce face posibilă extinderea stabilizatorilor în orice punct din raza lor de deschidere, deoarece acest sistem permite macaralei să-și extindă stabilizatoarele până la obstacolele înconjurătoare chiar și atunci când este necesară o configurare asimetrică. Acest lucru face posibilă utilizarea capacității maxime de ridicare posibile în orice situație și este perfect în special pentru șantierele înguste.

Afișajul grafic extins oferă un confort maxim posibil: acesta este conceput sub forma unui radar de capacitate și oferă operatorilor informații suplimentare despre capacitatea de ridicare în raza de lucru, în timp ce ține cont de poziția brațului și de raza de pivotare. Mai mult, funcția de detectare automată a contragreutății asistă operatorul, selectând contragreutatea care a fost configurată, deoarece IC 1 Plus o va detecta automat.

În plus față de sistemul de control IC-1 Plus, macaraua este disponibilă cu soluția telematică IC-1 Remote, care face posibilă citirea și diagnosticarea de la distanță a tuturor datelor importante despre macara și permite integrarea lui AC 80-4 în sistemul de management al flotei.

MEq
By MEq aprilie 2, 2021 17:38