O vizibilitate mai bună și mai multe opțiuni tehnologie pentru noul buldozer Cat D4

MEq
By MEq octombrie 20, 2021 10:55

O vizibilitate mai bună și mai multe opțiuni tehnologie pentru noul buldozer Cat D4

Buldozerul Cat D4 (fostul model D6K2) a fost, multă vreme, favorit în clasa sa, datorită puterii, preciziei și echilibrului optimizate pentru a atinge performanțe ridicate de nivelare fină. Noul D4 duce valoarea buldozerului la un nivel superior, oferind un câmp vizual îmbunătățit, costuri de operare reduse și cea mai extinsă gamă de funcții tehnologice ușor de utilizat, pentru a vă ajuta să profitați la maximum de utilajul dvs. D4 cântărește 13.272 kg, având o putere netă de 130 CP (97 kW). Modelul D4 LGP are o masă operațională de 14.008 kg.

O vizibilitate mai bună
Linia mai coborâtă a capotei motorului oferă o vizibilitate cu 30% mai bună asupra zonei din fața lamei. Un câmp vizual mai apropiat înseamnă o scurtare cu aproximativ 40% a distanței vizuale dintre lamă și materialul din față, astfel că se pierde mai puțin timp cu mișcările de retragere a buldozerului pentru a permite o vizibilitate completă asupra materialului, iar lucrarea este finalizată mai rapid.

În cabină, operatorii vor regăsi un scaun mai confortabil, cu suspensie îmbunătățită și reglaje multiple pentru un confort personalizat. Un display tactil principal de 10 inch (254 mm), ușor de utilizat, comun deja pe mare parte din gama de buldozere Cat, permite vizualizare ușoară a setărilor și funcțiilor utilajului. Camera retrovizoare standard de înaltă definiție afișează imaginile pe monitorul principal.

Opțiuni tehnologice fără precedent
Buldozerul D4 este lider în industrie prin varietatea de oferte tehnologice ușor de utilizat, care permite obținerea unui randament maxim de pe urma investiției într-un utilaj.
D4 include mai multe funcții tehnologice standard concepute să sprijine operatorii să lucreze mai eficient, indiferent de nivelul personal de experiență. De asemenea, cabina are la interior puncte optime de montare a acestei tehnologii, facilitând instalarea sistemului „grade control” ales.

Slope Indicate afișează pe ecranul principal orientarea principală a utilajului (înainte/înapoi) și înclinarea transversală, pentru o referință ușoară.
Stable Blade lucrează perfect pe baza comenzilor operatorului la nivelul lamei, pentru a obține suprafețe mai netede.
Traction Control reduce automat deraparea șenilei, pentru a reduce timpii de lucru, consumul de combustibil și uzura șenilelor.
– Un pachet tehnologic opțional include funcțiile tehnologice standard, plus următoarele:
Cat Grade cu Slope Assist oferă asistență în poziționarea lamei, fără adăugarea unui hardware sau a semnalului GPS. Monitorul principal actualizat face ca sistemul să fie mai intuitiv și mai ușor de utilizat.
Opțiunea Factory Attachment Ready (ARO) oferă locașuri de montare, suporți și hardware-ul necesar, simplificând instalarea oricărei mărci de sistem grade control (control al pantei).

De asemenea, clienții pot adăuga tehnologia integrată din fabrică Grade cu 3D. Sistemul utilizează un semnal GPS pentru a regla automat mișcările lamei – atât ridicarea, cât și înclinarea – pe măsură ce operatorul urmează proiectul. Antenele și receptoarele sunt adăpostite într-un spoiler discret montat pe cabină. O interfață intuitivă Grade de 10 inch (254 mm) se comportă asemenea unui telefon smart, facilitând învățarea rapidă pentru operatori. Pentru mai multă versatilitate, platforma sistemului de operare Android permite instalarea de aplicații mobile personalizate. Funcția AutoCarry se regăsește, de asemenea, împreună cu funcția Grade cu 3D, automatizând ridicarea lamei, pentru a contribui la obținerea unor umpleri mai consistente ale lamei la fiecare trecere și pentru a reduce deraparea șenilelor. Aceasta lucrează perfect în combinație cu funcțiile Grade cu 3D și Slope Assist.

Având capacitatea de a instala sisteme de nivelare 3D de la Trimble, Topcon și Leica, buldozerul D4 se poate integra cu ușurință pe șantierele cu infrastructuri tehnologice de nivelare existente. Toate sistemele Cat Grade sunt compatibile cu receptoarele și stațiile de bază Trimble, Topcon și Leica.

Costuri de operare mai mici
Intervalele de service mai extinse contribuie la reducerea cu până la 7% a costurilor de întreținere. Intervalul de înlocuire a uleiului de motor / filtrului de ulei de motor a fost extins la 1.000 de ore*. De asemenea, intervalele de service au fost extinse și la filtrul de aer, dar și la filtrul pompei pentru lichidul de evacuare diesel (DEF). Luminile LED au o durată de viață de până la șase ori mai mare decât cele cu halogen, economisind costurile pentru componente.

Conectați-vă la o eficiență mai mare
Tehnologia sistemului telematic Cat Link ajută la eliminarea complexității gestionării șantierelor – prin colectarea datelor generate de utilaje, materiale și personalul lucrativ – și prin folosirea lor în formate personalizabile.

Product Link colectează date în mod automat și precis de la utilaje – indiferent de tip și marcă –, date care pot fi vizualizate online prin intermediul aplicațiilor web și mobile.
– Accesați informațiile oricând și oriunde cu VisionLink. Reprezentanții oficiali Cat pot ajuta la configurarea unui abonament personalizat, disponibil cu raportare celulară sau prin satelit, sau în ambele variante.
Aplicația mobilă Cat ajută la gestionarea activelor – în orice moment – direct de pe telefonul mobil.
Funcția Remote Troubleshoot economisește timp și bani, permițând unui reprezentant Cat să efectueze teste de diagnosticare de la distanță. Actualizările Remote Flash ale software-ului de bord, fără prezența fizică a unui tehnician lângă utilaj, reduc timpul potențial de update cu până la 50%.
Application Profile și Operator ID economisesc timp salvând setările preferate ale utilajului.
Machine Security – Passcode oferă opțional un nivel suplimentar de securitate, solicitând operatorului introducerea unui ID înainte de pornirea utilajului.

Gata echipat pentru lucru
Buldozerul D4 este disponibil în configurațiile de tren de rulare Standard sau Low Ground Pressure (LGP). Lama cu înclinare, unghi și înălțime variabile (VPAT) este standard, cu opțiunea de lamă VPAT rabatabilă, pentru reducerea lățimii de transport.

De asemenea, D4 poate fi comandat cu protecții specializate pentru a face față provocărilor din sectorul forestier / al defrișării terenurilor (Forestry/Land Clearing). Pe lângă protecțiile utilajului împotriva impacturilor și a reziduurilor purtate de aer (în suspensie), aceste buldozere specializate pot fi comandate cu o cabină rezistentă la impact, cu geamuri din policarbonat.

Pentru informații suplimentare, contactați reprezentantul dvs. local Caterpillarwww.bm-cat.com/ro-ro/.

MEq
By MEq octombrie 20, 2021 10:55