Noul transpalet compact Hyster PC1.5 cu baterie litiu-ion

MEq
By MEq martie 4, 2021 20:48

Noul transpalet compact Hyster PC1.5 cu baterie litiu-ion

Hyster Europe a lansat un transpalet ultra-compact, cu operare pedestră, pentru încărcături de până la 1,5 tone. Noul PC1.5, alimentat de o baterie litiu-ion, poate oferi o eficiență mai mare decât un transpalet manual.

„Pentru cei care folosesc în prezent transpaleți manuali în depozite, trecerea la noul PC1.5 aduce creșteri de eficiență, fără cerințe complexe de întreținere”, spune Matt Hardy, Solutions Manager EMEA pentru Hyster Europe.

Usor de utilizat, noii transpaleți litiu-ion oferă avantaje semnificative operatorului în comparație cu un transpalet manual, cu deplasare, ridicare și coborâre motorizate. În ciuda designului mic și ușor, Hyster PC1.5 poate ridica până la 1,5 tone și ajută la depășirea problemelor de manipulare manuală atunci când împingeți sau trageți sarcini grele.

Șasiul dur și robust este extrem de compact pentru utilizare în spații înguste, echipamentul fiind proiectat să ofere performanțe bune în rampe. Transpaletul motorizat poate lucra la o intensitate mai mare decât unul manual, contribuind la reducerea efortului operatorilor.

Atunci când bateria litiu-ion necesita înlocuirea, operatorii primesc o alertă de reîncărcare, iar în doar șase secunde, o pot schimba, cu întreruperi minime. Este inclusă si o baterie de rezervă pentru a sprijini funcționarea continuă, în timp ce o baterie mare, opțională, cu încărcător rapid (încărcare în trei ore) este disponibilă acolo unde aplicația o cere.

Modelul include componente ce nu necesită întreținere (un motor fără perii și o baterie litiu-ion), precum și un cadru din oțel durabil și capac de protecție.

MEq
By MEq martie 4, 2021 20:48