Noul încărcător subteran Cat R2900 vine cu opțiuni sporite de control al emisiilor, răcire îmbunătățită și ușurință în service

MEq
By MEq iunie 6, 2019 17:38

Noul încărcător subteran Cat R2900 vine cu opțiuni sporite de control al emisiilor, răcire îmbunătățită și ușurință în service

Noul încărcător subteran Cat R2900 oferă configurații care să respecte cele mai stricte standarde de emisii pentru motoarele diesel, inclusiv cele din Europa și America de Nord, și continuă să aibă o performanță ridicată și aceeași sarcina utilă (17,2 tone) ca modelul anterior. Noul LHD valorifică designul de ultimă generație de la Caterpillar pentru a oferi o durabilitate mai mare, o utilizare superioară și capacitatea de a folosi tehnologii avansate care să sporească siguranța și productivitatea.

Noul R2900 este propulsat de motorul durabil și eficient Cat C15, disponibil într-o serie de configurații (în ceea ce privește emisiile) care să satisfacă nevoile exploatărilor miniere din întreaga lume. Motorul cu 6 cilindri este supraalimentat și cu răcire air-to-air, dezvoltând 309 kW (409 hp) în configurația standard și 293 kW (393 hp) în versiunea Stage V. Folosind doveditul modul Cat Clean Emissions pentru a limita particulele (PM) și oxizii de azot (NOx) aproape zero, R2900 este certificat pentru standardele EU Stage V și Canada CANMET. Alte pachete de emisii sunt EU Etapa IIIA / U.S. EPA Tier 3, precum și Sistemul Ventilation Reduction de la Caterpillar.

R2900 are o capacitate ridicată de răcire. Componenta cheie a pachetului este un radiator de înaltă eficiență, care are un design modular cu tuburi individuale ce pot fi servisate independent pentru a reduce timpul de întreținere. Radiatorul rezistă la înfundare și permite o curățare mai rapidă și intervale mai lungi de întreținere.

Designul carcasei motorului prezintă noi structuri simple, care îi cresc durabilitatea și suportă componente modulare, ce facilitează întreținerea și reparația. Filtrele și coolerele axelor și transmisiei permit accesarea lor facilă, iar rezervorul unic de combustibil înlocuiește rezervoarele duble de pe modelul anterior. Accesul la noul rezervor pentru realimentare se face de la nivelul solului. Dispozitivul de eliberare a frânei și cârligul de remorcare permit decuplarea frânei de parcare și remorcarea utilajului din spate, în cazul în care acesta trebuie tractat.

Display-ul din cabină permite monitorizarea stării utilajului prin Cat Product Link Elite. Noul sistem facilitează partajarea datelor către mai multe destinații. Tehnologia scalabilă de operare de la distanță începe cu consola Cat line-of-sight, iar informațiile principale despre utilaj sunt acum prezentate pe afișajul consolei. Tehnologia suplimentară MineStar Command permite operarea de la distanță și semi-autonomă de la o stație de operare aflată la distanță.

Încărcătorul R2900 folosește o gamă de dimensiuni și configurații de cupe care să se potrivească exact caracteristicilor materialelor de încărcat și să optimizeze productivitatea. Odată cu introducerea pieselor de uzură (GET) Bolt-On Half Arrow pentru marginile cupei, Caterpillar oferă acum o gamă completă de soluții Cat GET și elemente de uzură pentru cupele încărcătoarelor subterane. Cu un sistem de retenție dovedit și fiabil, piesele de uzură cu prindere cu șurub sunt mai rezistente la uzură decât elementele standard sudate (prinderea cu șuruburi permite înlocuirea lor rapidă și ușoară). În ciuda materialului de uzură suplimentar, marginea frontală cu profil scăzut facilitează penetrarea în grămadă și ajută la încărcarea rapidă a cupei.

MEq
By MEq iunie 6, 2019 17:38