Noul excavator cu braț drept Cat 352 excelează în lucrări de demolare industriale, de construcții joase și poduri

MEq
By MEq martie 3, 2023 16:50

Noul excavator cu braț drept Cat 352 excelează în lucrări de demolare industriale, de construcții joase și poduri

Story Highlights

  • Cat 352 Straight Boom excavator
  • Caterpillar
  • excavator pentru demolari Cat
  • excavator cu brat drept Cat 352

Related Articles

Cu o constituție robustă pentru operarea fiabilă în aplicații grele, noul excavator Cat 352 Straight Boom este proiectat special pentru lucrări de demolare la mică înălțime de până la cinci etaje, poduri și infrastructuri industriale. Această configurație de balansier/braț permite o rază verticală mai mare, de până la 12,85 m, cu o înălțime cu 36% mai mare la bolțul balansierului, comparativ cu configurația standard a lui 352. Putând suporta o unealtă de lucru de până la 6000 kg, noul excavator cu braț drept Cat 352 dispune acum de tehnologii standard Cat pentru versatilitate, precizie și eficiență sporite, atât în aplicații de demolare, cât și de excavare.

Noul design opțional de contragreutate detașabilă de 11,35 tone crește eficiența de transport a excavatorului. Trenul de rulare cu ecartament variabil mecanic are o lățime de transport de 2990 mm, atunci când este necesar, și se extinde cu 500 mm în modul de lucru, pentru a asigura stabilitate maximă în jur. Noul ventilator hidraulic de înaltă eficiență își inversează automat sensul pentru a menține miezurile curate de reziduuri și a reduce timpii de întreținere.

Funcționare simplă, sigură și fiabilă
Proiectat pentru demolări, excavatorul cu braț drept Cat 352 beneficiază de braț, balansier și cadru consolidate, ceea ce crește durabilitatea utilajului. Protecția standard FOGS (împotriva obiectelor în cădere) protejează plafonul cabinei și parbrizul laminat P5A la resturile din demolări aflate în cădere, menținând însă o bună vizibilitate a șantierului. Cadrul șenilei este înclinat, pentru a preveni acumularea de noroi și reziduuri, reducând astfel daunele șenilei, în timp ce știfturile și bucșele etanșate reduc zgomotul de deplasare și ajută la creșterea duratei de exploatare a trenului de rulare. Apărătoarea completă a rolei de ghidare a șenilei este, de asemenea, standard.

Funcția ID operator permite pornirea motorului prin apăsarea unui buton, precum și funcții programabile ale joystick-ului, care sunt memorate atunci când operatorul introduce ID-ul său unic. Cat Stick Steer standard simplifică mișcările excavatorului (deplasare și rotire) prin operarea cu o singură mână. Oferind o creștere automată a puterii atunci când este necesar, funcția automată standard auto dig asigură o penetrare mai bună a cupei, timpi de ciclu mai scurți și sarcini utile mai mari. Auto heavy lift oferă mai multă putere de ridicare atunci când se cere, atât timp cât e nevoie. Iar Cat Lift Assist înștiințează operator când sarcina este în raza de lucru sigură a excavatorului, pentru a evita răsturnarea.

Tehnologiile standard Cat pentru creșterea eficienței operaționale includ Cat Grade cu 2D, ce afișează adâncimea și panta pe monitorul tactil de 254 mm (10 inch) din cabină. La excavare, sistemul Cat Payload estimează în timp real greutatea materialului, ajutând la atingerea obiectivelor precise de încărcare. Payload poate fi combinat cu VisionLink pentru gestionarea de la distanță a obiectivelor de productivitate, în timp ce Cat Product Link oferă date critice de funcționare a utilajului, precum: locația, orele de lucru, consumul de combustibil, productivitatea și codurile de diagnosticare – crescând eficiența șantierului și reducând costurile.

Pentru detectarea cu ușurință a obiectelor și personalului din jur, excavatorul 352 Straight Boom vine echipat standard cu camere video spate și pe partea dreaptă, care pot fi upgradate pentru a oferi vizibilitate la 360 de grade. Stâlpii mai mici ai cabinei, geamurile mai mari, ștergătorul și spălătorul radial standard de plafon îmbunătățesc vizibilitatea în jur. Tot standard, operatorul dispune de scaun premium, încălzit și răcit.

Trecând cu ușurință prin toate tipurile de materiale, excavatorul Cat 352 Straight Boom dispune de un sistem electrohidraulic și este propulsat de consacratul motor Cat C13B de 330 kW (443 CP). Cupla rapidă standard și circuitele de presiune medie și înaltă măresc versatilitatea de utilizare a unei varietăți de unelte de demolare Cat. Cele trei moduri de putere ale motorului – Smart, Power și Eco – ajută la potrivirea puterii motorului și a puterii hidraulice în funcție de sarcină, pentru a reduce și mai mult consumul de combustibil și costurile.

Întreținere ușoară
Valorificând tehnologia, noul excavator Cat 352 Straight Boom oferă acum capabilități de diagnosticare și actualizare de la distanță. Depanarea de la distanță permite dealer-ului să diagnosticheze codurile de eroare și problemele mașinii, fără a întrerupe ciclul de producție. Remote Flash permite ca actualizările de software să fie trimise către utilaj și instalate la un moment convenabil pentru client.

Grupate, pentru o întreținere simplificată, toate filtrele de combustibil au acum un interval de înlocuire extins, sincronizat, de 1.000 de ore. Combinate, aceste caracteristici ajută la reducerea pe termen lung a costurilor de proprietate și operare.

Filtrele de combustibil, de ulei și de aer au durată lungă de viață și reduc timpul excavatorului în atelier, iar verificările uleiului hidraulic și curățarea cu apă a sistemului de combustie se fac de la nivelul solului. Operatorul poate urmări cu ușurință durata de viață a filtrului și intervalele de întreținere din interiorul cabinei. Sistemul hidraulic actualizat îmbunătățește performanța de filtrare, în timp ce supapele anti-scurgere ajută la menținerea curată a uleiului hidraulic la înlocuirea filtrului.

MEq
By MEq martie 3, 2023 16:50