Nooteboom introduce o nouă semiremorcă ușoară extensibilă, cu nișe pentru roți

MEq
By MEq februarie 25, 2021 19:44

Nooteboom introduce o nouă semiremorcă ușoară extensibilă, cu nișe pentru roți

Nooteboom și-a extins programul SMART cu noua semiremorcă ușoară extensibilă OSDS-48-03V (EBW) cu nișe pentru roți. Această semiremorcă semi-joasă cu 3 axe (dintre care, o axă self-tracking) are o sarcină utilă de până la 39 t, pentru o viteză de deplasare de 80 km/h. Prin implementarea unui nou concept acestei semiremorci cu platformă de încărcare extensibilă de 4750 mm, s-a atins o masă proprie redusă de numai 8.700 kg.

De acum înainte, datorită puțurilor (nișelor) adânci pentru roți, pot fi transportate și modele mai mari de încărcătoare frontale și camioane articulate de până la 39 t. În plus, modelul OSDS-48-03V (EBW) este multifuncțional, putând fi folosit pentru transportul de sarcini divizibile, containere și utilaje de construcții pe șenile. Distanța scurtă între prima și a doua axă (de numai 2260 mm) contribuie la atingerea unei manevrabilități optime.

Semiremorca semi-joasă OSDS-48-03V (EBW) este extrem de puternică și are o rigiditate excelentă la torsiune. Șasiul remorcii are o durată lungă de viață. Calitatea înaltă se reflectă în utilizarea de componente de la producători top (precum Jost, SAF, Hella, Goodyear și Wabco). Semiremorca include echipamente standard complete, inclusiv console glisante în zona de încărcare și poate fi optimizată după cum este necesar. Opțiunile disponibile includ axă ridicătoare, placi intermediare detașabile, cutie de scule integrata în gâtul de lebădă, inele de ancorare, plăci de aluminiu, rampe, tăvi de depozitare și cutii de scule sub platforma de încărcare.

Nișe asimetrice pentru roți
Forma asimetrică a puțurilor (nișelor) pentru roți facilitează descărcarea încărcătoarelor frontale, de exemplu. Unghiul special de înclinare de numai 35 de grade al nișei de 400 mm adâncime facilitează ieșirea din pozitia staționară. În plus, aceste puțuri pentru roți cu acces facil sunt echipate cu nervuri transversale din oțel care asigură o aderență maximă atunci când utilajul este urcat sau coborât. De asemenea, poziția acestor nișe asigură o distribuție optimă a greutății între gâtul de lebădă și boghiul axei. Dimensiunile nișelor de roți sunt potrivite pentru toate mărcile și tipurile obișnuite de încărcătoare frontale, cu diferite diametre ale anvelopelor, distanțe ale osiei și greutăți (exemple de încărcătoare ce pot fi transportate: CAT 980K, Doosan DL500, Liebherr L586, Volvo L220G, Hitachi ZW370 sau Komatsu A500-6).

Nișe variabile pentru roți
Puțul pentru roțile frontale se creează prin extinderea podelei de încărcare. Folosind suportul culisant opțional cu margini teșite, spațiul necesar poate fi adaptat la dimensiunea anvelopei și la ampatamentul încărcătorului frontal sau al camionului articulat de transportat.

Încărcare & descărcare ușoare
Partea din spate a semiremorcii (lungă de 1150 mm) cu gardă la sol ridicată facilitează încărcarea și descărcarea utilajelor. Pentru o aderență maximă, platforma de încărcare este prevăzută cu podea din lemn de esență tare. Pentru încărcarea și descărcarea utilajelor de construcții, clientul poate alege dintr-o gamă largă de rampe (de la rampe de aluminiu de 2,4 m până la rampe pliabile hidraulic de 5 m). Pentru utilajele extra-largi, rampele hidraulice și consolele standard de glisare pot fi extinse la peste 3 m. În cazul rampelor din aluminiu, acestea pot fi agățate până la o lățime mai mare de 3 metri.

Multifuncțională
Semiremorca semi-joasă este multifuncțională. Nu se limitează doar la transportul încărcătoarelor frontale și al camioanelor articulate, ci și la sarcini divizibile, containere și utilaje de construcții pe șenile. La nevoie, nișele pentru roți pot fi astupate, creând o platformă de încărcare complet plană. Pentru aceasta, sunt disponibile suporturi detașabile zincate cu extensii integrate glisante și plăci din lemn de esență tare. Opțional, nișele pentru roți pot fi complet umplute cu elemente din lemn de esență tare. Semiremorca este echipată standard cu 3 perechi de orificii pentru încuietori intermediare, astfel încât să poată fi transportate și containere de 20′, 30′ și 40′.

MEq
By MEq februarie 25, 2021 19:44