Noi caracteristici opționale de performanță pentru buldozerul CAT D8T

MEq
By MEq aprilie 26, 2017 11:32

Noi caracteristici opționale de performanță pentru buldozerul CAT D8T

Prin putere și performanță, buldozerul Cat D8T și-a câștigat reputația pentru productivitatea de neegalat și valoarea ridicată de revânzare. Noile opțiuni de creştere a productivității, menite să economisească timpul și banii clientului, includ o nouă lamă Semi-U mai mare, lame de colţ performante, tren de rulare cu o durată de viaţă extinsă, protecţii acţionate hidraulic la partea inferioară (sub utilaj) și sistem de control la distanţă Command pentru buldozere.

Lamă SU mai mare / Performance Cutting Edges
O lamă nouă Semi-U (SU), mai mare, de 10,3 m³, oferă o capacitate cu 19% mai mare decât lama standard de pe D8T. Lama opțională permite buldozerului să deplaseze mai mult material la o trecere, pentru creșterea productivității cu până la 13% peste lama standard.
Noile lame de colţ performante brevetate Caterpillar asigură o acțiune de tăiere care mărește masa de încărcare a cu până la 25%, astfel încât mașina poate deplasa mai mult material la o trecere. Oferind o penetrare mai ușoară a materialelor în aplicații de rocă medie sau în teren dur / înghețat, aceste margini permit buldozerului să lucreze mai rapid și mai eficient și reduc „patinajul” în materialele dificil de penetrat.

Marginile de tăiere sapă mai adânc și îmbunătățesc controlul lamei, retenţia de material și tracțiunea. Spintecarea poate fi redusă în unele cazuri, iar sistemul „on-plane” permite o nivelare finală pentru o versatilitate sporită. Noile lame de colţ oferă posibilitatea interschimbării cu marginile de tăiere tradiționale, asigurând costuri egale de uzură / de ciclu de viață cu marginile de tăiere standard, fără necesitatea înlocuirii vârfului la mijlocul ciclului de viață.

Powered Bottom Guards
Pentru reducerea timpilor de întreținere, creşterea siguranței și facilitarea curăţării mașinilor, contractorii pot opta pentru Powered Bottom Guards dedesubtul lui D8T. După îndepărtarea șuruburilor, ușile de protecţie se deschid hidraulic prin intermediul unui teleîntrerupător. Acestea pot fi deschise în centru, pentru curățarea rapidă și ușoară a resturilor de pământ, sau de pe o parte, asigurând accesul complet pentru întreținere.

Command for Dozing
Noile buldozere D8T pot fi comandate acum gata pentru a fi operate prin telecomandă. Crescând substanțial siguranța și productivitatea operatorului atunci când lucrează în pante abrupte sau pe suprafețe instabile, sistemul opțional Cat Connect Command pentru buldozere asigură controlul funcționarii mașinii de la distanță. Se poate alege o consolă de operare care se pune peste umăr, pentru funcționarea de la o distanță de până la 400 m, sau o stație de operare care asigură controlul departe de zona de lucru, indiferent că maşina este să nu în aria vizuală a operatorului.

Stația propriu-zisă este concepută după cabina utilajului, cu toate comenzile ergonomice, alarme și caracteristici de operare existente pe un buldozer. Sistemul poate fi echipat pentru operarea cu vizibilitate directă sau pentru operarea de la distanță cu ajutorul unor date video și audio primite de pe șantier și de la buldozer.

Noul tren de rulare heavy-duty cu durată extinsă de viaţa oferă clienților D8T o opțiune suplimentară pentru reducerea costurilor, în special în condiții de lucru cu abraziune ridicată. Bucșele mai grele asigură o durată de exploatare mai mare cu 30% comparativ cu bucșele standard.

MEq
By MEq aprilie 26, 2017 11:32