Motoarele MTU propulsează două dintre noile macarale Demag

MEq
By MEq februarie 22, 2018 12:36

Motoarele MTU propulsează două dintre noile macarale Demag

MTU furnizează motoare producătorului de utialje Terex Cranes pentru două noi modele Demag. Demag AC 300-6 este acționată de un motor Seria 6R 1500/OM 473, iar compacta macara City AC 45, de un motor 6R 1000/OM 936. MTU și Terex Cranes au o lungă istorie împreună, în decursul anilor MTU furnizând motoare pentru nouă modele de macarale mobile și patru macarale pe șenile. Astfel că parteneriatul de succes cu MTU continuă și pentru gama actuală de macarale.

Cele două noi modele Terex Cranes sunt macarale tot-teren, capabile să se deplaseze on- si off-road, ceea ce le face ideale pentru instalarea de turnuri de telecomunicații și stâlpi de rețele electrice, centrale electrice și terminale de containere, precum și în operațiuni de salvare și recuperare sau în activități de revizie și testare.

Demag AC 300-6 – până la 78 m înălțime
Cu brațul său de 80 m complet extins, Demag AC 300-6 poate ridica sarcini de până la 15 t, la o înălțime de 78 m. Este utilizată în principal ca macara auxiliară pentru instalarea macaralelor turn. Având o bază de doar 15,3 m lungime și 3 m lățime, dimensiunile sale o fac potrivită unei game largi de sarcini. Motoarele 6R 1500 / OM 473 sunt capabile să producă o putere de până la 480 kW, iar sistemele de posttratare a gazelor de evacuare – SCR și EGR răcit – asigură respectarea standardului de emisii Tier 4 final.

Sprintenă și compactă: Demag AC 45 City
Macaraua AC 45 din clasa City, lansată anul trecut în octombrie, are caracteristici convingătoare care includ un design compact ce folosește o singură cabină atât pentru operare, cât și pentru condusul pe drumurile publice, cu performanțe ridicate. Dimensiunile sale modeste (8,69 m lungime, 2,55 m lățime și 3,16 m înălțime) fac din Demag AC 45 City una dintre cele mai compacte macarale din clasa sa. Vehiculul extrem de compact și agil a fost conceput special pentru utilizarea în orașe și, prin urmare, necesită un motor compact cu o densitate mare de putere. Răspunsul MTU a fost un motor cu șase cilindri seria 1000/OM 936 care dezvoltă o putere de până la 260 kW.
Deoarece șasiul ce găzduieste brațul principal de 7,8 m este, de asemenea, foarte compact, AC 45 City este capabilă să lucreze în spații/incinte destul de joase, putând ridica sarcini grele.

Motoarele MTU Seriile 1000 până la 1500 au fost dezvoltate special pentru aplicații industriale în sectoarele agricole și pentru construcții și au ca bază motoarele Daimler pentru vehicule utilitare.

MEq
By MEq februarie 22, 2018 12:36