Motoarele Hatz, spre emisii zero

MEq
By MEq aprilie 25, 2016 13:07

Motoarele Hatz, spre emisii zero

Prin cu introducerea standardului EU Stage V, valorile de emisii se îndreaptă spre niveluri tot mai scăzute. Cu motoarele sale în gama de puterei de până la 56 kW, Hatz a ales deja tehnologia potrivită pentru a face față acestor provocări. În baza recomandărilor Comisiei Europene, standardul EU Stage V este aşteptat să intre în vigoare din ianuarie 2019. De asemenea, se aşteaptă ca din 2016 norma să fie prezentată în versiunea sa definitive. Astfel, Motorenfabrik Hatz şi-a prezentat soluţiile pentru întreaga s agama de motoare în cadrul târgului Bauma 2016.

Nicio provocare pentru Hatz
Motoarele Hatz până în 19 kW sunt deja certificate Tier 4 şi îndeplinesc cerinţele Stage V fără nicio altă modificare. În pieţele reglementate EPA, specificaţiile Tier 4 s-au aplicat acestor motoare încă din 2010. De atunci, toate motoarele Hatz din această clasă de performanță au fost livrate în conformitate cu aceste specificații EPA. În intervalul de putere 19 – 56 kW, noua serie H îndeplinește cerinţele Tier 4 f. Datorită celor mai bune condiții prealabile ce vizau postratarea, pasul către motoare Stage V nu este departe. De fapt, echipate cu filtru de particule diesel, motoarele îndeplinesc cerințele viitoare EU Stage V.
În clasa motoarelor cu un singur cilindru şi cu doi cilindri, cu puteri de până la 19 kW, Hatz a fost lider de piaţă timp de mulţi ani, iar introducere normei Stage V nu va aduce schimbări acestor motoare. Clienţii Hatz vor putea folosi în continuare motoare din seriile B-, D- şi G-, precum şi 2M41 şi 2L41 în domeniul obişnuit de aplicabilitate. 11_Stage V line-up 19 kW

Gata de viitor
În dezvoltarea seriei H, Hatz a pus deja accent pe viitoarele reglementări mai stricte privind emisiile. Specificaţiile includ un consum redus de combustibil și de ulei, pierderi prin frecare cât mai mici, precum și reducerea dimensiunilor pentru un profil optim al sarcinii. În plus, arderea este îmbunătăţită prin tehnologia iHACS (intelligent Hatz Advanced Combustion Strategy). Toate acestea au ca rezultat emisii de particule mai mici și generarea redusă a volumului de cenușă, ceea ce face tratarea gazelor de eșapament mai eficientă. Pentru a satisface aceste specificații, modelele H50TIC sunt echipate cu un catalizator de oxidare diesel ramificat, ușor de întreținut, combinat cu un filtru DPF, devenind astfel H50TICD.

Sistem personalizat DPF pentru modelele Stage V
Cu optiHEAT (optimised Hatz Exhaust After treatment Technology) și o muncă intensă de cercetare și dezvoltare, inginerii Hatz au reuşit proiectarea unui DPF potrivit. Aici, dimensionarea rezonabilă a substratului DPF (capacitate mare de stocare vs. timp mare de încălzire) este importantă – la fel cum este şi intervalul de temperatură sau executarea tehnică a sistemului, ca activ sau pasiv. Strategia de regenerare este esențială în conceperea sistemului DPF. Trebuie adusă în concordanță cu timpul de funcționare în funcţie de utilizarea mașinii, dar și cu durata de viață a mașinii. În plus, „optimizat” nu înseamnă numai proiectarea ideală a modelului sistemului DPF pentru cerințele mașinii, ci și adaptarea optimă la profilului de sarcină/temperatură în condiții reale, precum și o strategie de regenerare potrivită cerințelor. Sistemul modular extensibil permite o instalare flexibilă și o întreținere simplă.

Cerinţe ridicate
Motoarele diesel industriale cu o putere mai mică de 19 kW vor intra pentru prima dată sub incidenţa normei EU Stage V. Aceasta prevede acum o limită a PM (particulate mass) de max. 0,6 g/kWh, precum şi limite de emisii pentru oxizii de azot (NOx) și de hidrocarburi de 7,5 g/kWh, fiind, prin urmare, comparabile cu norma EPA Tier 4f. Pentru motoarele diesel între 19 și 560 kW a fost introdusă o limită pentru numărul de particule de 10 la puterea 12 per kilowatt oră. În conformitate cu stadiul actual al tehnicii, acest lucru face inevitabilă utilizarea unui DPF. Scăderea valorilor emisiilor este bună pentru mediu, dar totodată şi o provocare tehnologică tot mai mare pentru toți producătorii de motoare și mașini.

MEq
By MEq aprilie 25, 2016 13:07