Kubota a introdus, recent, trei noi miniexcavatoare în clasa de 5 tone

MEq
By MEq septembrie 9, 2020 13:57

Kubota a introdus, recent, trei noi miniexcavatoare în clasa de 5 tone

În primăvara acestui an, producătorul de utilaje compacte pentru construcții, Kubota, a anunțat lansarea a trei noi utilaje în clasa de 5 tone. KX060-5, U56-5 și U50-5 au fost dezvoltate pe baza feedback-ului clienților pentru a se asigura că mașinile se aliniază cerințelor industriei. Lansarea celor trei utilaje oferă în continuare clienților Kubota posibilitatea de a alege între un excavator cu rază redusă de pivotare sau unul convențional.

Fiecare utilaj a fost proiectat având în vedere operatorul, începând cu o cabină mai mare, o mai bună insonorizare, vizibilitate crescută și o multitudine de funcții noi de confort. De asemenea, exteriorul utilajelor a fost reproiectat, pentru a oferi un aspect modern.

KX060-5 va deveni cel mai mare model Kubota înainte de trecerea în clasa de 8 tone și vine într-o configurație convențională. Totodată, este cel mai potrivit model pentru folosirea cu unelte de lucru mai grele, datorită contragreutății convenționale off-set.
Modelul U56-5 are un motor puternic și este cel mai mare utilaj cu rază redusă de rotire din gama sa. Este construit pentru a avea o capacitate de ridicare bună și pentru a fi un excelent utilaj pentru orice proprietar sau operator.
Nu în ultimul rând, U50-5 (disponibil de la jumătatea acestui an), a fost conceput ca un utilaj entry-level și construit pentru piața de închiriere. Dimensiunile sale îl recomandă pentru a lucra în spații mai mici, putând accesa ușor orice șantier.

Caracteristici comune tuturor:
• Un acces mai bun la informații: ecranul LCD de 7 inch, de înaltă rezoluție, și selectorul rotativ (jog-dial) vin în dotarea standard. Acestea oferă operatorului toate informațiile necesare, de la reglarea debitului pentru liniile auxiliare (AUX) până la informațiile importante de întreținere și alertele detaliate.
• Siguranță și confort sporit: centură de siguranță portocalie, pentru o vizibilitate ridicată, și funcții de alertă incluse pentru a încuraja operatorul să poarte centura de siguranță, reducând riscul de accidente grave. Noua structură a cabinei asigură o reducere a nivelurilor interioare de zgomot de 5 dB, până la 74 dB, oferind operatorului un mediu de lucru mai fără stres. Scaunul reglabil cu suspensie pneumatică a fost inclus pe modelele L pentru a maximiza confortul și a permite reglarea ușoară a înălțimii.
• Construite pentru viitor: odată cu introducerea standard a măsurilor tot mai crescute de sustenabilitate, noile utilaje sunt echipate cu un motor original Kubota DI (Direct Injection) cu sistem CRS și tobă de evacuare cu filtru de particule diesel (DPF). Toate cele trei modele sunt dotate cu motoare conforme cu standardul Stage-V.
• Acces mai bun pentru întreținere: noul și îmbunătățitul filtru de particule reduce întreținerea prin creșterea intervalelor de service atât pentru filtrul de regenerare, cât și pentru cel de curățare a cenușii. Cu toate acestea, atunci când este necesară întreținerea, toate cele trei utilaje au fost proiectate pentru a oferi tehnicienilor un acces mai ușor – cu capote cu deschidere largă și curățarea radiatorului.

„Suntem mândri să primim cele trei noi modele în clasa noastră de 5 tone. Noua gamă își are bazele pe succesul modelelor anterioare în ceea ce privește operarea și funcționalitatea generală. Totuși, noile utilaje oferă utilizatorului un confort și o siguranță îmbunătățite. Pentru noi, la Kubota, este important să oferim utilaje care să facă treaba până la capăt, dar, totodată, să fie plăcute și confortabil de utilizat. KX060-5, U56-5 și U50-5 chiar sunt”, a declarat Keigo Watanabe, directorul diviziei de utilaje pentru construcții, Kubota Europe.

MEq
By MEq septembrie 9, 2020 13:57