Komatsu Europe lansează încărcătorul frontal de clasă mare WA900-8

MEq
By MEq martie 20, 2020 12:20

Komatsu Europe lansează încărcătorul frontal de clasă mare WA900-8

Komatsu Europe International N.V. a anunțat lansarea noului încărcător frontal pe roți WA900-8. Pentru un confort maxim în operare, acesta propune numeroase avantaje pentru clienți, precum Modulation Clutch, Variable Traction Control, Auto Kick Down și un set RPM. În combinație cu noua cupă extra-large reproiectată de 14,5 m³, cu un factor maxim de umplere optimizat, WA900-8 oferă cea mai mare productivitate din clasa sa, cu o eficiență a consumului de combustibil de până la 17%.

Noul Komatsu WA900-8 oferă operatorului un mediu de lucru sigur și confortabil. Cu o greutate operațională de 116 tone, WA900-8 permite o capacitate nominală de încărcare de 23.200 kg într-o configurație de braț standard și o capacitate nominală de încărcare de 20.500 kg, în configurația de braț high-lift.

WA900-8 îndeplinește ultimele norme europene de emisii Stage V, folosind un motor și sisteme de post-tratare proiectate, dezvoltate și fabricate de Komatsu. Două filtre de particule diesel, două turbine cu geometrie variabilă, un sistem de recirculare a gazelor de evacuare răcit și de capacitate mare, noi module de control al motorului, un sistem de ventilație închisă a carterului – și fără nevoia de AdBlue, toate vor permite clienților care folosesc un WA900-8 să fie competitivi și să aibă un utilaj disponibil pentru mulți ani.

În echiparea standard, Komatsu oferă cupe de până la 14,5 m³, cu o protecție antideversare reproiectată, un unghi optimizat al podelei, o penetrare o mai bună și factori de umplere mai mari pentru a stimula productivitatea. Elementele de uzură (dinții foarte puternici și aripile mărite) ale cupei cresc timpii de utilizare și reduc gradul de deteriorare a anvelopelor, conducând la costuri de întreținere diminuate.

Sistemul standard de înaltă precizie pentru măsurarea sarcinii (PLM) permite monitorizarea cu ușurință a productivității și eficienței lucrării cu o acuratețe de 1,5%, evitând astfel supraîncărcarea cu material a benei camioanelor rigide.
Sistemul Modulation Clutch oferă operatorilor un control precis asupra forței de penetrare și o abordare lejeră în manevrele de încărcare a camionului. Sistemul Variable Traction Control (control variabil al tracțiunii) optimizează tracțiunea în orice condiții de teren, minimizează deraparea roților și scade costurile de întreținere.

Sistemul integrat de control complet automat al motorului, Komatsu SmartLoader Logic, generează un cuplu suficient de precis pentru fiecare fază de lucru, în funcție de aplicație. Prin comutarea automată între modurile Economy și Power, acesta reduce considerabil consumul de combustibil, fără pierderi de productivitate.

Hidraulica încărcătorului frontal WA900-8 din noua generație este îmbunătățită cu un sistem hidraulic CLSS care asigură puterea la cerere prin intermediul pompelor cu piston cu cilindree variabilă. Acesta menține uleiul hidraulic la temperatură joasă, dar crește atât viteza de lucru, cât și economia de combustibil. Mai departe, economia de combustibil este ajutată de sistemul de oprire automată la ralanti (Auto Idle Shutdown), precum și prin sugestiile de operare ECO afișate pe monitorul din cabină.

Pentru o mai mare siguranță și încredere în exploatare, KomVision – un sistem vizual conceput de Komatsu pentru evitarea contactelor sau coliziunilor cauzate de punctele oarbe – reduce riscurile de accident. Pe WA900-8, există o rețea de cinci camere video care generează o vedere de sus (bird’s-eye view) a împrejurimilor imediate ale mașinii, afișată pe un monitor dedicat. O cameră retrovizoare suplimentară afișează pe monitor o imagine color cu o linie indicator de distanță.

Interiorul reproiectat al cabinei (noi și extinse) oferă o ergonomie mai bună pentru a reduce oboseala operatorului. Izolația fonică și motorul mai silențios mențin scăzute nivelurile de zgomot și îl ajută pe operator să rămână concentrat pe ceea ce face. Noua consolă de pe partea dreaptă este integrată în mânerul scaunului. Comutatoarele și radioul cu Bluetooth sunt ușor accesibile de pe consola de deasupra, iar noul panou frontal are un aspect stilizat, similar celorlalte utilaje Komatsu.

Specificații
Purere motor: 672/900 kW/HP
Cpacitate max. cupă: 14,5 m³
Sarcină cupă: 23,200 kg
Masa operațională: 116,4 t

MEq
By MEq martie 20, 2020 12:20