Komatsu a anunțat un concept de mini-excavator electric fără cabină și cu control de la distanță

MEq
By MEq iunie 14, 2021 15:24

Komatsu a anunțat un concept de mini-excavator electric fără cabină și cu control de la distanță

Cu ocazia celebrării a 100 de ani, Komatsu Ltd. a oferit câteva detalii despre mini-excavatorul complet electric (non-hidraulic) și exclusiv controlat de la distanță, alimentat de la baterii litiu-ion, ca utilaj-concept pentru viitor.

Creat pentru a pune bazele comercializării utilajelor de construcții complet electrice din viitor, acest concept de mini-excavator complet electric din clasa de 3 tone (cu o capacitate a cupei de 0,09 m3) se bazează pe expertiza tehnologică acumulată de Komatsu în domeniul stivuitoarelor electrice și al mini-excavatoarelor și încorporează noi tehnologii, cum ar fi bateriile litiu-ion și cilindrii electrici (în locul celor hidraulici). Datorită actionării pe bază de energie electrică, este un utilaj ecologic, ce nu generează gaze de evacuare, zgomot sau căldură. În plus față de eficiența energetică îmbunătățită, operarea lui nu presupune întreținere datorită lipsei echipamentelor hidraulice.

Întrucât acest concept de utilaj nu necesită operator la bord (excavatorul nu are cabină), Komatsu a realizat concepte total noi legate de designul și performanța mini-excavatorului. Un controler și un dispozitiv operațional sunt conectate prin rețeaua LAN fără fir, ceea ce nu necesită instalarea unei cabine sau crearea unui mediu, necesare în sistemul convențional de control de la distanță și care permit operațiuni de control de la distanță în orice mediu de lucru.

În ceea ce privește dispozitivele de operare ale utilajului, operatorul îl poate selecta pe cel pe care îl agreează. În plus, oferă un nou stil de lucru, fără îmbarcarea unui operator, reducând oboseala. Datorită electrificării și controlului de la distanță, acest utilaj nu ar trebui să inducă operatorului vreun stres, deoarece va fi usor de manevrat în spatii strâmte sau în medii periculoase, cum ar fi în lucrări de demolări interioare sau de salvare, în caz de dezastre.

În 2020, Komatsu a lansat în Japonia mini-excavatoarele electrice PC30E-5 (cu transmisie hidraulică), iar din 2022 intenționează să introducă în Europa mini-excavatoare electrice (transmisie hidraulică) după echiparea lor cu un sistem de baterii litiu-ion (regăsit pe acest utilaj-concept). Komatsu depune eforturi nu numai pentru accelerarea comercializării utilajelor de construcții cu impact redus asupra mediului, ci și pentru “ancorarea” lor în viitor.

MEq
By MEq iunie 14, 2021 15:24