Kobelco a lansat 3 noi macarale pe șenile: CKE900G-4, CKE1350G-4 și CKE2500G-4

MEq
By MEq ianuarie 3, 2024 18:19

Kobelco a lansat 3 noi macarale pe șenile: CKE900G-4, CKE1350G-4 și CKE2500G-4

Kobelco Construction Machinery Co., Ltd. a anunțat lansarea noilor sale macarale hidraulice pe șenile seria G-4. Cele trei noi macarale pe șenile sunt: CKE900G-4 (cu o capacitate maximă de ridicare de 100 tm x 3,6 m), CKE1350G-4 (cu de o capacitate maximă de ridicare 150 tm x 4,4 m) și CKE2500G-4 (cu o capacitate maximă de ridicare de 250 tm x 4,6 m).

CKE1350G-4 / CKE2500G-4
Modelele CKE1350G-4 și CKE2500G-4 sunt echipate cu un motor Isuzu EU Stage V și continuă același concept de bază al macaralelor anterioare din seria G. Ambele modele sunt echipate cu o cabină nouă ce asigură vizibilitate, funcționalitate și productivitate îmbunătățite. Cele două macarale revin în această gamă după o perioadă de doi ani și vor fi disponibile începând cu 2024.

CKE900G-4
Împreună cu CKE1350G-4 și CKE2500G-4, modelul CKE900G-4 este echipat cu un motor Isuzu EU Stage V și continuă același concept de bază al macaralei CKE900G-3 din seria G. Macaraua este disponibilă din octombrie 2023.

Caracteristici principale
1. Excelență în design

Conceptul macaralei are la bază aceeași tehnologie dovedită de pe modelele anterioare din seria G, oferind fiabilitate ridicată, utilizare excelentă și ușurință în operare prin design, alături de durabilitate și caracteristici comune pentru toate modelele seriei G – cu aceeași ușurință de transport ca la macaralele anterioare.

2. Motor Isuzu Stage V
Noul motor Isuzu de pe cele trei noi macarale pe șenile este conform normelor Stage V privind emisiile NRMM (Non-Road Mobile Machinery – Europe). Macaraua CKE900G-4 este propulsată de un motor Isuzu 6HK1 de 7,79 l, răcit cu apă, cu 6 cilindri în linie, cu injecție directă și turbo, cu o putere nominală de 210 kW/1.900 min-1. La rândul lor, noile CKE 1350G-4 și CKE 2500G-4 sunt acționate de un motor Isuzu 6UZ1 9.84l răcit cu apă, cu 6 cilindri în linie cu injecție directă și turbo, de 270 kW/2.000 min-1 putere nominală*.
*Viteza motorului este setată la 1.850 min-1 în modul de putere.

3. O nouă cabină ergonomică
Noua cabină oferă vizibilitate îmbunătățită, confort sporit și operare simplă.
1) Vizibilitate
Adoptarea unei structuri de cabină fără traverse, care să nu obstrucționeze vizibilitatea de la picioarele operatorului până deasupra capului, precum și amplasarea în partea de jos a motorului ștergătorului îmbunătățesc considerabil vizibilitatea operatorului. De asemenea, extinderea zonei de acțiune a ștergătoarelor asigură o vizibilitate clară. În plus, monitorul Machine Learning (ML) are o funcție de rotație continuă pe orizontală și verticală, preluată de la seria G anterioară, asigurând operatorului o vizibilitate și mai bună.

2) Confort
Sistemul de aer condiționat extrem de eficient are prize de aer poziționate astfel încât fluxul de aer să ajungă direct în zona taliei, gâtului și feței operatorului. Scaunul și manetele pot fi reglate pentru a se potrivi operatorului, iar lățimea de glisare este mărită, comparativ cu modelele anterioare din seria G. Alte caracteristici includ o ușă glisantă care poate fi deschisă și închisă cu o simplă atingere, capabilități Bluetooth și un suport hands-free pentru telefon.

3) Operare
Noua serie G-4 folosește sistemul de control hidraulic Kobelco. Acesta permite operarea intuitivă a manetei – mișcarea tamburului, operarea cu precizie și oprirea fermă a pivotării în locul dorit. Monitorul ML dispune și de o interfață simplă care permite operatorului să finalizeze setările macaralei cu un minimum de efort.

4. Modul G eco
Funcțiile prietenoase cu mediul ale Modului G sunt păstrate pe toate noile modele din seria G. Modul G include: G Winch, care oferă viteze mare fără a crește turația motorului; G Engine, care îmbunătățește consumul de combustibil cu cel puțin 10%; și o funcție Auto Idle Stop, pentru operarea eco.

5. KCROSS
KCROSS (Kobelco Crane Remote Observation Satellite System) este, de asemenea, păstrat pe toate modelele noi din seria G. Macaralele echipate cu KCROSS transmit condițiile de lucru, locațiile și istoricul de întreținere, pentru a oferi proprietarilor informații bazate pe fapte pentru gestionarea utilajelor.

MEq
By MEq ianuarie 3, 2024 18:19