Kalmar lansează trei noi soluții eco-eficiente ca parte a portofoliului său complet electric

MEq
By MEq decembrie 16, 2021 17:09

Kalmar lansează trei noi soluții eco-eficiente ca parte a portofoliului său complet electric

Kalmar, membră a Cargotec, anunță lansarea a trei noi soluții 100% electrice – reachstacker-ul electric Kalmar, stivuitorul electric greu Kalmar și tractorul electric pentru terminale Kalmar Ottawa. Prin aceste noi soluții, Kalmar își ține promisiunea de a livra un portofoliu complet electric până la finele anului 2021, continuând istoria îndelungată a companiei de dezvoltare a inovațiilor eco-eficiente în manipularea materialelor și a mărfurilor.

Gama Kalmar manipulatoare electrice de containere (Electric Reachstacker) cuprinde opt modele – șase toplift și două combi – cu capacități de ridicare de până la 45 t și de stivuire până la 6 niveluri înălțime și 4 rânduri adâncime. Toate modelele sunt alimentate de baterii litiu-ion și au transmisii Bosch Rexroth, cu posibilitatea de a opta pentru una dintre cele patru capacități de baterie disponibile.

Gama populară de stivuitoare electrice Kalmar este acum îmbunătățită odată cu introducerea gamei de stivuitoare electrice grele Kalmar, care include șapte modele pe baza de baterii litiu-ion, toate cu transmisii Bosch Rexroth. Capacitatea de ridicare variază de la 18 la 33 t.

Gama de tractoare electrice pentru terminale Kalmar Ottawa T2E+, acum disponibilă la nivel global, include cinci modele alimentate cu baterii litiu-ion – trei pentru aplicații logistice și două pentru aplicații de transport al containerelor în terminale – cu o masă totală cuprinsă între 37 și 90 t. Pentru acestea, există două capacități de baterie la alegere, de 152 sau 182 kWh. Soluția de transmisie electrică Cummins presupune cerințe mici de întreținere, eliminând necesitatea unei transmisii clasice și reducând în mod eficient complexitatea sistemului. Noul Kalmar Ottawa T2E+ înlocuiește modelul Kalmar Ottawa T2E, care a fost lansat pe piața nord-americană în 2018.

Toate noile soluții electrice includ capacități de încărcare rapidă DC, ceea ce înseamnă că operatorii pot profita de avantajele de încărcare în timpul pauzelor dintre schimburi. Un sistem de management termic încorporat se asigură că bateriile sunt menținute în intervalul lor optim de temperatură, permițând astfel acestor echipamente să funcționeze într-o varietate de climate.

„Inovația a fost întotdeauna în centrul atenției noastre și avem o experiență solidă în aducerea pe piață a soluțiilor care să-i ajute pe clienți să reducă impactul operațiunilor lor asupra mediului. În 2018, când ne-am angajat să avem întreaga noastră ofertă alimentată electric până în 2021, peste 50% din echipamentele noastre de manipulare a mărfurilor erau deja disponibile cu surse de energie electrică. Suntem foarte mândri că ne-am îndeplinit această promisiune și rămânem pe deplin concentrați pe promovarea sustenabilității afacerilor clienților noștri și a propriilor noastre operațiuni”, a afirmat Michel van Roozendaal, Președinte, Kalmar Mobile Solutions.

MEq
By MEq decembrie 16, 2021 17:09