John Deere prezintă noul cap de recoltare H415HD

MEq
By MEq decembrie 2, 2019 18:45

John Deere prezintă noul cap de recoltare H415HD

Durabilitate, putere și precizie de măsurare. Noul cap de recoltare H415HD din clasa de dimensiuni L, destinat exploatărilor forestiere, a fost proiectat pe baza feedback-ului clienților și este disponibil pentru utilizarea pe harvesterele John Deere 1270G și 1470G.

Capetele de recoltare John Deere sunt recunoscute pentru productivitate, fiabilitate și precizia măsurătorilor. Noul model H415HD extinde linia seriei cu patru role și oferă putere continuă pentru procesarea tulpinilor (catargelor) mari și strâmbe (neregulate).

Noul cap de recoltare H415HD are un cadru de înclinare ranforsat, protecții metalice pentru motorul inferior de alimentare și apărători pentru furtunul motorului de alimentare, precum și bolțuri Expander pentru brațele motorului de alimentare, axe coborâte pentru cuțitele de elagaj (de fasonare) și pentru bolțurile superioare ale cilindrilor de înclinare. Toate acestea se găsesc, de asemenea, disponibile și ca piese de schimb pentru capetele de recoltare uzate.

Datorită noii cutii a ferăstrăului, mai coborâtă cu 30 mm, și noii forme a cuțitului inferior de elagaj, care permit efectuarea tăierii mai aproape de sol, procesarea tulpinilor mari și strâmbe este mai eficientă.

Numeroasele consolidări ale cadrului capului de recoltare au fost realizate pe baza feedback-ului clienților. Alimentarea eficientă cu patru role, puterea excelentă de procesare, prinderea fermă și fasonarea eficientă asigură o productivitate ridicată. Ferăstrăul eficient și automatizarea sa extrem de avansată reduc erorile de tăiere și cresc productivitatea.

Diametrul maxim de tăiere: 750 mm
Forța de alimentare: 25 – 42 kN
Viteza maximă de alimentare: 2,9 – 7,0 m/s
Masa (cu tot cu rotor și articulație): 1530 kg

Capetele de recoltare John Deere sunt atașamente de înaltă performanță ce îndeplinesc cerințele stricte de calitate din industrie, în toate condițiile de operare. Testarea lor face parte din procesul de testare a produselor John Deere. Fiecare model de cap de recoltare are mii de ore de testare în condiții reale de operare, înainte de începerea producției în serie. Capetele de recoltare John Deere sunt proiectate și fabricate în Finlanda.

MEq
By MEq decembrie 2, 2019 18:45