John Deere aduce pe piața europeană autogrederele 622GP și 672GP

MEq
By MEq februarie 1, 2019 00:10

John Deere aduce pe piața europeană autogrederele 622GP și 672GP

John Deere lansează pe piața europeană două modele de autogredere din seria G, prin intermediul rețelei de distribuție Wirtgen Group din Germania și Franța. Modelele 622GP și 672GP vor fi disponibile în cele două țări de la începutul lui 2019.

„Suntem încântați să ne putem valorifica relația cu Grupul Wirtgen pentru a introduce utilajele de construcții John Deere pe o nouă piață, extinzându-ne astfel amprenta globală”, a declarat David Thorne, senior vice president, Sales & Marketing, Worldwide Construction & Forestry. „Reputația formidabilă a companiei Wirtgen în ceea ce privește suportul acordat clienților și rețeaua mare de distribuție ne permit să deservim aceste piețe noi, oferind soluții puternice de autogredere în două țări prioritare”.

Această lansare este rezultatul unui interes sporit pentru utilajele terasiere John Deere, în urma achiziției Grupului Wirtgen, în 2017. Faptul că autogrederele sunt intens folosite în aplicațiile de construcție a drumurilor, sinergia dintre modelele Deere și portofoliul Wirtgen, precum și gradul ridicat de dezvoltare al piețelor germane și franceze au fost factori determinanți în aducerea acestor utilaje pe bătrânul continent.

Oferta europeană se concentrează pe modelele cu șase roți 622GP și 672GP cu tracțiune integrală, echipate cu motoare diesel de ultimă generație John Deere Tier 4 Final (6.8L și 9.0L) cu consum redus de combustibil, cu puteri de 227 hp (169 kW), respectiv 255 hp (190 kW). Tracțiunea integrală cu sistem de blocare automată a diferențialului le permite mașinilor să execute tăieri în cele mai dificile condiții și oferă operatorilor tracțiune maximă în terenuri grele sau în lucrări de taluzare. Modelul 622GP, cu o lamă de 3,66 m, are o masă operațională de 19,078 kg, în timp ce 672GP, cu o lamă de 4,27 m, are o masă de 19,976 kg.

Alte caracteristici cheie ale modelelor Grade Pro (GP) includ comenzi confortabile dual joystick cu manetă de direcție și volan standard; cameră video reversibilă, de rezoluție înaltă, cu revenire automată; ripper / scarificator montat în spate; lamă frontală; un pachet ce cuprinde 18 lumini LED; Automation Suite – ajută operatorii să-și îmbunătățească productivitatea zilnică prin reducerea numărului de comenzi necesare pentru efectuarea sarcinilor obișnuite, inclusiv auto-articularea, rotirea lamei și presetările mașinii selectabile de către operator.

Grederele John Deere au un design cu o „arhitectură deschisă”, permițând clienților să utilizeze orice sistem grade-control al oricărui producător. Modelele GP vin echipate din fabrică cu conectori de etanșare, dispozitive de montare a senzorilor, cabluri electrice, comenzi integrate și suporturi pentru pilonii atașabili pe lamă. Toate modelele GP sunt dotate standard cu sistem automat cross-slope. Cross-slope simplifică menținerea unei pante consecvente, permițând operatorilor să folosească o singură comandă în timp ce mașina reglează automat partea opusă a lamei.

„Este o zi interesantă pentru divizia Construction & Forestry și suntem foarte încântați să aducem două oferte de autogredere pe piața europeană”, a declarat Luke Kurth, product marketing manager, autogredere, John Deere Construction & Forestry. „Antreprenorii vor aprecia un utilaj de top, proiectat să facă față unor sarcini dure. Având cea mai mare putere din clasă, funcții avansate și o vizibilitate neobstrucționată din cabină, modelele 622GP și 672GP oferă o productivitate sporită, timp de funcționare mai mare și costuri zilnice de operare mai reduse.” Cele două modele vor fi expuse la bauma 2019, în aprilie.

MEq
By MEq februarie 1, 2019 00:10

Follow Us

Visit Us On TwitterVisit Us On InstagramVisit Us On FacebookVisit Us On LinkedinVisit Us On YoutubeVisit Us On Pinterest