JCB lansează încărcătorul compact electric 403E cu emisii zero

MEq
By MEq iunie 14, 2023 15:32

JCB lansează încărcătorul compact electric 403E cu emisii zero

JCB introduce primul său încărcător pe roți complet electric, care oferă clienților performanțe deosebite și o utilizare pe întreaga durată a zilei de lucru, cu un nivel redus de zgomot și emisii zero. Utilajul se distinge prin cel mai mare pachet de baterii standard din clasa sa, cu o capacitate de 20 kWh, ceea ce îi oferă o productivitate egală cu cea a popularului model 403 diesel.

JCB lansează încărcătorul compact electric 403E cu emisii zeroEnergie curată
JCB își extinde gama de utilaje electrice prin lansarea încărcătorului pe roți 403E, ajutându-i pe clienți să facă față provocării de a reduce emisiile de carbon pe șantier. Utilajul este alimentat de un pachet de baterii litiu-ion de 20 kWh, asamblat din module JCB dovedite, conform pionieratului din gama existentă de utilaje electrice a companiei. Aceste baterii, cuplate cu motoare electrice de înaltă eficiență și cu sisteme de tracțiune și hidraulice optimizate, oferă performanțe de top în clasă, încărcătorul fiind capabil să lucreze o zi întreagă sau 4-5 ore de utilizare continuă, într-un ciclu de lucru mixt.

La fel ca în cazul gamei JCB E-TECH, modelul 403E are un charger încorporat care permite conectarea la o serie de surse de alimentare la fața locului. O priză de 110 V va încărca complet bateriile în 12 ore, în timp ce o priză industrială sau casnică de 230 V va încărca pachetul de baterii în doar 8 ore. De asemenea, pe 403E poate fi folosit chargerul rapid extern JCB, ce permite o încărcare completă de la o sursă trifazată în doar 2 ore.

Utilajul este echipat cu două motoare electrice independente, unul pentru transmisie și unul pentru sistemul hidraulic. Motorul de acționare oferă o putere de 33,4 kW și este prevăzut cu trei moduri de conducere, între care operatorul poate comuta cu ajutorul a două butoane din partea superioară a manetei de comandă.

Modul Hare (iepure) permite o viteză maximă de deplasare de 20 km/h pentru cea mai dinamică performanță și productivitate.
Modul Tortoise (țestoasă) este limitat la 8 km/h pentru o mai bună modulare a vitezei. Acest lucru contribuie la îmbunătățirea duratei de viață a bateriei, fără a compromite performanța de ridicare.
Modul Snail (melc) are o viteză maximă de 5 km/h, care poate fi ajustată în trepte de 0,5 km/h prin intermediul unui nou controler rotativ și al afișajului multifuncțional. Acest lucru oferă un control precis al vitezei pentru o conducere și o deplasare de precizie.

JCB lansează încărcătorul compact electric 403E cu emisii zeroTracțiunea este transmisă prin intermediul unei cutii de transmisie integrate către axele ZF, care pot fi furnizate cu diferențiale deschise sau cu blocări de diferențial pentru tracțiune maximă. Utilajul este oferit la alegere cu roți înguste sau late, plus posibilitatea de a alege între anvelope agricole sau industriale, ceea ce îl face potrivit pentru o gamă largă de aplicații.

Încărcător frontal productiv
Preluate de pe modelul diesel 403, brațele de încărcare sunt disponibile în configurații standard și cu ridicare înaltă (high-lift). Brațele cu ridicare standard au o înălțime la bolț de 2,9 m, în timp ce modelul high-lift atinge o înălțime la bolț de 3,1 m. Ambele configurații ale brațelor de încărcător sunt dotate standard cu un dispozitiv de cuplare rapidă hidraulică, iar brațele de încărcător au o cinematică de ridicare paralelă.

Modelul 403E are o sarcină de basculare de 972 kg cu furci pentru paleți, cu o greutate de transport de numai 2.671 kg. Astfel, 403E se încadrează în standardele UE privind utilizarea cu remorcă, ceea ce îl face un utilaj ideal pentru clienții din domeniul peisagistic, municipal și de închiriere. O contragreutate pentru sarcini grele este disponibilă opțional, mărind sarcina de basculare cu 118 kg și greutatea de transport cu 121 kg.

Utilajul dispune de o singură manetă de control cu un controler auxiliar proporțional deasupra. Opțional, poate fi prevăzută o a doua rolă auxiliară, permițând operatorului să acceseze toate funcțiile încărcătorului dintr-o singură manetă, pentru o operare mai rapidă.

JCB lansează încărcătorul compact electric 403E cu emisii zeroÎncărcătorul compact are un motor cu pompă hidraulică de înaltă eficiență de 20 kW, iar sistemul hidraulic oferă două moduri de funcționare, controlate de un comutator basculant de pe consola principală. Modul excavare/încărcare asigură un răspuns dinamic, în timp ce modul furcă oferă un control de precizie sporită. O funcție auxiliară programabilă de debit constant este, de asemenea, standard, pentru a alimenta uneltele de lucru (atașamentele) motorizate, operatorul setând debitul prin intermediul display-ului principal și al controlerului rotativ.

Confortul operatorului
Modelul 403E este oferit inițial cu pavilion fix sau rabatabil, sau cu cabină complet vitrată, ca alternativă, începând cu trimestrul al treilea din 2023. Există un nou display digital multifuncțional, controlat de controlerul rotativ din dreapta manetei de control a încărcătorului. Operatorul poate folosi controlerul rotativ pentru a seta debitele hidraulice auxiliare, vitezele de deplasare lentă și alte setări din cadrul display-ului. Monitorul oferă, de asemenea, toate datele esențiale de funcționare ale utilajului, inclusiv modul de conducere, starea de încărcare a bateriei și viteza de deplasare.

Încărcătorul pe roți se alătură unei game în creștere rapidă de utilaje complet electrice în cadrul gamei JCB. Această tehnologie dovedită revoluționează modul în care antreprenorii, autoritățile locale și companiile de închiriere lucrează, oferind performanțe cu emisii zero la punctul de utilizare. Cu niveluri reduse de zgomot și vibrații ale utilajului, 403E este un încărcător confortabil și foarte productiv, cu emisii zero, capabil să lucreze cu o gamă largă de accesorii.

MEq
By MEq iunie 14, 2023 15:32