Hyundai Construction Equipment își extinde gama de încărcătoare frontale cu noul HL965

MEq
By MEq iunie 13, 2017 15:12

Hyundai Construction Equipment își extinde gama de încărcătoare frontale cu noul HL965

Recent, Hyundai a adăugat încă un nou model în gama sa de încărcătoare pe roți – HL965. Acest nou utilaj a fost special conceput, având componente și sisteme testate și dovedite provenite de la producători de top, și este destinat să fie robust și fiabil pentru o perioadă mai lungă de timp, cu costuri de operare reduse și o productivitate îmbunătățită.

Noul HL965 are o masă operațională de 20,100 kg și este propulsat de cel mai recent motor diesel Cummins QSL9 controlat electronic și conform cu norma de emisii Stage IV, cu o putere brută de 272 CP (200 kw) @ 2100 rpm.
HL965 oferă o capacitate de încărcare îmbunătățită. Capacitatea maximă de încărcare pe osie este de 44.000 kg în față și de 35.000 kg în spate, cu anvelope standard 23.5 R25, L3.

Silenţioasă, sigură şi confortabilă, noua cabină ROPS/FOPS este cu 10% mai mare, oferind un spaţiu de lucru ergonomic. Este complet izolată fonic, utilizând o tehnologie de izolare de ultimă generaţie, atunci când încărcătorul lucrează în medii zgomotoase (cariere sau depozite de deşeuri). Noul sistem de aer condiţionat maximizează performanţele de încălzire/răcire prin optimizarea fluxului de aer în cabină. De asemenea, levierul de control integrat electro-hidraulic permite operarea atașamentelor cu ușurință, ceea ce însemană o productivitate mai mare și oboseală redusă pentru operator. HL965 a îmbunătățit vizibilitatea, obținută prin revizuirea poziției oglinzilor. Există, de asemenea, opțiunea de lămpi frontale cu LED, lumini de lucru cu LED și o combinatie de lumini spate cu LED.

Sistemul „Infotainment” pentru confortul operatorului
HL965 este optimizat pentru a permite operatorilor să acceseze datele utilajului în timp rapid. Această caracteristică este importantă atunci când se lucrează în medii dificile, pentru a îmbunătăți productivitatea. Monitorul inteligent de 7 inch este similar unui display de smartphone şi e mai mare decât la modelele anterioare. Sistemul audio, care include un radio, are funcţie Bluetooth hands free integrată şi un microfon încorporat ce-i permit operatorului să sune (apeleze) în siguranţă din interiorul cabinei.
Sistemul „Infotainment” permite operatorului să beneficieze de sistemul Miracast, ce funcționează prin intermediul reţelei WiFi a telefonului operatorului și permite folosirea caracteristicilor telefonului pe ecranul mare (navigare pe web, vizionare clipuri video, ascultare muzică).

Comenzi electrohidraulice (EH)
Noul HL965 dispune standard de joystick-uri de control pentru braţ, cupă şi pentru al treilea circuit hidraulic. Controlul la nivelul degetului (fingertip) este optional. Toate modelele din seria HL pot fi echipate cu joystick de direcţie ca opţiune.

Soft end stop
Monitorul touchscreen și comenzile EH permit câteva noi funcţii precum „Soft End Stop” (este eliminat şocul ataşamentului prin reducerea vitezei acestuia în apropierea cursei maxime), „Bucket priority” (prioritatea cupei) și „Boom bucket detent mode” (modul de limitare a cursei braţului cu cupă), care pot fi controlate prin intermediul touchscreen-ului. Această funcţie poate fi dezactivată de pe monitor.

Sistem de cântărire încorporat
Toate modelele Hyundai din seria HL900 includ sistemul patentat de cântărire la bord ca echipament standard. Cu o precizie de +/- 1%, sistemul dispune de setări automate și manuale pentru monitorizarea sarcinilor individuale și cumulative din cupă. Măsurătorile sistemului sunt afișate pe ecranul multifuncțional din cabină.

Factor de umplere a cupei îmbunătăţit
Designul îmbunătăţit al cupelor Hyundai prezintă o deschidere mai largă, plăci laterale curbate şi protecţie superioară pentru minimizarea pierderilor de material. Durabilitatea a fost crescută prin utilizarea de materiale din oţel foarte rezistent la uzură în puntele cheie.

Întreținere ușoară – capotă retractabilă electric
Prin acționarea unui comutator se obține acces complet la compartimentul motor al noului încărcător frontal – o caracteristică nouă, neîntâlnită la gama anterioară de încărcătoare frontale Hyundai. Capacul complet retractabil al motorului permite curățarea și întreținerea ușoară.

Seria HL are un filtru epurator de aer cu volum mare, un ejector automat de praf și un sistem de filtrare a aerului de admisie cu prefiltru în trei trepte, ca opțiune, pentru a îmbunătăți ciclul de înlocuire și durabilitatea filtrului de aer. Mașina are, de asemenea, un compartiment motor complet închis, proiectat pentru a preveni riscul unui incendiu provocat de pătrunderea „materialelor străine”.

Noul încărcător este disponibil şi în versiunea XT (braț lung pentru o înălţime mai mare de descărcare).

Specificații tehnnice HL965:
Masa operațională: 20.100 kg
Motor: Cummins QSL9
Putere: 198 kW (269 hp) @ 2100 rpm
Capacitate cupă: 3.6 m³

MEq
By MEq iunie 13, 2017 15:12