Hyundai a lansat patru noi excavatoare pe roți în seria A

MEq
By MEq iunie 9, 2021 13:02

Hyundai a lansat patru noi excavatoare pe roți în seria A

Hyundai Construction Equipment a prezentat o gamă complet nouă de excavatoare pe roți în seria A, cu motoare diesel EU Stage V. Cele patru utilaje, cu greutăți operaționale între 14 si 23 t, dispun de motoare diesel Cummins, cu un sistem de post-tratare combinat ce nu necesita EGR, oferind clienților o productivitate sporită si emisii reduse.

Gama reînnoită debutează cu modelul HW140A, de 14.900 kg cu braț normal sau în versiunea de 15.860 kg cu braț din două piese. La nivelul șasiului și al structurii superioare, utilajul împarte mare parte din componente cu modelul HW160A, o mase operaționale de 17.580 kg, respectiv 18.390 kg. Excavatorul cu rază compactă HW170A CR este oferit exclusiv în configurația cu braț din două piese, la o masa operațională de 18.810 kg, gama fiind completată cu modelul HW210A, de 22.270 / 23.665 kg.

HW140A, HW160A și HW170A CR sunt echipate cu un motor diesel Cummins B4.5 de 4,5 litri, ce înlocuiește motorul mai mare de 6,7 litri din generația anterioară de utilaje. Folosind un turbocompresor cu valva Wastegate (supapa de refulare), acest motor compact are un sistem de evacuare cu două compartimente Flex-Module, cuprinzând un catalizator de oxidare diesel (DOC), un filtru de particule diesel (DPF) și un sistem de reducere catalitică selectivă (SCR). Nu este nevoie de EGR (recircularea gazelor de evacuare), reducându-se astfel costurile de service pentru clienți. Totodată, motorul mai mic este mai eficient din punctul de vedere al consumului de combustibil decât predecesorul său.

În ciuda reducerii capacității motorului, noile utilaje beneficiază de o creștere a puterii, HW140A, HW160A și HW170A CR livrând acum 129 kW (173 hp) – comparativ cu cei 117 kW (156 hp) ai generației anterioare HW140. Sistemul hidraulic Rexroth cu senzor de detectare a sarcinii asigura utilajului o viteză de operare constantă și un control îmbunătățit pentru operator. Cele trei utilaje prezinta un modul de răcire reproiectat. Ventilatorul de răcire reversibil acționat hidraulic este acum standard, reducând orice risc de supraîncălzire și minimizând timpii de oprire pentru curățare și întreținere.

Modelul mai mare, HW210A, păstrează un motor de 6,7 litri, însă trece cel mai nou motor Cummins B6.7. Motorul turbo cu geometrie variabilă B6.7 are un sistem de post-tratare cu un singur modul, sistemele DOC, DPF și SCR fiind amplasate într-un singur compartiment de evacuare. Nici pe acest motor nu este nevoie de EGR și de regenerare manuală a DPF, reducându-se costurile și timpii de nefuncționare.

Ca și în cazul motorului mai mic, si aici există o creștere a puterii, noul motor Cummins dezvoltând o putere maximă de 145 kW (195 hp). Utilajul de 21 t are două pompe hidraulice Kawasaki cu control electronic al debitului (EPFC), care s-au dovedit extrem de productive pe excavatoarele pe șenile HX210A și HX220AL. Consumul de combustibil este îmbunătățit cu până la 8-11% în funcție de tipul de operare.

Construcție
Centrul de pivotare al modelelor HW140A și HW160A și șasiul inferior au fost mutate înainte cu 100 mm, sporind stabilitatea utilajelor. În plus, partea dreaptă a structurii superioare e avansata cu 150 mm, pentru a oferi spațiu suplimentar rezervorului de combustibil, iar partea stângă se deplasează înainte cu 230 mm, pentru a îmbunătăți vizibilitatea din cabină și pentru a genera mai mult spațiu pentru compartimentul motor. Raza de pivotare spate a contragreutății standard (la HW140A și HW160A) se deplasează, de asemenea, înainte cu 200 mm, pentru a reduce raza totala și a face utilajele mai manevrabile în locuri strâmte, crescând totodată si capacitatea de ridicare.

Pentru HW170A CR cu raza redusă de pivotare, raza spate a fost scurtată cu 410 mm, prin utilizarea unei contragreutăți turnate, care este cu aproape 800 kg mai grea decât unitatea sudată anterioară. Lățimea structurii superioare a fost mărită cu 25 mm. Acest model cu raza compactă este modelul emblemă al noii game A-Series HW, conceput special pentru piața de utilități și servicii, unde sunt esențiale utilajele extrem de manevrabile de 17-18 t.

Pe HW210A, centrul de montare a brațului a fost deplasat cu 10 mm spre partea dreaptă a utilajului, pentru a îmbunătăți spațiul dintre cilindrul brațului și cabină. Și aici s-a redus raza de pivotare spate, de la 2.850 la 2.740 mm, făcând utilajul mai manevrabil pe șantier. Atasamentul frontal a fost reproiectat pe modelele mai mici, cilindrul balansierului fiind rotit pentru o protecție sporită a bazei cilindrului. Baza cilindrului fiind montata în partea superioară, s-a îmbunătățit și distribuția greutății și stabilitatea utilajului. Bucșa îmbunătățită a balansierului facilitează instalarea de către clienți a sistemelor de lubrifiere automată.

Opțiuni de unelte de lucru
Pentru HW140A, HW160A și HW170A CR, lama frontala și stabilizatoarele sunt prinse prin șurub de sasiul inferior. Folosind orificii de montare la distanțe identice, lama și suporturile stabilizatorii pot fi poziționați la ambele capete ale cadrului inferior, oferind clienților o gamă largă de opțiuni. Montată pe un sistem de braț paralel, lama are o rază de lucru crescută, datorita lungimii mai mare a articulației și cursei cilindrului. Are o înălțime și o adâncime de tăiere crescute, iar între lamă și anvelopă e un spațiu mai mare.

Mediul operatorului
Accesul în cabină a fost îmbunătățit prin trepte suplimentare, conforme cu regulamentul de siguranță ISO 2867, facilitând intrarea și ieșirea. Treptele suplimentare facilitează si accesul la structura superioară pentru lucrări de service. Cabina operatorului are acum ștergătoare paralele pe ambele secțiuni ale parbrizului, asigurând o acoperire mai buna. Oglinda suplimentară de pe partea dreaptă a utilajului și stâlpul față, mai subțire cu 50 mm, îmbunătățesc și mai mult vizibilitatea. Ușa cabinei are o fereastră inferioară mai mare, ceea ce face mai ușoară vederea la nivelul solului.

Excavatoarele pe roți din seria A beneficiază de sistemul Advanced Around View Monitoring (AAVM), ce utilizează camere video pentru a oferi operatorului o vedere de 360° a utilajului pe monitorul din cabină. Sistemul include detectarea inteligentă a obiectelor în mișcare (IMOD), avertizând operatorul cu privire la prezența altor lucrători sau obiecte într-un interval de 5 m de operare în jurul utilajului. Excavatoarele pe roți din seria A sunt oferite opțional cu un radar cu un al doilea monitor, pentru detecția în spate a obiectelor statice sau în mișcare la o distanță de 10 m, în condiții de zi sau de noapte.

Excavatoarele beneficiază de o nouă coloană de direcție, cu înclinare în secțiunea inferioară și superioară și o funcție telescopică centrală. Cu un design mai îngust și fără manetă pe partea dreaptă, rezultă o vizibilitate îmbunătățită a drumului. Direcția opțională prin joystick, folosind maneta din dreapta, este posibilă și la viteze de operare mai mici. Excavatoarele pe roți HW sunt acum oferite exclusiv cu joystick-uri proporționale, pentru control maxim al operatorului și ușurință în utilizare.

Butoanele din capul joystick-ului au fost reproiectate pentru o funcționare mai ușoară. Comenzile uneltei de lucru au acum un limitator de cursa, pentru modul de spargere sau concasare, îmbunătățind confortul pentru operator. Pedalele au fost repoziționate, iar pedala opțională de direcție cu două sensuri a fost înlăturată, schimbările de direcție fiind acum posibile prin comutatorul de pe joystick.

Toate excavatoarele au un ecran tactil de 8” ce afișează toate funcțiile utilajului și setările de control. Există un nou modul Jog Dial cu un controler rotativ relocat și comutatoare alocate funcțiilor, ceea ce face mai ușoară accesarea meniurilor din sistemul cu ecran tactil. Funcția Ride Control este o opțiune pe modelele din seria A si permite utilajului să se deplaseze lin în teren accidentat. Un acumulator absoarbe impacturile de la nivelul solului, permițând brațului să plutească ușor, pentru confortul operatorului. Sistemul include, de asemenea, o opțiune „boom float” pentru uz în lucrările de nivelare.

Toate excavatoarele Hyundai din seria A cu motoare Stage V dispun de un sistem de blocare automată (Auto Safety Lock), ce previne utilizarea neintenționată a funcțiilor brațului. De asemenea, sistemul împiedică pornirea motorului dacă maneta de siguranță este în poziția deblocată, pentru a preveni activarea bruscă a funcțiilor hidraulice.

Service
Modelele din seria A au o capotă a motorului reproiectată, care oferă o vizibilitate excelentă în spate. Ușor de deschis și de închis, capota motorului oferă acces la toate punctele de verificare zilnice. HW140A, HW160A și HW170A CR au protecții de noroi din polietilenă de înaltă densitate, în locul aripilor metalice anterioare. HW210A păstrează protecțiile metalice ale generației anterioare.

Ca parte a trecerii la Stage V, excavatoarele beneficiază diagnosticare conectata a motorului (Engine Connected Diagnostics). Tehnicienii de service pot accesa de la distanță codurile de eroare ale motorului, printr-o aplicație de pe smartphone, pentru a se asigura că ajung la fața locului cu instrumentele și piesele necesare oricărei reparații sau lucrări de service. Sistemul este asistat de Cummins Quickserve pentru diagnosticarea rapidă a defecțiunilor. De asemenea, sistemul de control al utilajului oferă clienților posibilitatea de a edita meniurile de pe ecran, prevenind folosirea neautorizată a anumitor funcții ale utilajului; sistemul poate fi folosit pentru a preveni modificările modului de operare, maximizând eficiența utilajului.

MEq
By MEq iunie 9, 2021 13:02