Hitachi lansează două noi excavatoare compacte Zaxis-7

MEq
By MEq februarie 6, 2024 16:36

Hitachi lansează două noi excavatoare compacte Zaxis-7

Story Highlights

  • Hitachi CME
  • excavatoare compacte Hitachi Zaxis-7
  • Hitachi ZX95USB-7
  • Hitachi ZX95US-7

Related Articles

Hitachi Construction Machinery introduce noile excavatoare compacte Zaxis-7. Modele ZX95US-7 și ZX95USB-7 au motoare Stage-V și oferă oportunități de creștere a profiturilor și reducere a costurilor. Caracteristicile sporite de confort și siguranță le permit operatorilor să se simtă în largul lor în timpul lucrului.

Hitachi lansează două noi excavatoare compacte Zaxis-7Performanțele excavatoarelor ZX95US-7 și ZX95USB-7 vor crește productivitatea pe șantier. Mai mari decât modelul ZX85-6, noile utilaje Zaxis-7 sunt mai puternice și oferă o stabilitate cu 10% mai mare și o forță de săpare cu 4% mai mare.

Costurile ciclului de viață sunt reduse, datorită noului motor Stage V, ce nu necesită sistem SCR. Acest lucru elimină necesitatea folosirii ureei, înlocuirea filtrelor și întreținerea asociată. Noul indicator ECO permite, de asemenea, operatorilor să controleze eficiența consumului de combustibil și să reducă costurile.

Versatilitatea excelentă a excavatoarelor compacte Zaxis-7 le permite să abordeze o gamă mai largă de proiecte. Uneltele de lucru se pot schimba rapid, folosind sistemul îmbunătățit de suport pentru atașamente de pe monitorul LCD și sistemul de cuplă rapidă factory-ready (gata din fabrică), inclusiv liniile hidraulice.

Hitachi lansează două noi excavatoare compacte Zaxis-7Numeroasele specificații vor îndeplini cerințele oricărui șantier, incluzând aici alegerea unui braț mono sau din două piese. Dimensiunea compactă, raza scurtă de pivotare și distanța mai mică dintre cupă și lamă le permit să lucreze eficient și în siguranță în zone înguste. Lucrările de nivelare se fac rapid și ușor datorită opțiunii de lamă cu funcție floating.

Operatorii se vor bucura de un mediu de lucru perfect, reproiectat și de ultimă generație. Excavatoarele foarte spațioase Hitachi ZX95US și USB-7 au o cabină de primă clasă, ușor de accesat datorită nivelului de intrare coborât și ușii late, beneficiind de o așezare mai bună a pedalelor și spațiu amplu pentru picioare.

Operarea ușoară se datorează noului design ergonomic al consolei și comutatoarelor, precum și accesului convenabil la comenzi. Mișcarea sincronizată dintre scaun și consolă reduce oboseala operatorilor la sfârșitul zilei de lucru.

Siguranță crescută
Pentru a spori siguranța, excavatoarele Hitachi Zaxis-7 oferă o vedere superioară asupra frontului de lucru. Sistemul de cameră Aerial Angle permite o vedere la 270 de grade, iar operatorii pot alege dintre cele șase opțiuni de vizualizare a mediului din proximitatea utilajului.

Pentru condiții cu vizibilitate scăzută, lumina ambientală opțională pentru camera video facilitează vizualizarea, iar lămpile de pe braț și cabină au fost repoziționate, pentru a ilumina mai eficient șantierul.

Hitachi lansează două noi excavatoare compacte Zaxis-7Excavatoarele ZX95US-7 și ZX95USB-7 sunt construite pentru a rezista, fiind riguros testate la fabricile Hitachi din Japonia. Timpul de funcționare este în continuare maximizat de prioritatea acordată întreținerii și curățării ușoare. Compartimentul spațios al motorului facilitează efectuarea lucrărilor de întreținere, radiatorul este ușor accesibil, iar bateria este simplu de înlocuit. Toate filtrele sunt dispuse convenabil într-un singur compartiment pentru o înlocuire rapidă și ușoară.

Managementul flotei
Gama largă de servicii post-vânzare Hitachi îi ajută pe proprietari să aibă control total asupra flotelor și sarcinilor lor de lucru. Sistemele de monitorizare de la distanță Owner’s Site și ConSite trimit zilnic date operaționale prin GPRS sau satelit de la excavator către Global e-Service. În plus, ConSite rezumă informațiile într-un e-mail lunar, iar aplicația ConSite Pocket afișează alertele în timp real pentru orice probleme potențiale.

O inovație unică monitorizează 24/7 calitatea uleiului de motor și a uleiului hidraulic. Datele sunt transmise zilnic prin intermediul a doi senzori de ulei către Global e-Service, iar aceștia detectează dacă uleiul s-a deteriorat. Datorită acestei funcții inovatoare, clienții pot fi siguri de starea excavatoarelor lor și se redud atât întreținerea, cât și timpii de inactivitate.

MEq
By MEq februarie 6, 2024 16:36