Hitachi CM și ABB vor explora oportunități ce vizează reducerea la zero a emisiilor utilajelor miniere

MEq
By MEq martie 29, 2021 20:02

Hitachi CM și ABB vor explora oportunități ce vizează reducerea la zero a emisiilor utilajelor miniere

ABB a semnat un Memorandum (Memorandum of Understanding) cu Hitachi Construction Machinery prin care cele două părți vor colabora pentru aducerea pe piață a soluțiilor care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GES) asociate utilajelor grele din sectorul exploatării miniere.

Cele două companii vor explora posibilitățile de implementare a electrificării, automatizării și a soluțiilor digitale ale ABB pe camioanele și excavatoarele miniere Hitachi CM ca parte a eforturilor mai largi de electrificare a tuturor proceselor, de la situl de exploatare până la port. Producătorul de echipamente originale (OEM) Hitachi Construction Machinery vine cu expertiză în operarea driverless (fără operator) și a tehnologiilor de economisire a forței de muncă. Scopul combinării acestor soluții este acela de a spori eficiența și flexibilitatea afacerilor clienților, contribuind totodată la reducerea emisiilor de CO₂.

Colaborarea cu Hitachi Construction Machinery este una dintre multele pe care ABB încearcă să le dezvolte cu producătorii de echipamente originale (OEM) pentru a accelera tranziția către exploatările miniere complet electrice.

„ABB solicită o mai mare colaborare între OEM și companiile de tehnologie, pentru a urmări rapid dezvoltarea de noi sisteme de reducere a emisiilor, cu scopul electrificării și automatizării întregului proces de exploatare minieră. Suntem pregătiți să lucrăm mai mult cu producătorii de echipamente originale pentru a stabili o abordare comună pentru piață și, prin colaborarea strategică, oferim soluții care pot ajuta la o societate cu emisii reduse de carbon și pot face operațiunile miniere mai responsabile ”, a declarat Joachim Braun, președinte divizie, Process Industries, ABB.

ABB are o experiență peste 130 de ani în industria minieră și oferă soluții complete digitale, de electrificare și automatizare, produse specifice industriei și servicii pentru ciclul de viață în fiecare etapă a ciclului minier.

Aplicațiile digitale ABB se bazează pe biblioteci digitale avansate și soluții software pentru reducerea complexității procesului și se pot integra pe utilajele și tehnologia existente. ABB Ability MineOptimize este un portofoliu digitalizat de soluții conectate care îmbunătățește deja eficiența energetică, precum și productivitatea și optimizarea CAPEX și OPEX a exploatărilor miniere de suprafață (deschise) și subterane din întreaga lume.

„Această colaborare va permite celor două companii să lucreze mai eficient în ceea ce privește viziunea noastră comună pentru exploatarea miniera”, a declarat Sonosuke Ishii, președinte Mining Group, vicepreședinte senior și director executiv la Hitachi Construction Machinery Co., Ltd. „Suntem încântați să colaboram cu ABB pe măsură ce continuăm să investim în introducerea de tehnologii și sisteme eco pentru industria minieră.”

MEq
By MEq martie 29, 2021 20:02