Hiab își consolidează poziția pe piața macaralelor prin achiziționarea producătorului italian Effer

MEq
By MEq iulie 31, 2018 16:23

Hiab își consolidează poziția pe piața macaralelor prin achiziționarea producătorului italian Effer

Hiab, parte a Cargotec și lider mondial în sectorul macaralelor montate pe șasiu de camion, a încheiat un acord de achiziționare a producătorului italian de macarale Effer de la Grupul CTE, pentru o valoare de 50 milioane euro. Această achiziție înseamnă un important pas înainte pentru Hiab în dorința sa de a deveni lider mondial în sectorul macaralelor cu braț articulat.

Începând cu 2016, Hiab și-a reînnoit și extins portofoliul de macarale de încărcare pentru a deveni cel mai modern de pe piață – recent a anunțat gama reînnoită de macaralele ușoare. Odată cu achiziționarea Effer, Hiab își va completa portofoliul de macarale cu braț articulat și totodată își extinde gama de macarale grele, în special în segmentul >100 tm, în care Effer este recunoscut ca lider global. Hiab mai deține mărcile de macarale forestiere și de reciclare LOGLIFT și JONSERED, precum și brand-ul brazilian de macaralele de încărcare Argos, achiziționat în octombrie 2017.

Ambele mărci de top, Hiab și Effer, sunt recunoscute în segmentele lor specifice de macarale și în domeniile lor de aplicații, foarte recomandate de către clienții fideli și de partenerii de încredere. Effer va continua să funcționeze sub brand-ul său propriu ca parte a companiei Hiab și prin intermediul rețelei sale de distribuitori.

„Ma bucur să îi urez bun venit brand-ului Effer în familia Hiab. Această achiziție este un pas îndrăzneț în acord cu strategia noastră de creștere pentru a deveni lider mondial în manipularea sarcinilor on-road și în special în sectorul macaralelor de încărcare, o industrie pe care Hiab a fondat-o cu circa 75 de ani în urmă „, a afirmat Roland Sundén, președintele Hiab.

Fondată în 1965, Effer are o experiență de peste 50 de ani în dezvoltarea și fabricarea macaralelor cu braț articulat (gama sa de produse cuprinzând macarale cu o capacitate de ridicare de la 3 până la 300 tm), a macaralelor pe șasiu de camion pentru aplicații speciale și a macaralelor marine. Effer S.p.A are sediul în Minerbio, Italia și are aprox. 400 de angajați. Distribuția se face printr-o rețea de peste 100 de dealeri care acoperă 60 de țări la nivel global. Vânzările companiei Effer în 2017 au totalizat 71 milioane euro și au generat un profit operațional de aprox. 6,1 milioane euro.

„Prin anvergura sa globală, Hiab oferă cele mai optime posibilități de creștere continuă pentru Effer și sunt încântat de faptul că Effer devine parte a unei organizații care are un trecut la fel de mândru, pasiune pentru calitate și fiabilitate și forță de inovare”, a spus Lorenzo Cipriani, CEO al Effer.

MEq
By MEq iulie 31, 2018 16:23