Gold Award la gala iF Design Awards 2021 pentru excavatorul Doosan Concept-X

MEq
By MEq mai 11, 2021 14:02

Gold Award la gala iF Design Awards 2021 pentru excavatorul Doosan Concept-X

Compania Doosan Infracore a fost premiată cu aur (Gold Award) la International Forum Design (iF Design) Awards 2021, în Germania, pentru designul excavatorului Concept-X. Designul Concept-X Excavator a fost votat de un juriu format din 98 de membri, format din experți independenți din întreaga lume.

În declarația ce însoțește anunțul Gold Award, organizatorii iF International Forum Design GmbH (cea mai veche organizație independentă de design din lume, cu sediul în Hanovra, Germania) au declarat: „Acest concept ridică ștacheta și depășește limitele tehnologiei cu o viziune ambițioasă pentru viitorul utilajelor de construcții. Camioanele și excavatoarele fără pilot, supravegheate de drone, introduc sisteme sci-fi și un stil specific industriei automotive într-un sector convențional. Posibilitățile sunt nelimitate: siguranță îmbunătățită, productivitate, precizie și calitate.”

Ca utilaj de construcții fără operator uman, designul excavatorului Concept-X de la Doosan Infracore este caracterizat de lipsa cabinei pentru operator și de un tren de rulare cu patru șenile independente. Configurația cu patru șenile este avantajoasă pentru menținerea unei poziții stabile pe teren accidentat, neuniform. Designul propune ca toate componentele, cu excepția brațului excavatorului, să fie motorizate, indicatorul circular din zonele de articulație ale brațului oferind o recunoaștere ușoară a sarcinii cupei.

Concept-X este prima soluție de control automat și integrat fără operator uman din lume introdusă de Doosan Infracore în 2019 pentru șantierele de construcții, cariere și minerit. Mai multe despre conceptul propus de Doosan Infracore am scris la vremea respectiva și puteți citi aici. Poate efectua lucrări fără supraveghere, având drone care măsoară șantierul, analizează automat datele, stabilesc planul de lucru și transferă datele către utilaje (excavatoare și încărcătoare frontale).

„Este neobișnuit pentru utilajele de construcții să câștige Gold Award la iF Design Awards. Ne propunem să construim o imagine de design premium, așa cum este reprezentată de designurile premiate ale noilor noastre generații de produse”, a spus un oficial Doosan Infracore.

MEq
By MEq mai 11, 2021 14:02