Excavatorul Liebherr A 922 Rail Litronic de generație nouă

MEq
By MEq iulie 20, 2020 16:32

Excavatorul Liebherr A 922 Rail Litronic de generație nouă

Liebherr prezintă noul excavator A 922 Rail Litronic cu motor compatibil cu standardul Stage V. Modelul A 922 Rail este destinat pentru utilizarea pe șinele de cale ferată și pentru construcția de drumuri, fiind rapid datorită trenului său de rulare mobil. Pe ambele părți ale trenului de rulare este montată câte o unitate de deplasare pe șine. La urcarea pe șine, această unitate ridică anvelopele la înălțimea șinelor. Roțile interioare (din fiecare pereche de anvelope) asigură deplasarea excavatorului pe șine.

Odată cu excavatorul A 922 Rail, Liebherr oferă un pachet complet. Utilajul de bază, unitatea de deplasare pe șine, sistemul de cuplă rapidă, uneltele de lucru și toate sistemele de siguranță sunt dezvoltate de Liebherr și sunt personalizate perfect pentru acest utilaj. Liebherr dezvoltă și produce excavatoare pentru construcții feroviare încă din 1967 și unul dintre liderii de piață în acest segment ca producător OEM.

Noua generație de excavatoare Liebherr pentru deplasarea pe cai ferate impresionează prin nivelul de eficiență. Noul motor de 120 kW/163 hp se asigură că excavatorul A 922 Rail atinge viteze de lucru mai mari. Conceptul hidraulic inovativ al A 922 Rail constă dintr-o pompă dublă cu debit variabil Liebherr cu circuite de control independente. Astfel, uneltele de lucru hidraulice de înaltă performanță pot fi operate independent de mișcările de lucru și de deplasare ale excavatorului. Rata de livrare a pompei duble cu debit variabil a fost crescută la 2 x 220 l/min pentru o și mai bună performanță. De asemenea, contragreutatea a fost reproiectată pentru a obține cele mai bune valori de sarcină, cu o distribuție îmbunătățită a greutății și dimensiuni spate mai compacte.

Designul excavatorului A 922 Rail este orientat către obținerea unor timpi de întreținere reduși. Toate punctele de mentenanță sunt ușor accesibile de la sol. Noua generație a simplificat și mai mult accesul la componente importante (filtrele de aer, ulei și combustibil, comutatorul principal al bateriei, punctul central de lubrifiere al trenului de rulare și supapele pilot ale sistemului hidraulic sunt mai ușor de accesat).

Cabina dublă, spațioasă, cu structură de protecție standard ROPS și design interior modern, oferă cele mai bune condiții de lucru. Iluminatul de intrare facilitează accesul în cabină. Geamurile mari și camerele video standard spate și lateral oferă o vizibilitate excepțională a zonei de lucru. Ecranul tactil color ce afișează funcțiile de operare și celelalte elemente de control de pe consolă alcătuiesc o unitate perfectă.

Excavatorul A 922 Rail este disponibil cu diferite versiuni de tren de rulare, pentru ecartamente diferite de cale ferată și cu roți diferite de șine. O pompă independentă cu debit variabil pentru transmisia pe calea ferată asigură cea mai bună tracțiune (de până acum) și o propulsie sigură. Frânele integrate standard în roțile de șine reduc distanța de frânare (atât în poziția coborâtă, cât și în poziție ridicată).

A 922 Rail are numeroase domenii de aplicabilitate, datorită gamei extinse de atașamente Liebherr. Excavatorul de cale ferată poate fi echipat opțional cu un sistem de cuplă rapidă, complet hidraulic, dezvoltat de Liebherr. Sistemul de cuplă rapidă hidraulic permite schimbarea rapidă și sigură din cabină a uneltelor de lucru mecanice și hidraulice, crescând productivitatea, în medie, cu 30%.

MEq
By MEq iulie 20, 2020 16:32