Excavatorul de 90 t Volvo EC950F, disponibil acum la nivel global

MEq
By MEq ianuarie 29, 2020 13:52

Excavatorul de 90 t Volvo EC950F, disponibil acum la nivel global

Volvo Construction Equipment (Volvo CE) a lansat un nou excavator de 90 t, echipat cu motor Stage V. Excavatorul pe șenile EC950F propune combinația perfectă de putere și stabilitate pentru a oferi o capacitate ridicată în cele mai grele aplicații. Echipat cu un motor Volvo D16 de 450 kW, care are un cuplu ridicat la turații mici și respectă ultimele standarde de emisii, acest utilaj e proiectat pentru productivitate și eficiență.

Performanțe de vârf
Chiar și în cele mai grele aplicații, EC950F se ridică la nivelul așteptărilor unui excavator de asemenea dimensiuni. Forța de săpare superioară se remarcă în special atunci când lucrează în materiale dure, datorită presiunii hidraulice constante. Sistemul hidraulic optimizat crește puterea pompei pentru o operare rapidă și lină, în timp ce sistemul electrohidraulic controlează debitul la cerere și reduce pierderile interne din circuitul hidraulic. În plus, EC950F vine cu o supapă prioritară pentru rotirea brațului.

Modul ECO ajută excavatorul EC950F să obțină o eficiență ridicată a consumului de combustibil. Acesta optimizează sistemul hidraulic pentru a reduce pierderile de debit și presiune, în timp ce modul de lucru integrat permite operatorului să selecteze cel mai bun mod de operare în funcție de task: I (Idle), F (Fine), G (General), H (Heavy) și P (Power max).

Excavatorul de 90 de tone are o cupă de mare capacitate și poate fi echipat cu o serie de atașamente Volvo, inclusiv cupe General Purpose, Heavy-Duty și Extreme-Duty. Dacă o aplicație necesită ceva unic, Volvo poate oferi atașamente personalizate pentru a veni cu soluția potrivită și a obține rezultate maxime. Iar pentru a crește versatilitatea mașinii, sistemul de management al atașamentelor poate stoca setări pentru până la 20 de atașamente diferite, permițând operatorului să preseteze debitul și presiunea hidraulică de pe monitorul din cabină.

În slujba operatorului
Stabilitatea remarcabilă a lui EC950F înseamnă că operatorii pot lucra cu încredere în cele mai dificile medii. Solidul utilaj are un tren de rulare retractabil cu ecartament lat, șenile lungi și contragreutate optimizată. Pentru un control optim, toate interfețele utilajului – inclusiv joystick-urile, tastatura și monitorul LCD – sunt poziționate ergonomic. Funcțiile inteligente, precum sistemul opțional Dig Assist ajută operatorul să sape mai eficient, iar cabina spațioasă și bine izolată fonic sporește și mai mult confortul.

Confortul și siguranța sunt îmbunătățite și de alte caracteristici, precum intrarea mare, balustradele portocalii, treptele bine poziționate și plăcile antialunecare. Sistemele opționale FOG (Falling Object Guard) și FOPS (Falling Object Protective Structure) aduc un plus de siguranță atunci când utilajul lucrează în aplicații grele. Iar pentru un plus de vizibilitate, EC950F poate fi echipat cu camere retrovizoare și laterale sau cu sistemul Volvo Smart View, care oferă o vedere panoramică la 360°.

Disponibilitate maximă
Procesul riguros de testare al utilajelor Volvo, în faza de dezvoltare, duce la obținerea de componente bine proiectate, care își dovedesc fiabilitatea în cele mai dificile aplicații. Protecția utilajului este garantată de caracteristici care includ braț și balansier heavy-duty, o structură puternică a cadrului, placă inferioară heavy-duty și bolțuri glisante pentru conexiunea cupei, precum și o protecție opțională pentru șenile pe toată lungimea lor.

Pentru o durată de exploatare mai lungă a cupei, Volvo oferă o gamă largă de piese de uzură, inclusiv segmente, lame laterale, protecții și dinți. Atunci când lucrează în material foarte compactat, dintele Pick Point asigură o penetrare maximă. Pentru a reduce la minimum timpii de inactivitate, noul sistem de dinți Volvo (Volvo Tooth System) permite schimbarea dinților în câteva minute. Punctele principale de întreținere sunt, de asemenea, ușor de accesat prin ușile cu deschidere largă, bine poziționate, utilizând pasarelele centrale și laterale.

Servicii
Volvo oferă un portofoliu extins de servicii care să vină în ajutorul performanțelor utilajului. Volvo ACTIVE CARE este un nou serviciu, bazat pe sistemul telematic CareTrack. Oferă o monitorizare în timp real a utilajului și rapoarte personalizate. Serviciul este conceput pentru a maximiza durata de exploatare a mașinii și a reduce costurile de reparație, ajutând la luarea de măsuri informate de întreținere preventivă.
EC950F este cel mai mare excavator din gama Volvo CE, cu performanțe, productivitate și timpi de operare impresionați, fiind perfect potrivit pentru încărcarea camionului articulat A60H.

MEq
By MEq ianuarie 29, 2020 13:52

Follow Us

Visit Us On TwitterVisit Us On InstagramVisit Us On FacebookVisit Us On LinkedinVisit Us On YoutubeVisit Us On Pinterest

SEARCH SOMETHING

OPINION