Epiroc lansează o nouă generație de utilaje pe bază de baterii pentru o exploatare durabilă

MEq
By MEq noiembrie 14, 2018 22:50

Epiroc lansează o nouă generație de utilaje pe bază de baterii pentru o exploatare durabilă

Epiroc, unul dintre cei mai importanți producători de utilaje pentru industria minieră, infrastructură și resurse naturale, lansează astăzi cea de-a doua generație de utilaje acționate pe bază de acumulatori, care vor reduce costurile clienților minieri și vor promova un mediu de lucru mai sănătos.

Încărcătoarele subterane, camioanele subterane și instalațiile de foraj lansate azi, toate acționate pe bază de acumulatori, vor genera o serie de beneficii pentru companiile miniere la nivel global, incluzând îmbunătățirea sănătății și siguranței, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și reducerea costurilor de exploatare.

„Noi, cei de la Epiroc, ne dorim să ne ajutăm clienții să-și crească productivitatea, siguranța și să reducă emisiile – toate acestea reducând costul total al exploatării”, a declarat Per Lindberg, președintele și CEO-ul Epiroc. „Vehiculele noastre din a doua generație pe bază de acumulatori ne conduc către un viitor sustenabil, cu o mai mică dependență de combustibilii fosili. Ne mândrim să deschidem drumul spre sustenabilitate în sectorul minier.”

Produsele acționate de baterii lansate azi în cadrul unui eveniment dedicat clienților, în Örebro, Suedia, sunt: încărcătoare de 14 t și 18 t, un camion minier subteran de 42 t și o gamă de instalații de foraj orizontal de dimensiuni medii, incluzând foraje frontale, foraje de producție și instalații de consolidare a rocilor.

Printre clienții care folosesc utilaje Epiroc pe baterii din prima generație, lansate în 2016, se află, de exemplu, firma braziliană minieră Nexa Resources, care utilizează un încărcător subteran Scooptram ST7 Battery în Peru. Un alt client care folosește sisteme cu acționare electrică este LKAB, compania minieră suedeză de stat, care intenționează să utilizeze vehicule Epiroc cu emisii zero pentru extinderea exploatării sale miniere în nordul Suediei, într-un mod sustenabil.

MEq
By MEq noiembrie 14, 2018 22:50