Noua transmisie I-Shift cu trepte de forță de la Volvo Trucks

MEq
By MEq March 17, 2016 16:09

Noua transmisie I-Shift cu trepte de forță de la Volvo Trucks

Volvo Trucks lansează un nou membru al familiei I-Shift: transmisia I-Shift cu trepte de forță. Noile trepte de viteză adăugate la transmisia automatizată oferă o capacitate excepțională de pornire de pe loc pentru autocamioanele care transportă încărcături grele în condiții dificile. Acest sistem reprezintă o noutate absolută pentru autocamioanele de mare tonaj produse în serie.

Noua versiune a transmisiei I-Shift de la Volvo Trucks face posibilă adăugarea a două noi trepte de forță. Ceea ce înseamnă, printre altele, că autocamionul poate să pornească de pe loc și să transporte o sarcină maximă în combinație (GCW – gross combination weight) de până la 325 de tone. „Sistemul I-Shift cu trepte de forță aduce o aplicabilitate mai largă pentru autocamioanele de mare tonaj cu transmisie automatizată, care acum îşi pot controla mai bine viteza când înaintează lent sau se deplasează în marșarier. Șoferul poate transporta o încărcătură grea fără a-și mai face probleme că poate ajunge în situații care să ducă la imobilizări costisitoare”, afirmă Peter Hardin, Manager de produs pentru Volvo FM și FMX.

Cu noile trepte de forță, autocamionul se poate deplasa şi la viteze reduse, de 0,5-2 km/h. Acest lucru este extrem de util în timpul manevrelor de precizie, precum cele din segmentul de construcții ori pentru diverse întervenţii. „Dinamica și capacitatea de pornire de pe loc sunt îmbunătățite considerabil cu noile trepte de forță, ușurând mult sarcina șoferului atunci când lucrează cu încărcături grele pe teren dificil sau pe suprafețe alunecoase, precum în șantierele de construcții, în mine sau în păduri. Cu cât aplicaţia de transport presupune încărcături mai grele și cu cât terenul sau suprafața este mai dificilă, cu atât șoferul are mai mult de câștigat cu un camion ce dispune de trepte de forță”, explică Peter Hardin.

Pentru firmele care desfășoară operațiuni de transport de mare tonaj pe suprafețe dificile, dar și pentru condusul în condiții normale, pe autostradă, treptele de forță oferă o flexibilitate considerabilă și posibilitatea unor economii mai mari de combustibil.
În funcție de aria de aplicare, transmisia I-Shift este disponibilă cu una sau două trepte de forță pentru mersul înainte și cu sau fără două trepte de forță pentru deplasarea în marșarier. Treptele de forță pentru deplasarea în marșarier fac posibil mersul înapoi cu o viteză extrem de redusă, ceea ce reprezintă un avantaj major atunci când manevrele în marșarier necesită o precizie foarte mare. T2016_0079

Date transmisie I-Shift cu trepte de forţă
– Transmisia I-Shift cu trepte de forță reprezintă un nou pas în dezvoltarea continuă a transmsiei I-Shift de la Volvo Truck.
– Noua versiune a transmisiei I-Shift a fost proiectată special pentru o pornire de pe loc excelentă și pentru condusul la viteze foarte mici.
– Transmisia I-Shift cu trepte de forță vă oferă posibilitatea să rulați la viteze reduse, de 0,5-2 km/h, și poate gestiona pornirea de pe loc cu o sarcină maximă în combinație de până la 325 de tone, ceea ce este o premieră pentru autocamioanele produse în serie având cutie de viteză automatizată.
– Transmisia este disponibilă atât cu priză directă cât şi cu supraviteză, cu una sau două trepte de forță. De asemenea, este posibilă alegerea a două trepte de forță pentru deplasarea în marșarier.
– Treptele de forță pentru viteze reduse sunt integrate în transmisia I-Shift. Pentru a gestiona încărcăturile grele, anumite componente sunt fabricate din materiale extrem de rezistente. Cutia de viteze este cu 12 cm mai lungă decât o unitate convențională I-Shift. Transmisia I-Shift cu trepte de forță este disponibilă pentru autocamioane Volvo FM, Volvo FMX, Volvo FH și Volvo FH16 cu motoare Volvo Trucks de 13 și de 16 litri.

Rapoarte transmisie I-Shift cu trepte de forţă
– Într-o cutie de viteze cu o singură treaptă de forță, raportul este de 19:1 pentru o cutie de viteze cu priză directă şi de 17:1 pentru o cutie de viteze cu supraviteză. (Raportul celei mai mici trepte de viteză la o cutie de viteze I-Shift obișnuită cu priză directă este de 15:1). Când sunt comandate 2 trepte de forţă, cea mai mică treaptă are raportul de 32:1, atât pentru cutiile de viteze cu priză directă cât şi pentru cele cu supraviteză.
– Raportul celei mai mici trepte de viteză în marșarier, la o cutie de viteze cu priză directă este de 37:1.
T2016_0085

MEq
By MEq March 17, 2016 16:09