Incursiune în gama actuală de macarale tot-teren Demag AC

MEq
By MEq September 16, 2019 12:44

Incursiune în gama actuală de macarale tot-teren Demag AC

Odată cu relansarea brand-ului Demag, în 2016, la Bauma, Terex Cranes a făcut senzație în întreaga industrie. La acea vreme, compania promitea cu îndrăzneală extinderea continuă a mărcii istorice Demag cu produse și soluții inovatoare în anii următori – o promisiune pe care compania și-a păstrat-o, după cum demonstrează gama actuală de modele Demag de macarale tot-teren. Anul acesta, la pre-Bauma, Terex Corp. a anunțat vânzarea diviziei de macarale mobile Demag către Tadano, tranzacție confirmată pe durata expoziției de la München, din aprilie, și definitivată pe 1 august 2019. | M. Equipment

Dar să aruncăm o privire mai atentă la câteva borne importante ale mărcii Demag din ultimii trei ani:
Aprilie 2016 – lucrurile se pun în mișcare odată cu macaraua tot-teren demag AC 220-5
Demag AC 220-5 a fost una dintre primele macarale de la fabrica din Zweibrücken care a purtat din nou numele istoric de marcă Demag. Modelul oferă o serie de caracteristici care ridică standardul în domeniu: cu o lungime totală a șasiului de 14,49 m și o lățime de 3 m, este cea mai compactă macara din clasa de capacitate de 220 t. De asemenea, are cel mai lung braț principal dintre macaralele cu 5 axe, începând de la 78 m. Cu sistemul său de control IC-1 Plus, poate aborda ridicări care altfel ar rămâne în sfera exclusivă a macaralelor mai mari. Mai mult, este proiectată să se mențină sub o limită de sarcină de 12 t pe axă chiar și atunci când transportă o sarcină utilă de 600 kg. Multe dintre componentele macaralelor Demag cu 5 axe sunt interschimbabile, ceea ce face ca modelul AC 220-5 să fie un ”deal” bun când vine vorba de întreținere.

Martie 2017 – macaraua tot-teren Demag AC 55-3 vede lumina zilei
Eficiență maximă atât pe șosea, cât și pe șantier – este ceea ce compania promitea odată cu lansarea pe piață a lui Demag AC 55-3. Macaraua, care aparține clasei de capacitate de ridicare de 55 t, este extrem de compactă, având 2,55 m lățime și încadrându-se în limitele de greutate de 12 t pe axă. Asta înseamnă nu doar că nu necesită vehicule suplimentare de transport, ci și că este o adevărată macara croită pentru a fi operată de un singur om (one-man crane). Mai mult, la nevoie poate fi configurată și pentru o limită de sarcină de 10 t pe axă. AC 55-3 prezenta cel mai lung braț principal dintre toate unitățile cu trei axe de pe piață, începând de la 50 m, asigurând macaralei o rază impresionantă. Sistemul VarioHook cu scripete triplu și dispozitivul puternic de ridicare (60,2 kN tracțiune) contribuie la timpii scurți de configurare (la fel ca și sistemul automat de configurare a contragreutății). Mai mult, brațul principal poate fi coborât până la 5° sub nivel orizontal. AC 55-3 vine și cu sistemul de control IC-1 Plus, care asigură posibilitatea atingerii capacității maxime admise de ridicare pentru fiecare configurație. Un avantaj suplimentar al macaralei este designul cu un singur motor, care reduce costurile de operare și de întreținere.

Mai 2017 – update al macaralei tot-teren Demag AC 100-4L
Performanță îmbunătățită și întreținere simplificată – calități prin care AC 100-4L a căutat să impresioneze, implementând numeroase solicitări ale clienților. Îmbunătățirile includ inovații de proiectare menite să crească mai mult capacitatea de ridicare – mai ales în unghiuri foarte strânse ale brațului. Desigur, un alt factor care contribuie la această capacitate îmbunătățită de ridicare este sistemul de control IC-1 Plus. În plus, multe concepte de proiectare de la unitățile cu 5 axe au fost preluate pe versiunea actualizată cu 4 axe AC 100-4L, simplificând lucrările de întreținere pentru tehnicienii de service. Prin update-ul său, Demag AC 100-4L a rămas singura macara din clasa de 100 t care are un autoșasiu standard cu o lățime de doar 2,55 m chiar și când este echipat cu anvelope mari (445/95R25). Astfel, e ușor manevrabilă în zonele urbane. Cu un braț principal de 59,4 m și o lungime totală a sistemului de 69,5 m, macaraua continuă să prezinte unul dintre cele mai mari sisteme de ridicare pe o unitate cu patru axe, rămânând sub o limită de încărcare de 12 t/axă.

Iunie 2017 – este introdusă macaraua tot-teren Demag AC 300-6
Un punct forte al macaralei tot-teren Demag AC 300-6 cu 6 axe este capacitatea sa de ridicare superioară de 15 tone cu brațul principal complet extins la 80 m. Printre altele, aceasta o face o macara de asistență ideală pentru instalarea macaralelor turn. Mai mult decât atât, autoșasiul de 15,30 m lungime și doar 3 m lățime o face cea mai compactă macara cu 6 axe disponibilă în prezent pe piață, precum și una dintre cele mai versatile în general. De exemplu, este prima macara de aceste dimensiuni din portofoliul Demag care dispune de un vârf rabatabil pentru deschideri mari și raze de tipul ”up-and-over”. Aceasta înseamnă că, în combinație cu brațul său principal de 80 m, Demag AC 300-6 poate atinge o lungime maximă a sistemului de 118 m. În plus, Demag AC 300-6 împarte extensia principală de braț și angrenajul cu macarale Demag cu 5 axe. AC 300-6 mai include: sistem de control IC-1 Plus, un design cu un singur motor, direcție opțională pe toate roțile și un sisitem de monitorizare a sarcinii pe axă. Cu AC 300-6, Terex Cranes a pus la punct un pachet care poate aborda proiecte solicitante, având totodată costuri de operare și transport mai mici decât modelele comparabile din această clasă. Demag AC 300-6 și-a făcut debutul la Bauma anul acesta.

Iunie 2018 – un nou design de cabină
Acesta se aplică și pentru noile cabine regăsite deja pe macarale Demag tot-teren din seriile AC 55-3 până la AC 300-6. La reproiectarea autoșasiului și suprastructurii, Terex Cranes a ținut cont de sugestiile clienților săi, făcând numeroase îmbunătățiri. Cea mai evidentă schimbare la nivelul cabinei suprastructurii este display-ul interior, care înainte era instalat pe panoul de comenz, iar acum este integrat în acesta, operatorul având o vedere mai bună a zonei din dreapta față în timpul lucrului. În plus, afișajul poate fi înclinat pentru a evita strălucirea și reflexiile cauzate de lumina directă a soarelui. De asemenea, cabinele autoșasiului și suprastructurii au sisteme de blocare mecanice foarte solide, opțional fiind disponibil și un sistem centralizat de blocare a ușilor. O noutate sunt și sistemele de încălzire auxiliare cu telecomandă pentru autoșasiu și suprastructură.

Cam atât în ceea ce privește macaralele tot-teren Demag. De acum înainte vom face referire la ele ca marcă a producătorului japonez Tadano, care, odată cu această achiziție, țintește să devină lider la nivel global în industria ”lifting equipment”.

MEq
By MEq September 16, 2019 12:44