Incredible !ndia – în vizită la cea mai modernă fabrică de anvelope BKT, în Bhuj

MEq
By MEq February 4, 2019 11:20

Incredible !ndia – în vizită la cea mai modernă fabrică de anvelope BKT, în Bhuj

Ideea unei vizite în India, la unitatea de producție din Bhuj a producătorului de anvelope BKT Tires, se conturase încă din vara lui 2018, la evenimentul din Creta, unde compania indiană aniversa 10 ani de existență a gamei Earthmax în segmentul OTR. Șase luni mai târziu îmi faceam bagajul pentru o deplasare inedită pe subcontinentul indian, cu destinația Mumbai. | Marius IANCU

Încă se mai simțeau vibrațiile sărbătorilor de iarnă, primele zile de ianuarie erau reci și se anunța și ceva zapada. Era contextul în care ma pregăteam să merg în India, la 30˚. Aveam emoția specifică celor care călătoresc în locuri mai neobișnuite și capul plin de sfaturi de la diferite cunoștințe care fuseseră în acea parte de lume. Eram nerăbdător să pașesc în necunoscutul altei civilizații decât cea europeană, atat de familiară… Așa că dupa circa 8 ore de zbor, iată-mă într-un context absolut nou. De aici, deturnez discuția către scopul deplasării, deși aș putea continua lejer relatarea incursiunii într-o lume complet diferită de tiparele pe care le întâlnim zilnic.

Așadar, după ce am luat un prim contact cu Mumbaiul de 21 de milioane de locuitori (conform spuselor ghidului nostru local), cu atmosfera cald-uscată și aglomerația urbană specifică, ne-am îmbarcat din nou, de data aceasta pentru zborul către Bhuj – punctul de interes al deplasării în India. O oră jumate mai târziu aterizam în NV țării, într-o zonă destul de aridă, unde aveam să vizitam cea mai moderna fabrică a constructorului indian de anvelope.

Aici am fost întâmpinați întâi la centrul White House, o facilitate foarte modernă cu spații de cazare și tot necesarul pentru oaspeții oficiali. Primul punct de interes l-a reprezentat noul Centru R&D, recent inaugurat, ce cuprinde numeroase laboratoare echipate cu tehnologie high-tech. Este locul unde cele mai bune idei prind contur și iau naștere noile produse BKT – totul de la concept, compoziție, caracteristici sau procese inovatoare și până la fazele finale de testare și aprobare.

Anterior, BKT avea patru fabrici de producție cu locații în toată India. Însă, în urmă cu aproximativ zece ani, BKT a observat că cererea globală pentru anvelope a crescut și că la acel moment nu avea suficientă capacitate de producție pentru a răspunde acestei nevoi. Astfel, avea nevoie de o poziție strategică, iar în 2010 a pus piatra de temelie a fabricii din Bhuj, în statul Gujarat. Au trecut 5 ani de la turnarea fundațiilor până la ceremonia oficială de deschidere, însă investița de circa 500 mil. USD a dat rezultate.

Azi, fabrica din Bhuj e un motiv de mândrie pentru BKT. Chiar de la început a fost supranumită “Game Changer”, fiind un răspuns concret la toate cerințele și nevoile de competitivitate și inovare. De pe linia de producție de aici, anual ies 140 mii MT de anvelope, aproape 50% din capacitatea BKT – este o producție care îi permite să răspundă cererii globale de anvelope, sporindu-i astfel cota de piață. Nu în ultimul rând, un atu este și poziția strategică a fabricii (situată la mică distanță de portul comercial Mundra – un centru logistic relevant pentru activitatea de export a BKT).

În decembrie 2017, BKT inaugura Centrul R&D din cadrul unității de producție din Bhuj – unul dintre cele mai avansate astfel de centre din domeniu. Desfășurat pe o suprafață de 10 ha, este dotat cu cea mai bună gamă de echipamente și software-uri disponibile pe piață. De orice aspect legat de dezvoltarea tehnologică a anvelopelor BKT se ocupă o echipă de experți ingineri, chimiști și tehnicieni. Procesul include toate etapele, de la proiectarea unei noi anvelope și crearea de compuși pentru îmbunătățirea performanțelor produsului până la procesele de implementare pentru fabricarea eficientă și adaptată anvelopelor de top.

Ca urmare a cererii crescute din piață, BKT a ales să facă încă un pas important, căutând să obțină independență și în ceea ce privește nevoia de negru de fum. E motivul pentru care BKT a decis construirea, în Bhuj, a unei instalații pentru prelucrarea acestui material esențial – o instalație care se așteaptă să atingă o capacitate de producție de 60.000 MT până în primul trimestru al lui 2019, la care se vor adăuga încă 80.000 MT în a doua etapă, ajungând până în 2020 la o capacitate totală de 140.000 MT. Din această capacitate, 50% vor fi utilizate în propriul proces de fabricare a anvelopelor, iar restul de 50% vor fi vândute pe piață, noua fabrică permițând asigurarea unei calități mai bune a materiei prime pe baza unor controale mai precise ale întregului proces.

Odată cu fabrica din Bhuj, BKT a acces într-o etapă superioară, dezvoltând dimensiuni mari de anvelope radiale All-Steel OTR (de 49 – 51 – 57 inch). Anvelopele cu diametru mare completează acum portofoliul de produse și îi permit producătorului indian să pătrundă pe piața OEM. Ambițiile sunt mari: BKT țintește să devină lider de piață în sectorul anvelopelor Off-Highway. În continuare, piața din India are un potențial uriaș, însă dezvoltarea va continua și în Europa – cea mai mare piață pentru BKT ca importanță și vânzări –, iar pe viitor vizează și America.

Cea de-a șasea unitate de producție BKT va fi construită în Statele Unite, valoarea acestui proiect fiind de 100 mil. USD. Cu toate acestea, nu va deservi doar piața nord-americană, ci întreaga regiune a celor două Americi. Va fi prima facilitate de producție a grupului în afara Indiei și va avea o capacitate de producție de aproximativ 20.000 MT/an.

Sectorul agricol reprezintă „core business-ul” companiei BKT, însă creșterea și în alte sectoare este evidentă, iar gama de anvelope OTR este un idicator al acestui fapt. Astfel, ca nivel de recunoaștere, modelele Agrimax și Earthmax au un statut simbol pe piața anvelopelor, iar BKT urmărește îmbunătățirea continuă a produselor sale.

Cam atât despre anvelope, fabrica din Bhuj și ambițiile producătorului. Deplasarea în India a însemnat o experiență indetită din toate punctele de vedere pe care aș repeta-o. Iar până la următorul eveniment BKT, îmi unesc palmele și mă inclin. Namaste!

Marius Iancu

MEq
By MEq February 4, 2019 11:20