Uriașii din industrie în manipularea materialelor (Partea I)

MEq
By MEq February 18, 2020 19:27

Uriașii din industrie în manipularea materialelor (Partea I)

Story Highlights

  • Excavatoare pentru manipularea materialelor
  • Material Handlers
  • Cat
  • Doosa
  • Liebherr
  • Fuchs
  • Link-Belt
  • Volvo CE

Related Articles

Excavatoarele pentru manipularea materialelor (material handlers) sunt utilaje special proiectate pentru a face față mediilor dificile de operare, cu materiale dure, abrazive sau lipicioase, în aplicații industriale, de reciclare și de manipulare a deșeurilor. Prin prisma lucrărilor pe care le execută și a mediilor de lucru, sunt utilaje sigure, de calitate și productive. Configurațiile flexibile și varietatea de atașamente de lucru le permit să se plieze pe diferite nevoi de operare. | Marius IANCU

Excavatoarele manipulatoare sunt întâlnite, de regulă, în depozite și stații de producție, dar și în porturi sau pe șantiere, acolo unde fac ce știu mai bine: manipulează diferite tiprui de materiale/produse. Asta înseamnă că pot încărca/descărca materiale în camioane de livrare, vagoane sau vase (maritime ori fluviale), pot sorta și stoca materiale vrac sau chiar pot alimenta cu materiale utilajele de procesare (tocătoare, concasoare etc). Excavatoarele pentru manipularea materialelor sunt ”în picioare” toată ziua, lucrează ture lungi și sunt suficient de puternice pentru a ridica sarcini variate pe durata orelor de operare.

Nu am să intru în detalii constructive, ci o să încerc o scurtă prezentare a celor mai recente modele lansate de către principalii producători. Avansul tehnologiei nu a ocolit nici segmentul excavatoarelor manipulatoare. Și cumva era imposibil, întrucât ”frații” acestor utilaje sunt excavatoarele convenționale, de la care – cu unele excepții dictate de specificitatea aplicațiilor – împrumută cam tot. Iar unele caracteristici cue care, inițial, se lăudau doar anumiți producători (de pildă, cabină elevată, pentru o vizibilitate îmbunătățită, sau display-uri LCD la interior), acum s-au generalizat la nivelul întregului segment de mașini. De asemenea, e inutil să menționez că toate noile modele au motoare conforme cu ultimele norme ce reglementează emisiile de noxe. Totuși, diferențe există la nivel de motorizare, în funcție de producător sau chiar de tipul de motor (termic, hibrid sau full electric), de transmisie, sistem hidraulic, design (braț și balansier), comenzi sau atașamente de lucru.

Uriașii din industrie în manipularea materialelor (Partea I)Noua gamă de excavatoare de manipulare a materialelor pe roți Cat (MH3022, MH3024, MH3026) se încadrează în filozofia ”purpose-built” Caterpillar a acestor utilaje, reflectând totodată îmbunătățirile tehnice care le adaptează mai exact aplicațiilor industriale specifice. Îmbunătățirile suplimentare ale acestor modele 2018 includ caracteristici ce sprijină rentabilitatea rapidă a investiției și îmbunătățesc performanța generală, versatilitatea și siguranța.

Designul noilor excavatoare de manipulare a materialelor este axat pe eficiența aplicațiilor și pe reducerea costurilor de exploatare. De exemplu, utilizatorii nu trebuie să cumpere un utilaj cu un tren de rulare lat, dacă materialele manipulate au o densitate mică, iar articulațiile frontale mai scurte sunt disponibile dacă utilajul lucrează frecvent în spații limitate.

MH3022 este o soluție rapidă în operațiunile de manipulare în zone strâmte, asigurând raza necesară pentru sarcini de sortare indoor și de manipulare a deșeurilor, dar oferind flexibilitate în aplicații datorită posibilității alegerii dintr-o gamă de două brațe MH, trei balansiere drepte cu articulație și două balansiere drop-nose. MH3024 este ideal în sarcini de manipulare a deșeurilor, reciclare și manipulare a materialelor vrac. Iar dacă aplicația necesită capacități de ridicare mai mari și o rază de lucru mai mare, atunci MH3026 este utilajul optim, echipat cu un braț MH lung și cu posibilitatea alegerii a trei tipuri de balansier drop-nose (cu lungimi între 4,9 și 5,9 m), trei balansiere drepte și trei dimensiuni de tren de rulare. O noutate notabilă este lama frontală de împingere, disponibilă pentru toate tipurile de tren de rulare.

Uriașii din industrie în manipularea materialelor (Partea I)Cu ocazia salonului internațional Bauma 2019, Doosan a debutat noul excavator pentru manipularea materialelor DX250WMH-5 din clasa de 25 t, destinat utilizării în industriile deșeurilor solide, de reciclare, demolare și forestieră. Având la bază popularul model cu roți DX210W-5 de 21 t, noul DX250WMH-5 a fost proiectat special pentru o gamă largă de aplicații de sortare și manipulare.

DX250WMH-5 se conduce ușor folosind joystick-urile ergonomice și volanul, iar pentru îmbunătățirea eficienței, utilajul este echipat cu sistem hidraulic cu circuit auxiliar și de rotire cu două căi. Operatorul poate folosi butoanele de pe joystick-uri sau pedala opțională pentru a controla atașamentele auxiliare.

Noul DX250WMH-5 este acționat de un motor diesel cu 6 cilindri Doosan DL06PA, cu turbocompresor și răcit cu apă, de 129,4 kW (173,5 hp), ce asigură costuri mai mici prin respectarea normelor de emisii Stage IV, fără a fi necesita filtru de particule (DPF). Sistemul Smart Power Control (SPC), special dezvoltat, îmbunătățește eficiența mașinii, menținând productivitatea prin controlul turației variabile și controlul cuplului pompei, reglând automat numărul de turații în funcție de sarcina manipulată. Sistemul SPC poate fi utilizat împreună cu toate cele patru moduri de lucru disponibile: Power+ (P+), Power (P), Standard (S) și Economy (E).

Pe lângă acestea, DX250WMH-5 include și un mod de ridicare, care asigură un cuplu mai mare al pompei, o turație redusă a motorului și o creștere automată a puterii. Opțional este disponibil și un generator ca soluție imediată, fără a necesita modificări suplimentare. Pentru un plus de durabilitate, există opțional o protecție V pentru părțile laterale ale mașinii și componentele din spatele ușilor.

Uriașii din industrie în manipularea materialelor (Partea I)În 2018, Volvo CE a lansat modelul EW240E, despre care spunea ca e cel mai puternic și inovator excavator pentru manipularea materialelor pe care l-a creat. Special conceput pentru industriile de prelucrare a deșeurilor și reciclare, promite să ofere un nivel maxim de productivitate și flexibilitate. EW240E cântărește 26 t și este acționat de un motor Volvo Tier 4 final, de 129 kW (173 CP). Dotat cu un braț drept de 6,5 m și un balansier gât de lebădă de 5 m, utilajul are o deschidere frontală de peste 11 m.

Structura superioară dedicată și șasiul rigidizat fac față forțelor din cadrul aplicațiilor de sortare a fierului vechi. Alte diferențe față de un excavator standard includ cabina cu ridicare hidraulică, patru stabilizatori (dotare standard), anvelope din cauciuc solid și braț drept special, suficient de flexibil pentru a fi prevăzut cu un balansier tip gât de lebădă (gooseneck), de 5 m lungime, sau balansier de prindere/sortare, de 4 m.

Pentru un plus de confort, sistemul de control confortabil al deplasării (Comfort Drive Control – CDC) îi oferă operatorului ocazia de a dirija utilajul folosind numai rola de ghidare de pe joystick-ul de comandă, la o viteză de până la 20 km/oră – o caracteristică nouă a gamei de excavatoare pe roți Volvo. Specific excavatoarelor pentru manipularea materialelor EW220E și EW240E este că pot fi comandate din fabrică fără coloană de direcție. Acest lucru îi permite operatorului să controleze întregul utilaj, inclusiv rotorul basculant și stabilizatorii laterali, utilizând doar joystick-urile de comandă.

Uriașii din industrie în manipularea materialelor (Partea I)Tot la Bauma 2019, Liebherr a prezentat două noi utilaje de manipulare a materialelor: LH 18 M Industry și LH 26 M Industry. Ambele modele au fost special concepute pentru aplicații din sectorul de reciclare. Cu o masă cuprinsă între 17 și 18 tone, Liebherr LH 18 M Industry are o putere nominală a motorului de 105 kW / 143 hp și respectă normele de emisii Stage V. LH 18 M impresionează printr-o sensibilitate ridicată în mișcări, datorită coordonării optime între motor, supapa de control și comanda proporțională. Prin intermediul comenzii proporționale în serie, direcția, ridicarea cabinei și stabilizatorii se pot controla ușor și sigur din joystick-uri. Utilajul garantează perioade scurte de service și minimizează timpii de inactivitate.

Mdelul mai mare, Liebherr LH 26 M Industry cu acționare electrică impresionează prin designul său detaliat și bine gândit. Conceptul inovator de acționare include un motor electric Liebherr de 90 kW ce garantează mișcări puternice și dinamice de lucru, costuri reduse de service și zgomot minim. Conceptul de acționare include un motor electric separat pentru operarea uneltelor suplimentare. Acesta asigură distribuirea responsabilă a energiei, precum și eficiența energetică maximă. Tehnica de demarare progresivă a convertizorului de frecvență de pe LH 26 M permite mișcări de lucru dinamice și sensibile și poate fi adaptată cu ușurință la toate rețelele comune de alimentare cu energie din întreaga lume.

Uriașii din industrie în manipularea materialelor (Partea I)Anul trecut, LBX Company a anunțat lansarea excavatorului Link-Belt 250 X4 în versiunile MH (Material Handler) și SL (Scrap Loader), ambele echipate cu un motor Isuzu de 177 hp ce îndeplinește normele de emisii Tier 4 Final fără nevoia instalării unui filtru de particule (DPF). Excavatorul pentru manipularea materialelor 250 X4 MH și omologul său pentru sortarea și încărcarea deșeurilor 250 X4 SL sunt concepute special pentru aplicații de manipulare și demolare, având o configurație de braț din două piese. Configurația MH (Material Handler) are un braț curbat și un balansier drept, în timp ce SL (Scrap Loader / handler) are braț drept și balansier drop-nose. Pachetul hidraulic include tehnologia Spool Stroke Control (SSC) pentru un control și o productivitate maxime. Motorul și pompa hidraulică preinstalate pentru generatorul de 15 kW cu acționare hidraulică, cu suport de instalare a controlerului, sunt standard pe 250 X4 SL.

Camera retrovizoare standard este accesibilă prin intermediul monitorului, afișând o vedere panoramică a punctului de lucru din spatele mașinii, cu ghidaje care pot fi activate sau dezactivate de către operator. În spate și pe laterale se pot adăuga lumini, iar opțional, o cameră video sub cabină. Pentru o vizibilitate maximă, se poate adăuga sistemul WAVES (Wide Angle Visual Enhancement System). Ambele versiuni dispun de un tren de rulare lat heavy-duty, platformă rotativă supradimensionată și motoare de antrenare mai mari.

Uriașii din industrie în manipularea materialelor (Partea I)Specializat în excavatoare pentru sortarea și manipularea materialelor, constructorul german Fuchs își confirmă reputația pentru inovație, lansând la Bauma 2019 noul material handler MHL375F HD. Acesta este un model de ultimă oră, potrivit pentru manipularea materialelor reciclabile și în aplicații portuare, dotat cu sistem telematic și cu opțiunea de acționare cu motor diesel sau motor electric. Acoperind categoria de 60-70 de tone, MHL375F HD are un tren de rulare impresionant, este foarte manevrabil și dispune de un sistem modular care le permite clienților să-și personalizeze utilajul în funcție de cerințele lor, precum anvelope duble sau simple, brațe de încărcare cu o deschidere de 18 sau 20 m, diferite sisteme de ridicare a cabinei.

Tot la München, Fuchs a prezentat și modelul MHL320, cu caracteristici „compacte” care îl fac potrivit pentru aplicațiile de reciclare în spații restrânse. Brațul este reproiectat și, împreună cu cinematica balansierului, permite încărcarea unui camion în hale cu înălțimi joase ale plafonului. Sistemul de direcție cu toate roțile viratoare oferă o rază de întoarcere strânsă și marșarier automat, deoarece utilajul poate detecta automat direcția de deplasare. Cel de-al treilea excavator Fuchs la Bauma 2019 a fost RHL350F, bazat pe cel mai bine vândut model, MHL350F, dar cu tren de rulare pe șenile (în loc de roți), pentru a se potrivi mai bine aplicațiilor pe terenuri moi și denivelate. RHL350F are șenile continue, care fac deplasarea relativ ușoară și puțin costisitoare, precum și opțiunea de tren de rulare reglabil hidraulic, ce reduce timpii de instalare.
Va urma

MEq
By MEq February 18, 2020 19:27