Durabilitate fără a afecta eficiența – noutăți în gama Zaxis-6 de excavatoare hidraulice Hitachi

MEq
By MEq October 29, 2015 14:11

Durabilitate fără a afecta eficiența – noutăți în gama Zaxis-6 de excavatoare hidraulice Hitachi

Hitachi Construction Machinery (Europe) NV (HCME) îşi prezintă ultimele noutăţi în gama medie de excavatoare hidraulice: ZX250LC-6, ZX300LC-6 şi ZX300LC-6.

ZX250LC-6 este dotat cu sistemul TRIAS II, ce reduce cantitatea de ulei hidraulic întoarsă în rezervor, datorită conlucrării pompei și supapei. Aceasta se traduce într-o economie de combustibil de 19%, în modul ECO (10% în modul de PWR), la același nivel de productivitate. Un alt exemplu al tehnologiei avansate este folosirea unui dispozitiv de post-tratare care are ca rezultat mai puține emisii, asigurând conformitatea cu norma EU Stage IV. Acel dispozitiv, care constă dintr-un catalizator de oxidare diesel, un injector de uree, un sistem SCR și un amortizor de zgomot, reduce totodată şi nivelurile de zgomot. Sistemul SCR injectează uree în gazele de evacuare, pentru a reduce oxidul de azot. Durabilitatea lui ZX250LC-6 este crescută prin adăugarea a trei protecţii pentru şenile, spre deosebiere de una, la modelul ZX250LC-5. Acestea întăresc trenul de rulare şi reduc daunele cauzate de elementele de legătură ale şenilei. „Scopul nostru a fost să eficientizăm consumul gamei Zaxis-6. Cea mai semnificativă realizare a fost dezvoltarea noului sistem hidraulic TRIAS II, care reduce consumul. În timp ce alți producători de excavatoare fac aceasta prin intermediul motorului, Hitachi nu face compromisuri în ce priveşte productivitatea pentru a realiza aceste economii de consum”, a afirmat şeful echipei de dezvoltare a noii game de excavatoare, Tsuyoshi Nakamura.
Specificaţii ZX250LC-6/ZX250LCN-6: putere motor: 140 kW; greutate operaţională: 25,700-28,100 kg; adâncimea max. de săpare: 6,960 mm (cu braţ de 2,96 m); forţa de săpare a cupei: 188 kN; capacitatea cupei: 0.80-1.40 m³.

Hitachi_ZX300LC-6_Photo03_lo
Cu un motor de 186 kW Stage IV, în șase cilindri, ZX300LC-6 are cea mai mare putere din clasa sa. Acesta oferă o productivitate cu 14% mai mare în modul PWR (15% în modul ECO) decât modelul precedent şi asigură costuri de combustibil mai mici, datorită noului sistem TRIAS II. Noul excavator mediu Zaxis-6 încorporează componente de înaltă calitate, cum ar fi consola din cabină, care este fabricată dintr-o rășină rezistentă ce previne deteriorarea de la razele UV. Structura superioară are etanșare de înaltă calitate și materiale ce elimină deteriorările cauzate de căldură. Acestea asigură mașinii o răcire pe termen lung și performanțe cu niveluri reduse de zgomot.
Specificaţii ZX300LC-6/ZX300LCN-6: putere motor: 197 kW; greutate operaţională: 29,900-32,300 kg; adâncimea max. de săpare: 7,220 mm (cu braţ de 3,1 m); forţa de săpare a cupei: 202 kN; capacitatea cupei: 1-1,62 m³.

Având protecție suplimentară pentru componentele cheie și materiale de înaltă calitate, noul excavator mediu Zaxis-6 oferă o fiabilitate de excepție. Acesta include tehnologia unică Hitachi dezvoltată special pentru gama medie de excavatoare Zaxis-6. ”Din punctul de vedere al operatorului, gama Zaxis-6 oferă un mediu de lucru confortabil, excavatorul fiind precis, intuitiv și ușor de manevrat. Consumul de combustibil redus, precum și gradul mare control și productivitatea îl scot în evidență față de concurență”, a mai spus Tsuyoshi Nakamura.
Specificaţii ZX350LC-6/ZX350LCN-6: putere motor: 210 kW; greutate operaţională: 34,200-36,300 kg; adâncimea max. de săpare: 7,380 mm (cu braţ de 3,2 m); forţa de săpare a cupei: 246 kN; capacitatea cupei: 1.15-1.86 m³.
Hitachi_ZX350LC-6_Photo03_lo

MEq
By MEq October 29, 2015 14:11