Despre 1170G cu IBC și noul boghiu lung de la John Deere

MEq
By MEq March 24, 2018 19:10

Despre 1170G cu IBC și noul boghiu lung de la John Deere

La nord de Berlin, înspre Rostock, la vreo două ore de mers cu autocarul, este Schlosshotel Klink, un castel frumos, cu o arhitectură tipic germană, în vecinătatea lacului Müritz (înghețat la mal, la data sosirii noastre). Până acolo am călătorit pentru evenimentul de presă John Deere Forestry. Lista de invitați cuprindea din abundență jurnaliști din Finlanda, Suedia și Germania, vreo trei din Franța și, în rest, câte unul din România, Cehia, Slovacia, Estonia și Norvegia. | Marius IANCU

E oarecum superfluu să mai amintesc detaliile de organizare, de la transport până la cazare și până la desfășurarea evenimentului cu tot cu demo, așa că trec direct la esențial: noutățile producătorului. Întâi, sistemul de control inteligent al brațului IBC. Introdus de John Deere în 2013 pentru forwardere, sistemul s-a dovedit în timp atât de eficient, încât astăzi peste 80% dintre forwarderele livrate în țările nordice sunt prevăzute cu IBC.

Noutatea a constat însă în echiparea cu IBC a noilor modele 1070G și 1170G de talie medie ce completează linia de harvestere John Deere din Seria G. Acestea au un șasiu spate complet nou și o nouă poziționare a motorului, a rezervoarelor de ulei hidraulic și de carburant, precum și a pompelor. Motorul a fost rotit la 180 de grade, iar rezervorul de ulei hidraulic și cel de combustibil, precum și pompele sunt amplasate în fața motorului. Ventilatorul se află acum în spatele utilajului, capota spate fiind coborâtă (cu circa 30 cm) pentru a spori vizibilitatea. Toate aceste îmbunătățiri fac cabina mai silențioasă decât la modelele seriei E.

În zona demo am văzut la lucru utilajele și am testat, fiecare, capabilitățile sistemului IBC, pe harvesterul 1170G cu 8 roți – o mașină ce combină stabilitatea deosebită, presiunea redusă la sol, deplasarea rapidă, capacitatea de a urca pante și productivitatea excelentă. Sistemul optimizează automat ridicarea, rotirea, extensia și traiectoria brațului, iar mișcările cilindrului sunt amortizate eficient, reducând efortul asupra brațului.

O altă noutate pe care John Deere o aduce – de data aceasta pe forwardere – este boghiul lung. Versiunea cu boghiu lung este cu 55 mm mai lată decât cea cu boghiu tradițional, astfel că utilajul se mișcă acum mai bine în zone cu sol mlăștinos și poate manipula sarcini mai mari în terenuri moi. În plus, cei de la John Deere au ținut să precizeze că boghiul lung nu afectează agilitatea utilajului; forwarderul se poate deplasa în aceleași spații ca și versiunea cu boghiu scurt. Beneficiul principal al boghiului lung este legat de faptul că spatele mașinii nu se afundă în solul moale ca în cazul versiunii cu boghiu scurt și, totodată, trece mai ușor peste obstacole (cioate, șanturi, bolovani etc.).

Nu în cele din urmă am avut parte și de o exclusivitate: ne-a fost prezentat în avans viitorul forwarder de talie mică, pentru care trebuie să mai așteptăm până la lansarea oficială. Un fel de prototip, întrucât va mai suferi mici modificări. Ce vă pot spune însă despre el e că va fi cel mai mic model din gama producătorului, înlocuindu-l pe 810. Noul utilaj va avea un motor John Deere de 4,5 l Stage V, un cadru frontal mai scurt (botul mașinii este foarte scurt) și o gardă la sol îmbunătățită. Va veni în două versiuni, cu 6 și 8 roți, și va fi echipat cu sistemul de control ADC (Adaptive Driveline Control). Mai multe, după lansarea de la jumătatea lui iunie 2018.

Mă opresc aici cu noutățile John Deere Forestry, închid folderul cu imagini de la evenimentul de presă și păstrez amintirea frumosului castel Schloss din Klink. Până data viitoare, Tschüss!

MEq
By MEq March 24, 2018 19:10