Demag se reîntoarce în clasa de macarale City

MEq
By MEq September 14, 2017 19:28

Demag se reîntoarce în clasa de macarale City

Producătorul german de macarale Demag şi-a reconfirmat poziţia vizavi de revenirea în clasa de macarale mobile City, pe care a inventat-o în urmă cu mulți ani. Recent, Terex (brand ce deţine numele Demag) a prezentat un scurt videoclip despre primele macarale ale sale din clasa City, video ce precede lansarea aşteptatului model AC 45 City undeva spre finele lunii octombrie. | Marius IANCU

În 1996, Demag introducea în premieră pe piață macaraua de 25 t capacitate AC 25, prima în clasa ce avea să devină cunoscută sub denumirea de „city class”. Cam în aceeaşi perioadă, producătorii japonezi Kato şi Tadano au produs şi lansat pe piaţă acelaşi tip de macara cu două axe, cu braţ telescopic coborât (înclinat, în poziţie strânsă), cu o singură cabină atât pentru conducere, cât şi pentru operare. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de minimacarale pentru teren accidentat (mini rough terrain cranes), producția lor continuând până în prezent.

La un an după lansarea macaralei AC 25 city class urma să apară ceea ce avea să fie cel mai popular model City, AC 40 cu trei axe, din care au fost comercializate 1.000 de unităţi înainte ca producţia să înceteze. Şi deşi AC 40 a fost best-sellerul clasei, a mai avut alături modelele AC 30 cu 3 axe, precum şi AC 60 și AC 70 (ambele pe 4 axe și cu cabină tandem), cu capacităţi corespunzătoare numărului de model (respectiv 30, 40, 60 şi 70 t).

La sfârșitul lunii octombrie, Demag va marca oficial revenirea în acest sector de piață, odată cu AC 45 City, de 45 t. Terex şi-a exprimat intenţia de a reintroduce macaralele City anul trecut, la Bauma Munchen, împreună cu relansarea brandului Demag. Sub motto-ul „A Legend has Reborn” (O Legendă a Renăscut), relansarea a fost anunţată către presa internaţională, iar vizitatorii târgului au regăsit la standul Terex o parte a noii generaţii Demag. „Marca Demag este o legendă, și în urma discuţiilor detaliate cu clienții noștri am înţeles cât de mult înseamnă pentru ei acest brand și care sunt așteptările lor. Este un brand pe care s-au bazat zi de zi, timp de zeci de ani, și continuă să fie unul dintre cele mai recunoscute nume din industrie”, spunea atunci Ken Lousberg, preşedinte al Terex Cranes.

Designul cu o singură cabină atât pentru condus, cât şi pentru operare înseamnă o lungime totală mai redusă (comparativ cu macaralele mobile prevăzute cu două cabine), avantajat totodată de un braț telescopic cu mai multe secțiuni ce minimizează dimensiunile frontale ale maşinii. De asemenea, designul de tip boom-down (cu braţ strâns coborât) reduce pe cât posibil obstrucţionarea vederii laterale a operatorului, a cărui poziţie este la înălţime, chiar lângă braț. Manevrabilitatea și capacitatea de deplasare și lucru în spații strâmte sunt caracteristici definitorii ale acestui tip de macarale.

MEq
By MEq September 14, 2017 19:28