Ce trebuie să știți despre achiziția unui utilaj Cat Certified Rebuild

MEq
By MEq February 20, 2024 13:03

Ce trebuie să știți despre achiziția unui utilaj Cat Certified Rebuild

Story Highlights

  • Caterpillar
  • Cat Certified Rebuild
  • programul Cat de reparație capitală certificată
  • utilaje Cat
  • Bergerat Monnoyeur Romania

Related Articles

Proprietarii de utilaje care doresc să economisească bani aleg adesea să achiziționeze utilaje care au trecut prin programul Cat de reparație capitală certificată (Cat Certified Rebuild sau recondiționare). Iată la ce să vă așteptați atunci când alegeți un utilaj Cat reconstruit, față de unul nou.

Recondiționare sau reparație capitală. E vreo diferență?
Este recondiționarea același lucru cu reparația capitală? Veți întâlni acești termeni folosiți alternativ, dar în esență înseamnă același lucru, și anume: readucerea utilajului, aflat la sfârșitul duratei sale de exploatare, într-o stare ca nouă. Cat numește asta „a doua viață a utilajului”.

Ce trebuie să știți despre achiziția unui utilaj Cat Certified RebuidCaterpillar folosește termenul „rebuild” pentru că, de fapt, asta presupune procesul în sine. Practic, valorifică durata de viață suplimentară a fiecărui produs Cat pentru a reconstrui (sau repara capital) utilajul de la zero. În acest fel, utilajul ajunge să funcționeze ca atunci când era nou. În unele cazuri, poate funcționa chiar mai bine decât în „tinerețea” lui, datorită actualizărilor și îmbunătățirilor opționale.

Programul de reparație capitală certificat Cat include reconstrucția utilajelor, a motoarelor, a lanțului cinematic, a sistemului hidraulic și a componentelor. Utilajele Cat Certified Rebuild primesc un nou PIN (product identification number) și o garanție standard ca nouă pentru toate piesele de schimb.

Readucerea la starea ca nouă a unui utilaj, motor, transmisii, tren de rulare, sistem hidraulic sau a componentelor cheie este un proces amplu care necesită tehnicieni profesioniști, echipamente specializate, un control riguros al calității și acces la cele mai noi informații tehnice, folosind numai piese de origine Cat. Doar rețeaua globală de dealeri Cat este capabilă să efectueze reparații capitale certificate Cat extrem de sofisticate, care să îndeplinească standardele Cat și așteptările ridicate ale clienților pentru aceste mașini.

Ce trebuie să știți despre achiziția unui utilaj Cat Certified RebuidCe include reparația capitală?
Nu toți producătorii de utilaje de construcții urmează aceiași pași. Și nici nu efectuează o reparație capitală la aceleași standarde. Așa că dacă aveți în vedere recondiționarea sau reparația capitală a unui utilaj, cereți detalii despre proces.

Să luăm, de exemplu, procesul prin care trebuie să treacă un utilaj Cat Certified Rebuild:
– Analiza fluidelor, inspecții vizuale și o revizuire a istoricului de service al utilajului
– Dezasamblarea completă și verificarea pieselor și componentelor
– Lucrări de recondiționare, care altfel nu sunt incluse într-o revizie tipică
– Actualizări ale tehnologiei (după data inițială de fabricație a utilajului)
– Reasamblare și înlocuirea automată a pieselor ce nu îndeplinesc standardele stricte de reutilizare
– Testarea amplă a lanțului cinematic și a performanțelor sale
– Revopsirea, imprimarea noii identități grafice de model și a mărcii Cat Certified Rebuild

De ce să optezi pentru un utilaj reparat capital?
Decizia depinde de diferiți factori, precum bugetul, calendarul de lucru sau obiectivele de business. Experiența de până acum arată că mulți proprietari de utilaje de construcții optează pentru utilaje Cat Certified Rebuild din următoarele motive:

Costul: Prețul pentru reconstrucția capitală a unui utilaj este doar o parte din costul de achiziție al unui utilaj nou. Este bine cunoscut faptul că fiecare utilaj Cat este fabricat pentru a avea două sau chiar trei vieți de exploatare.
Perioada de timp: Dacă lanțul de aprovizionare poate ridica probleme de stoc, achiziția unui utilaj reparat capital poate fi mai rapidă decât una nouă.
Garanția: Acoperirea este de 12 luni pentru toate piesele înlocuite, dar există posibilitatea achiziționării unei garanții extinse pentru utilaj.
Valoarea de revânzare: Utilajele reconstruite după un set strict de standarde tind să-și păstreze valoarea de revânzare. Adăugarea unui plan de proprietate și întreținere, cum ar fi un Contract de Prestări Servicii (Customer Value Agreemenet sau CVA), poate crește valoarea de revânzare.
Disponibilitatea pieselor: Pentru un utilaj reconstruit capital, adesea este mai ușor să accesați piese de schimb și kit-uri de reparație care să extindă capacitățile mașinii.
Actualizări: Unele utilaje reparate capital includ funcții și tehnologii care sunt actualizate la standardele actuale. Este o modalitate de a crește productivitatea și eficiența, fără a face o investiție în utilaje noi.
Reducerea deșeurilor: Reconstrucția sau recondiționarea capitală a utilajelor presupune reutilizarea unor componente. Aceasta înseamnă extinderea duratei de viață a materialelor.
Servicii de asistență: Clienții beneficiază de asistență pentru utilajele reconstruite. Reprezentantul oficial Cat oferă planuri de întreținere, opțiuni de reparații, finanțare și multe altele.

Când alegeți un utilaj Cat Certified Rebuild, puteți fi încrezător în rezultatul final – performanțe ca ale unui utilaj nou, dar la o fracțiune din costul de achiziție al unui utilaj nou. Și oriunde veți lucra, o veți face la un standard constant de excelență.

MEq
By MEq February 20, 2024 13:03