Doppstadt aduce la Bauma noul sistem mobil de separare pe bază de aer „Taifun”

MEq
By MEq martie 13, 2016 16:53

Doppstadt aduce la Bauma noul sistem mobil de separare pe bază de aer „Taifun”

Cu ocazia celei de-a 31-a expoziţii Bauma, Doppstadt îşi va prezenta soluţiile pe care le propune în aplicaţiile de mărunțire, divizare, separare și spălare a materialelor reciclabile.

Printre altele, Doppstadt va expune sistemul mobil de separare pe bază de aer ES 2000 K Taifun (Wind Sifter) ce poate produce până la patru tipuri de fracţionare. Utilajul dispune de un şasiu pe şenile heavy-duty, graţie căruia se poate deplasa aproape oriunde. Odată instalat, sistemul de separare pe bază de aer Taifun se dovedeşte foarte convingător datorită performantelor ridicate de separare.
Prin intermediul unei benzi de accelerație, materialul vrac este transportat la marginea de descărcare, unde un sistem cu duză de suflare generează un curent de aer ascendent și separă cu acuratețe materialele uşoare de cele grele, cu emisii minime de praf. În combinație cu o aspirație ultra-uşoară și un magnet situat deasupra benzii, fracțiile separate sunt evacuate, în funcție de model, în două până la patru fracțiuni. Sortatorul pe bază de aer WS 2000 K – Taifun este mobil şi foarte flexibil: îşi poate modifica poziția pe orizontală și pe verticală, iar înclinarea benzii de alimentare poate fi perfect adaptată la amestecul de material care urmează a fi separat. Sub fiecare bandă de descărcare, poate fi poziționat fără nicio problemă un container.

Pe lângă modelul pe şenile Taifun, seria de sortatoare pe bază de aer include un model semi-mobil sau unul staționar. Toate acestea pot fi combinate cu sistemele de sortare Doppstadt formând o unitate de procesare puternică. Resturile rezultate în urma proceselor de construcții şi demolări, deșeurile industriale, sticla, lemnul şi compostul sunt materiale adecvate pentru astfel de mașini.
„Prin dezvoltarea WS 2000 K-Taifun, Doppstadt a reușit să creeze o inovație de top. Este singurul sortator mobil pe bază de aer la nivel mondial ce poate separa materialul de intrare în patru fracțiuni. Gama de aplicații este enormă. Fluxurile de materiale pot fi separate în patru fracțiuni diferite, fără impurități. Doppstadt gândeşte în termeni de soluții eficiente și dezvoltă produse personalizate”, a spus Alexander Erdmann, manager de produs.

Impuritățile ușoare (folie de plastic, hârtie etc), particulele metalice, precum și impuritățile grele (pietre, cioburi de sticlă etc.) pot fi selectate din materialul în amestec. Rezultatul este, în mare, un material liber de impurități care poate fi introdus în procesul tehnologic de biodegradare sau în procesul de tratare pentru incineratoare de biomasă. Principiul de funcționare se bazează pe curenții de aer turbionari pentru a ridica din amestecul de material fracția ușoară.
Doppstadt_WS_2000_K-Taifun

MEq
By MEq martie 13, 2016 16:53