Doosan Bobcat anunță trecerea diviziilor de stivuitoare și „portable power” sub marca Bobcat

MEq
By MEq martie 12, 2023 15:01

Doosan Bobcat anunță trecerea diviziilor de stivuitoare și „portable power” sub marca Bobcat

Story Highlights

  • Doosan Bobcat
  • Doosan Industrial Vehicle (stivuitoare)
  • Doosan Portable Power (compresoare, generatoare si turnuri de lumina)
  • rebranding
  • forklift & portable power transition to Bobcat brand

Related Articles

Doosan Bobcat, o companie din cadrul Doosan Group, și-a anunțat strategia globală de branding pentru a crea oportunități de business și de creștere a portofoliului de produse Doosan Bobcat. Astfel, Doosan Portable Power (DPP), specializată în producerea de compresoare de aer, generatoare mobile și turnuri de lumină, și Doosan Industrial Vehicle (DIV), ca furnizor de echipamente de manipulare a materialelor, inclusiv stivuitoare, vor fi comercializate sub marca Bobcat.

„Bobcat este un brand emblematic care a schimbat lumea prin invenția utilajelor compacte; iar acum ne bucurăm să lansăm acest brand în moduri noi și îndrăznețe”, a declarat Scott Park, CEO și Vicepreședinte Doosan Bobcat. „Doosan Portable Power și Doosan Industrial Vehicle au o istorie îndelungată în dezvoltarea produselor de înaltă calitate. Aducerea acestor mărci puternice Doosan în portofoliul Bobcat ne permite să extindem în continuare aceste divizii, crescând totodată business-ul nostru general Doosan Bobcat și oferind și mai multe soluții pentru a ne ajuta clienții să realizeze mai mult.”

Rebranding-ul liniilor de echipamente portabile pentru generarea energiei și a vehiculelor industriale pentru manipularea materialelor – două domenii-cheie pentru Bobcat – urmărește consolidarea capitalului general al mărcii, creșterea gradului de apreciere în piață și creșterea cererii consumatorilor pentru toate produsele. Tranziția va însemna o experiență coerentă pentru clienți și va crește amprenta organizației, făcând astfel brandul accesibil pentru mai mulți clienți și în mai multe locuri.

Bobcat și-a extins portofoliul de produse în mod semnificativ în ultimii cinci ani, lansând mai multe utilaje în această perioadă decât în întreaga sa istorie anterioară. Brandul și-a dezvoltat cu succes oferta cu noi tehnologii și inovații și cu linii de produse extinse, printre care: tractoare compacte, încărcătoare mici articulate, cositoare și echipamente pentru gazon.

„Prin extinderea mărcii Bobcat în domeniile «portable power» și vehicule industriale, Bobcat poate ajuta și mai mulți clienți, în mai multe moduri ca niciodată”, a declarat Laura Ness Owens, Vicepreședinte Global Brand, Doosan Bobcat.

Cu această identitate reîmprospătată, liniile de produse DPP (Doosan Portable Power) și DIV (Doosan Industrial Vehicle) vor suferi modificări la nivel estetic și de design, în conformitate cu brandul Bobcat actual.
De asemenea, în perioada următoare, produsele rebranduite vor fi expuse la principalele târguri comerciale globale: DPP va expune o parte a gamei de produse rebranduite la Conexpo 2023; iar DIV va prezenta stivuitoare Bobcat rebranduite în cadrul expoziției ProMat 2023 (de la Chicago) și la LogiMAT (din Germania).

Echipamentele de manipulare a materialelor marca Bobcat și produsele portabile pentru generarea de energie se așteaptă să fie disponibile prin intermediul rețelei globale de dealeri Doosan Bobcat la o dată ulterioară. Bobcat și aceste linii de produse rebranduite vor rămâne parte a portofoliului mai larg al Grupului Doosan.

MEq
By MEq martie 12, 2023 15:01