Disponibilitate mai mare cu serviciul Volvo ActiveCare

MEq
By MEq iulie 22, 2019 18:21

Disponibilitate mai mare cu serviciul Volvo ActiveCare

Lansarea la nivel global a serviciului Volvo ActiveCare reprezintă încă o premieră Volvo CE în industria de profil. Prin combinarea monitorizării parcului auto cu emiterea de rapoarte cuprinzătoare și acționabile despre utilaje, serviciul elimină nevoia efectuării de calcule interminabile în domeniul telematicii utilajelor. Serviciul a fost prezentat la nivel global în aprilie, la Bauma 2019

Odată cu apariția sistemelor telematice integrate la bordul utilajelor și a conectivității la distanță, managerii parcurilor auto pot fi ușor copleșiți de multitudinea de date provennite de la utilajele moderne pentru construcții. Prin introducerea la nivel global a serviciului unic Volvo ActiveCare, compania Volvo CE își asumă în mod proactiv sarcina monitorizării și raportării stării utilajelor, permițându-le clienților să se concentreze mai mult pe operațiunile lor. ActiveCare este un serviciu telematic inteligent ce combină monitorizarea stării utilajelor cu furnizarea de rapoarte săptămânale, reducând astfel intervalele de nefuncționare.

Analiza la distanță conferă avantaje multiple, inclusiv detectarea problemelor înainte ca acestea să conducă la defecțiuni și facilitarea programării operațiunilor de mentenanță. Atunci când știu care este problema, tehnicienii dealer-ului trebuie să facă mai puține deplasări pe șantierul clientului și pot sosi la fața locului cu uneltele, piesele și expertiza necesare pentru a spori șansele reparării utilajelor încă de la prima vizită. Acest lucru crește disponibilitatea și reduce costurile suportate de client.

Cum funcționează
Procesul este simplu: punctele de date ale utilajului sunt captate prin intermediul sistemului telematic CareTrack și sunt monitorizate de la distanță de către centrele de disponibilitate Volvo din întreaga lume prin intermediul conectivității între utilaje. Aici, experți Volvo dedicați care înțeleg cu adevărat utilajele folosesc programe software de diagnoză moderne pentru a procesa informațiile. Atunci când este detectată o alarmă critică sau o defecțiune, dealer-ul primește o notificare, împreună cu informații de diagnoză cu privire la defecțiunea respectivă. Ulterior, distribuitorul îl informează pe client despre problema apărută și planifică momentul întreprinderii acțiunii corective.

Din fericire, problemele grave sunt rare, însă clienții sunt asigurați cu regularitate că utilajele lor sunt monitorizate în permanență prin intermediul unor rapoarte săptămânale privind disponibilitatea. Aceste rapoarte evidențiază oportunitățile de creștere a disponibilității unui singur utilaj sau a unei întregi flote de utilaje.

Informații săptămânale, impact pe termen lung
Cel mai mare beneficiu al serviciului Volvo ActiveCare și al centrelor de disponibilitate dedicate îl reprezintă faptul că clienții nu mai sunt nevoiți să caute informațiile dorite într-o multitudine de date ale utilajelor – de acest lucru se ocupă, în locul lor, Volvo și distribuitorul său local.

Această interacțiune mai frecventă facilitează colaborarea dintre Volvo, dealer-ul său și clienți pentru identificarea acțiunilor care să aibă un impact semnificativ asupra celui mai important factor de creștere a profitabilității: disponibilitatea.

„Prin serviciul Volvo ActiveCare, ne angajamăm ferm să asigurăm un nivel de disponibilitate mai înalt ca oricând”, a afirmat Koen Sips, vicepeședinte Customer Solutions la Volvo CE.

MEq
By MEq iulie 22, 2019 18:21