De ce viitorul utilajelor compacte este văzut ca fiind electric

MEq
By MEq august 17, 2020 22:06

De ce viitorul utilajelor compacte este văzut ca fiind electric

Din rațiuni de mediu și de eficiență, cererea de utilaje electrice pentru construcții în vestul Europei este în creștere. Acest lucru este valabil în special în segmentul utilajelor compacte, folosite adesea în medii urbane, dens populate. Deși motoarele diesel care respectă standardul de emisii Stage V îndeplinesc cele mai stricte reglementări actuale, contractorii din domeniul construcțiilor caută să obțină un avantaj în licitații față de competitori, demonstrându-și acreditările de sustenabilitate.

Cu toate acestea, producătorii trebuie să facă față multor provocări pentru a răspunde cererii de utilaje pe bază de baterii, cu emisii zero. Acestea includ probleme de ordin tehnic referitoare la aplicațiile practice, precum costul ridicat al bateriilor, timpul lung de încărcare și capacitățile scurte de operare.

Mărimea contează
În plus, pe utilajele compacte, instalarea bateriei tinde să crească dimensiunea totală a mașinii. Însă astfel se elimină principalul avantaj al utilajelor compacte – capacitatea lor de a lucra în spații limitate. Cu toate acestea, reducerea dimensiunii bateriei pentru a se încadra în designul utilajului nu poate asigura un timp de funcționare suficient.

În ciuda acestor provocări, este unanim acceptat că este mai ușor să dezvolți versiuni electrice ale modelelor din clasa mini, datorită dimensiunilor bateriei necesare. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că miniexcavatoarele conduc acest domeniu al electrificării utilajelor.

Anult trecut, la expoziția internațională Bauma 2019, diferiți producători au expus în premieră mai multe excavatoare electrice, cu emisii zero. Printre aceștia s-a aflat și Hitachi, cu un model de 2 tone (ZE19) și unul de 8 tone (ZE85). Cele două concepte au fost dezvoltate de către European Application Center GmbH (EAC), un joit venture între Hitachi Construction Machinery Co., Ltd (HCM) și KTEG, companie ce aparține dealerului german Hitachi, Kiesel, axată pe dezvoltarea de utilaje pentru aplicații speciale.

Soluții pentru viitor
Ambele excavatoare sunt construite cu sisteme de baterii de înaltă calitate pentru a asigura o durată lungă de exploatare și o încărcare rapidă. Cu doar o oră de încărcare, utilajele sunt capabile să lucreze puțin peste patru ore. De asemenea, sunt extrem de silențioase comparativ cu modelele alternative diesel și sunt sigure în exploatare.

Prin colaborarea cu KTEG, Hitachi speră să accelereze timpul de implementare pe piață a unei game complete de excavatoare electrice. Recent, a anunțat și dezvoltarea unui miniexcavator din clasa de 5 tone, tot pe baterii, ceea ce reprezintă un pas în plus către acest obiectiv.

Prototipul va fi utilizat pentru cercetarea de piață de către HCM, pe măsură ce continuă să aloce resurse tehnologice Centrului European pentru Aplicații (European Application Center) pentru dezvoltarea utilajelor electrice pentru construcții, destinate pieței europene. De asemenea, continuă să se dezvolte tehnologia de reducere suplimentară a consumului de combustibil pentru utilajele compacte actuale. Aceasta se face pe baza cunoștințelor și expertizei comune cu alte companii din grupul Hitachi Ltd, care vor sprijini producătorul să reducă impactul utilajelor sale asupra mediului și să creeze soluții fiabile pentru viitor.

„Utilajele electrificate pentru construcții nu reprezintă soluția, ci o parte a soluției către un viitor durabil”, a spus Burkhard Janssen, General Manager Product Management & Engineering la Hitachi Construction Machinery (Europe) NV.

MEq
By MEq august 17, 2020 22:06