Cefin Trucks anunță rezultatele de business 2022 și strategia pentru 2023

MEq
By MEq februarie 9, 2023 18:55

Cefin Trucks anunță rezultatele de business 2022 și strategia pentru 2023

Story Highlights

  • Cefin Trucks a închis anul 2022 cu o cifră de afaceri de aproape 96 Mil Euro în creștere față de anul 2021
  • Ford Trucks a obținut o cotă de piață de 9,3 % (conform Raport Inmatriculari DRCPIV Ian-Dec 2022) și rămâne lider în segmentul de Construcții, lider în segmentul de Specializate și își propune să dubleze cota de piață în categoria Autotractoare

Related Articles

Cefin Trucks, unic importator și distribuitor al brandului Ford Trucks in Romania, a organizat conferința anuală de presă pentru anunțarea rezultatelor de business din 2022 și strategia pe termen scurt și lung în toate direcțiile de business.

Deși anul 2022 a fost unul cu mari provocări la nivel internațional, din punct de vedere economic, social și politic, un context advers și pentru piața de vehicule comerciale, Cefin Trucks și-a atins obiectivele setate anul trecut. A fost un an cu o evoluție importantă, în care cifra de afaceri AIC Trucks (Importatorul Ford Trucks în România) a depășit 81 de milioane de euro, și cu o creștere eficientă în toate celelalte activități automotive ale grupului. Compania a vândut 684 de camioane Ford Trucks noi și 599 de camioane rulate și a crescut numărul de service-uri din rețeaua proprie la 8 centre la standarde ale mărcilor reprezentate.

Ford Trucks este lider in segmentul de Vehicule de Constructii, cu o cotă de piață de 28% și în cel al Vehiculelor Specializate cu 31%. Cota de piață totală a brandului în anul 2022 este de 9,3%, într-un mix de piață nefavorabil, în care ponderea principală este cea a segmentului de Autotractoare, în care Ford Trucks este încă în faza de creștere.

Cefin Trucks a adăugat începând cu anul 2023 în portofoliul său și brandul Otokar, pentru a completa gama de produse cu autobuze și vehicule comerciale ușoare.

Acest obiectiv și multe altele sunt posibile datorită implementării unei strategii complexe și a unei viziuni pe termen lung, care are la bază nevoile clienților, din zona de achiziții, comunicare, servicii after sales din România și din internațional, servicii financiare și informații despre flotă.

“Obiectivul nostru este să menținem Ford Trucks în topul preferințelor clienților, acolo unde am dovedit deja că merităm poziția de lideri în segmente precum cel al vehiculelor de construcții și cel al vehiculelor specializate, și să dublăm cota de piață în segmentul de autotractoare, vizând o cotă totală de 13% în acest an. Credem cu tărie în puterea serviciilor integrate procesului de vânzare, care adaugă valoare afacerilor clienților noștri. Digitalizarea tuturor sistemelor pentru mai multă transparență către clienți și parteneri, integrarea serviciilor financiare complete, precum și o rețea de service extinsă și profesionistă sunt cheia obiectivelor noastre îndrăznețe”, a declarat Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks.

„Ford Trucks este prezent în România din 2017 alături de partenerul nostru Cefin Trucks. Acest parteneriat s-a dovedit a fi un real succes în ultimii cinci ani și jumătate, timp în care brandul și-a consolidat poziția în piața de vehicule comerciale grele, în drumul către topul mărcilor din industrie. Ne concentrăm pe consolidarea poziției de lider în segmentul vehiculelor de construcții și specializate, în timp ce ne adaptăm noilor tehnologii și nevoilor pieței, în evoluție permanentă. De asemenea, avem ca obiectiv să menținem trendul ascendent în segmentul de transport internațional, cu produsul Ford Trucks F-MAX, în timp ce ne adaptăm la noile tehnologii și la cererea pieței.

Bazându-ne pe succesul din piețele actuale, prioritatea noastră este să stabilim o amprentă puternică Ford Trucks în Europa, cu portofoliul solid de produse, rețeaua puternică de dealeri și o acoperire largă a serviciilor cu o înaltă competență. Ne propunem să creăm valoare cu cele mai eficiente soluții de transport și prin poziționarea noastră competitivă în ceea ce privește „costul total de proprietate”. După finalizarea expansiunii în Europa de Sud și de Vest, pătrundem în țările Europei de Nord până în 2024, iar creșterea noastră va continua în același ritm. Ne propunem să fim în 55 de piețe până în 2025. Credem că această strategie va contribui la succesul nostru continuu pe piața românească.

În timp ce extinderea rețelei de service, atât națională, cât și internațională, contribuie foarte mult la încrederea pe care o construim alături de clienții noștri, accelerarea volumului de vânzări în România este, de asemenea, foarte importantă în 2023”, a declarat Koray Kuvvet, Managing Director Eastern Europe & Balkans pentru Ford Trucks.

MEq
By MEq februarie 9, 2023 18:55