Caterpillar lansează noua serie Cat D3 de miniîncărcătoare pe roți și miniîncărcătoare compacte pe șenile

MEq
By MEq septembrie 3, 2019 21:20

Caterpillar lansează noua serie Cat D3 de miniîncărcătoare pe roți și miniîncărcătoare compacte pe șenile

Caterpillar anunță lansarea a 16 noi modele de miniîncărcătoare pe roți (SSL) și miniîncărcătoare compacte pe șenile (CTL) în Seria D3. Aceste noi utilaje duc mai departe reputația seriilor D și D2 pentru calitate, confort și performanță și oferă îmbunătățiri ale experienței de conducere și stabilității. În premieră în industrie, modelele din seria D3 acceptă și o linie de noi atașamente inteligente (smart). Tehnologia avansată de pe aceste utilaje recunoaște anumite atașamente și personalizează comenzile și informațiile operatorului în funcție de unealtă și de lucrare.

Accesul și ieșirea din noile miniîncărcătoare ale seriei D3 dotate cu cabină închisă se fac acum mai ușor datorită ușii cu deschidere mai largă. În plus, distanța dintre consolele joystick-urilor este mai mare cu 76 mm (3 inch), oferind operatorului spațiu suplimentar in cabină, pentru un confort sporit.

Ridică standardele miniîncărcătoarelor compacte pe șenile
Noile miniîncărcătoare compacte pe șenile Cat din seria D3 oferă acum o stabilitate îmbunătățită în operare, în timpul manipulării sarcinilor grele, al nivelării sau al încărcării unu camion. Modificările la nivelul ramei trenului de rulare și al punților de torsiune reduc balansul lateral și bascularea mașinii, oferind totodată un confort superior în timpul deplasării.

Toate miniîncărcătoarele compacte pe șenile Cat D3 au standard o transmisie cu două viteze. Utilajele sunt concepute pentru a avea un cuplu ridicat în aplicațiile de săpare, dar și o viteză ridicată de deplasare. Puternicele miniîncărcătoare Cat 279D3 și 289D3 ating o viteză de 13,6 km/h – o creștere de 20% față de modelele similare din seria D. De asemenea, modelele Cat 239D3 și 249D3 au acum transmisie cu 2 viteze ca standard – spre deosebire de modelele anterioare cu o singură treaptă – crescând astfel viteza de deplasare cu 9% și aliniind aceste modele cu restul gamei CTL (cu două trepte).

Control avansat
Modelele Cat SSL și CTL din seria D3 includ o tehnologie inteligentă care creează un nivel mai mare de integrare între mașină și noile atașamente smart. Această tehnologie avansată pentru atașamente va permite tuturor modelelor Cat din seria D3 să recunoască automat atașamentele inteligente și să transforme comenzile mașinii pentru a se alinia nevoilor operaționale și informaționale ale uneltei de lucru.

Miniîncărcătoarele Cat SSL și CTL vin cu funcții avansate de control care includ Return-to-Dig și Work Tool Positioner pentru a ajuta operatorii în sarcinile repetitive, precum nivelarea, săpatul și încărcarea. Aceste caracteristici sunt puse acum împreună cu funcția de auto-nivelare ”dual direction”, astfel încât tot mai mulți operatori (cu diferite niveluri de pregătire) să poată profita de comenzile care automatizează funcțiile mașinii, permițând finalizarea sarcinilor cu o interacțiune și o expertiză mai reduse.

Odată cu introducerea seriei D3, indicativul de performanță XHP utilizat anterior cu modelele 272 și 299 a fost înlocuit cu marcajul XE. Astfel, 272D3 XE și 299D3 XE sunt modelele cu cea mai înaltă performanță și cea mai avansată tehnologie din liniile de utilaje SSL și CTL de la Cat.

MEq
By MEq septembrie 3, 2019 21:20