Caterpillar extinde gama de soluții de închiriere cu noul generator Cat XQP310

MEq
By MEq iulie 20, 2022 09:48

Caterpillar extinde gama de soluții de închiriere cu noul generator Cat XQP310

Story Highlights

  • Caterpillar
  • generator Cat XQP310
  • grup electrogen Cat
  • generator pentru inchiriere Cat
  • aplicatii mobile
  • Stage V

Related Articles

Caterpillar extinde gama de soluții de alimentare cu energie electrică pentru aplicații mobile, îndeplinind standardele UE de emisii Stage V, cu un generator Cat XQP310 de 310 KVA. Disponibil acum prin intermediul rețelei globale de dealeri Cat, modelul XQP310 este urmașul grupului electrogen mobil Cat XQP200 de 200 kVA, lansat în 2021, demonstrând capacitatea Caterpillar de a reduce oxizii de azot cu 90%, în comparație cu standardul de poluare Stage III A, precum și operarea altor modificări specifice standardului Stage V.

Având o putere cu 12% mai mare decât predecesorul său, Cat XQP310 este proiectat pentru a fi flexibil și a permite cu ușurință comutarea între 50 și 60 Hz, pe o gamă variată de tensiuni. Datorită acestui fapt, echipamentul poate să alimenteze consumatori cu diverse tensiuni, din multiple regiuni și în aplicații diferite, cum ar fi: minerit, producție, petrol și gaze sau construcții.

Complet proiectat și testat de Caterpillar, Cat XQP310 oferă o funcționare simplă și fiabilă. Tehnologia Cat Connect cu care este echipat îi permite proprietarului să urmărească și să gestioneze de la distanță grupul electrogen, având ca rezultat îmbunătățirea eficienței operaționale. Printr-un abonament, sistemul telematic trimite informații în timp real despre nivelul combustibilului, nivelul lichidului AdBlue/(DEF), tensiunea bateriei și starea de funcționare. Echipamentele conectate îi ajută pe clienți să-și controleze mai bine costurile, să-și îmbunătățească performanța și să reducă riscurile.

„Pe măsură ce activitățile de construcții și minerit revin la nivel mondial, Cat XQP310 demonstrează modul în care ne extindem portofoliul de soluții de alimentare mobile pentru a le oferi clienților performanța și fiabilitatea de care au nevoie, ajutându-i în același timp să-și susțină inițiativele de sustenabilitate și să abordeze standardele de emisii în evoluție”, a declarat Tom Caldwell, directorul general pentru soluții de închiriere Rental Power Solutions, Caterpillar.

Gata de închiriat
Grupurile electrogene mobile Cat care respectă standardele de emisii Stage V dispun de numeroase caracteristici ideale pentru închiriere. Sunt echipate cu panoul de control digital EMCP 4.2B, care include toate comenzile grupului electrogen și indicatorii de sistem într-o interfață unică, ușor de accesat. Funcționalitatea controlerului logic programabil (PLC) îmbunătățește fiabilitatea și flexibilitatea conform cerințelor proceselor sau aplicațiilor.
Acestea sunt proiectate cu rezervoare de combustibil cu perete dublu, care ajută la protejarea mediului prin limitarea scurgerilor.

Buzunarele pentru stivuitoare, punctele de tragere și inelul de ridicare simplifică operațiunile de încărcare/descărcare și plasare în jurul șantierului de lucru.
Grupurile electrogene mobile Cat care îndeplinesc standardele de emisii Stage V pot folosi până la 100% ulei vegetal hidrotratat (HVO) – un combustibil diesel regenerabil ce poate reduce și mai mult amprenta de carbon a motorului și amprenta de mediu a utilizatorilor.

Toate grupurile electrogene mobile Cat sunt disponibile în România prin intermediul Bergerat Monnoyeur SRL, unicul reprezentant Caterpillar pe teritoriul țării noastre.

MEq
By MEq iulie 20, 2022 09:48