Cat a reproiectat complet miniîncărcătoarele pe șenile pentru a înlocui modelele D3

MEq
By MEq octombrie 13, 2023 11:30

Cat a reproiectat complet miniîncărcătoarele pe șenile pentru a înlocui modelele D3

Story Highlights

  • Caterpillar
  • Cat
  • miniîncărcătoare compacte pe șenile Cat 255 și Cat 265
  • Bergerat Monnoyeur Romania
  • next generation Cat 255 and 265 Compact Track Loaders

Related Articles

Bazându-se pe succesul miniîncărcătoarelor compacte pe șenile din seria D3, noile miniîncărcătoare pe șenile Cat 255 și 265 de ultimă generație reprezintă o reproiectare de la zero a seriei anterioare, îmbunătățind caracteristicile care au făcut modelele precedente atât de populare. Primele modele de nouă generație din linia de miniîncărcătoare pe șenile, modelele 255 și 265, duc mai departe reputația miniîncărcătoarelor Caterpillar prin performanța îmbunătățită a motorului, forțele de rupere la ridicare și basculare, stabilitate, confort și tehnologia operatorului.

Cat a reproiectat complet miniîncărcătoarele pe șenile pentru a înlocui modelele D3„Am păstrat ADN-ul seriei D3, dar am regândit posibilitățile de performanță ale miniîncărcătoarelor pe șenile luând în calcul feedback-ul clienților, pentru a inova în acest sector”, a spus Trevor Chase, specialist în aplicații de produs pentru Caterpillar. „Ambele modele de nouă generație profită de numeroasele beneficii oferite de designul brațului cu cinematică verticală. Noul Cat 255 îl înlocuiește pe 259D3, în timp ce 265 înlocuiește modelele 279D3 și 289D3.”

Toate miniîncărcătoarele compacte pe șenile de nouă generație Cat sunt identificate prin numărul de model final 5. În această nouă denumire simplificată, numărul de mijloc reprezintă dimensiunea utilajului, numerele mai mari desemnând modelele mai mari.

Un nou standard de performanță
Noile miniîncărcătoare 255 și 265 sunt propulsate de motoare Cat C2.8T, respectiv Cat C2.8TA, ce dezvoltă o putere de 74,3 CP (55,4 kW). Noile motoare mențin puterea într-o gamă mai largă de turații și aduc creșteri semnificative de cuplu – câștiguri de 13% pentru 255 și de 43% pentru 265 –, asigurând performanțe de lucru îmbunătățite. Compartimentul motor reproiectat poziționează motorul și pachetul de răcire mai jos în șasiu, pentru o stabilitate îmbunătățită, oferind operatorului încredere în manipularea sarcinilor grele și în toate aspectele ciclurilor de lucru.

Cat a reproiectat complet miniîncărcătoarele pe șenile pentru a înlocui modelele D3Noul miniîncărcător pe șenile 255 are cea mai bună înălțime de ridicare din clasa sa și, în comparație cu modelul 259D3, oferă o forță de rupere la basculare cu 36% mai mare, o forță de rupere la ridicare cu 26% mai mare și o creștere cu 24% a capacității nominale de operare (ROC). Pentru Cat 265, înălțimea la bolțul B, comparativ cu modelul anterior 289D3, crește cu 193 mm, rezultând o înălțime maximă de ridicare de 3,35 m, ce asigură o încărcare mai ușoară a camioanelor. Cat 265 are, de asemenea, o forță de rupere la bascularea cupei cu 19% mai mare și o forță de rupere la ridicare cu 22% mai mare.

Presiunea standard a sistemului hidraulic este crescută la 24130 kPa. Nou pentru aceste utilaje de generație viitoare, sistemul hidraulic auxiliar cu circuit închis permite modelelor 255 și 265 să acționeze toate uneltele de lucru Cat Smart, inclusiv lama Cat Smart Dozer, cu hidraulica auxiliară standard furnizată.

Pentru utilajele echipate cu Standard Flow, ambele modele sunt livrate din fabrică echipate ca „High Flow ready”. Funcția High Flow este activată cu ușurință printr-un nou atașament activat prin software (SEA), permițând activarea de pe utilaj sau de la distanță a debitului hidraulic crescut la 113 l/min, la presiunea standard a sistemului. Opțiunea din fabrică High Flow XPS crește presiunea sistemului hidraulic auxiliar la 28000 kPa pentru ambele modele, crescând totodată și debitul hidraulic la 113 l/min, pentru Cat 255, și la 129 l/min, pentru Cat 265. Modelul 255 echipat cu opțiunea High Flow XPS oferă clienților o performanță hidraulică auxiliară de vârf, nedisponibilă până acum pe un utilaj cu un șasiu de dimensiuni medii.

Reproiectarea componentelor din partea inferioară a utilajului are ca rezultat un tren de rulare mai puternic și mai rigid, pentru o stabilitate îmbunătățită a mașinii și o înclinare mai redusă la umplerea cupei cu material. Trenul de rulare cu suspensie de torsiune oferă un confort mai bun operatorului, o uzură mai redusă a șenilei și o mai bună retenție a materialului; în plus, construcția mai rigidă are ca rezultat obținerea unor suprafețe mai netede. Miniîncărcătorul 255 oferă o nouă opțiune de șenilă cu cale de rulare îngustă de 320 mm.

Cat a reproiectat complet miniîncărcătoarele pe șenile pentru a înlocui modelele D3Postul operatorului
Ambele miniîncărcătoare compacte pe șenile Cat 255 și Cat 265 au cabine mai mari, ce oferă cu 22% mai mult volum și cu 26% mai mult spațiu pentru picioare. Cu o lățime interioară crescută cu 70 mm, noua cabină extinde înălțimea (de la picioare până la plafon) cu 46 mm și permite un plus de 40 mm de spațiu în zona șoldurilor și o lățime mai mare cu 28 mm între joystick-uri, pentru un confort îmbunătățit.

Pentru miniîncărcătoarele pe șenile 255 și 265 e disponibilă o gamă de noi opțiuni de scaune cu suspensie mecanică și pneumatică, inclusiv un scaun super-confortabil, ventilat și încălzit. Noul control automat al temperaturii, plus poziționarea orificiului de ventilație deasupra operatorului ajută noul sistem HVAC să răcească rapid interiorul cabinei.

Miniîncărcătoarele pe șenile de nouă generație sunt echipate fie cu un monitor LCD standard de 5 inch (127 mm), fie cu un monitor cu ecran tactil avansat de 8 inch (203 mm), în funcție de pachetul de tehnologie selectat. La fel ca display-ul avansat de pe seria D3, monitorul standard dispune de conectivitate Bluetooth și acceptă funcționalități pentru afișarea de imagini de la camera retrovizoare, funcția de deplasare cu viteza redusă (creep), ceas de lucru, memento-uri de întreținere și un meniu în 32 de limbi. Monitorul cu ecran tactil oferă un nivel mai ridicat de control față de funcționalitățile monitorului standard, permite control radio, acceptă opțiunea multi-cameră de 270˚ și are meniu în 32 de limbi. Noile joystick-uri avansate oferă controlul integrat al monitorului cu ecran tactil, astfel încât toate funcțiile de control și ajustările utilajului să poată fi efectuate fără ca operatorul să-și ia mâinile de pe comenzi.

Cat a reproiectat complet miniîncărcătoarele pe șenile pentru a înlocui modelele D3Având un punct de acces coborât, intrarea și ieșirea din miniîncărcătoarele 255 și 265 este mult mai ușoară. Reproiectarea utilajului permite operatorului să deschidă ușa cabinei fără ca brațele de ridicare să fie complet coborâte până la opritoarele șasiului. Un proces simplificat de îndepărtare a ușii în două etape permite operatorilor să scoată ușa rapid, fără unelte. Vizibilitatea este îmbunătățită datorită instalării mai jos a motorului, lunetei mai mari cu 59% și geamului mai mare din plafon, ce crește cu 15% suprafața vitrată a cabinei.

Tehnologii avansate
Aceste noi miniîncărcătoare compacte pe șenile permit cel mai avansat nivel de integrare a utilajelor cu tehnologia. Atât monitoarele standard, cât și cele avansate oferă posibilitatea de a rula unelte inteligente de lucru Cat, precum lama buldozer, lama autogreder și brațul de excavare. Aceste unelte de lucru smart sunt conectate la joystick-uri, iar utilajul recunoaște automat tipul de atașament și modelul de joystick necesar pentru a-l controla.

Sistemul disponibil Cat Product Link Elite urmărește orele de funcționare ale utilajului, localizarea, utilizarea activelor, furnizează detalii despre codurile de eroare și oferă monitorizarea avansată a utilajului, toate fiind accesibile de la distanță prin interfața VisionLink®. În plus, Product Link Elite asigură capacități de upgrade a sistemului și depanare la distanță, permițând rapid activarea de la distanță a funcției SEA (software enabled attachment) High Flow.

Pentru informații suplimentare despre noua generație de miniîncărcătoare compacte pe șenile Cat 255 și 265, contactați reprezentantul local Cat.

MEq
By MEq octombrie 13, 2023 11:30