Camionul minier subteran Toro TH430 de 30 t are acum motor Stage V

MEq
By MEq iunie 7, 2022 14:15

Camionul minier subteran Toro TH430 de 30 t are acum motor Stage V

Story Highlights

  • Sandvik
  • Toro TH430
  • camion minier subteran
  • underground dump truck
  • sistem de cântărire integrat Sandvik IWS (Integrated Weighing System), Stage V

Related Articles

Sandvik își modernizează camionul minier Toro TH430 de 30 de tone cu cea mai recentă tehnologie de motor. Fiabil și productiv, camionul se aliniază acum standardului de emisii Stage V. Pe lângă reducerea emisiilor, camioanele subterane cu motor Stage V pot reduce consumul de combustibil cu până la 3%, comparativ cu motoarele din etapa inferioară.

Toro TH430 este un camion minier fiabil, rezistent, proiectat special pentru condiții subterane. Cu o structură robustă, dimensiuni compacte și componente adecvate aplicațiilor miniere din subteran, camionul este conceput pentru a îndeplini obiectivele de productivitate în medii provocatoare. Cuplul de vârf al motorului și creșterea cuplului permit mai puține trepte de viteză și o accelerație mai bună. Greutatea totală redusă a utilajului și puterea mare permit viteze mari de deplasare în pantă, scurtând timpii de ciclu, iar schimbarea automată a vitezelor și blocarea convertizorului de cuplu a transmisiei Dana asigură viteze crescute.

Două configurații puternice de motor
Camionul Toro TH430 are două opțiuni de motor: Stage V și Tier 2 / EU Stage II, ambele furnizate de producătorul suedez Volvo Penta. Versiunea Stage II dezvoltă o putere de 310 kW, iar cea Stage V are o putere de 315 kW, făcând camionul minier Toro TH430 cel mai puternic camion subteran din clasa sa de dimensiune.

În ambele configurații, coolerele motorului sunt ușor de curățat și întreținut, datorită ventilatoarelor rabatabile. Proiectat pentru temperaturi ambientale ridicate, radiatorul cu tub în V are tevi de aluminiu înlocuibile, pentru a permite reparații rapide și ușoare. Iar pentru a reduce consumul de combustibili fosili și emisiile de evacuare din mine, ambele configurații de motor pot folosi combustibili diesel parafinici regenerabili ce îndeplinesc standardul EN 15940.

Opțiunea de motor nou introdusă (motorul Stage V de 13 litri) asigură emisii reduse datorită unui filtru de particule diesel (DPF). În plus, camioanele Sandvik Stage V pot consuma cu până la 3% mai puțin combustibil decât cele cu motoare din etapele inferioare. Cealaltă alternativă de motor (Tier 2 / EU Stage II) este echipată cu un purificator catalitic și tobă de eșapament și a fost calibrată pentru utilizare în condiții de mare altitudine, pentru a menține performanța, emisiile scăzute și fiabilitatea.

Pentru a asigura utilizarea maximă a sarcinii utile nominale la fiecare deplasare, camioanele miniere subterane Toro TH430 pot fi echipate cu sistem de cântărire integrat Sandvik IWS (Integrated Weighing System). IWS susține productivitatea oferind date exacte în timp real despre sarcina utilă pentru operatorii de echipamente de încărcare și transport. Folosirea IWS asigură uzul complet al capacității de încărcare utilă a camionului pe fiecare ciclu. În plus, utilizarea unui factor de umplere de 90% în selecția benei face ca utilajul să poată fi încărcat până la capacitatea sa maximă de 30 de tone, reducând scurgerile în timpul deplasării. Designul neted al benei îmbunătățește curgerea materialului în timpul basculării.

MEq
By MEq iunie 7, 2022 14:15